Page 14 - 1905-17

338 LUCEAFĂRUL Nrul 17, 1905.
nu mi-î puteam deslipi de Mărîoara, de închi­ în odae e linişte, numai în chilia vecină se
deam pleoapele, tot pe ea o vedeam. Glasul eî aude, din cînd în cînd, zgomot mai mare.
îmi suna în urechi ca o muzică dulce. Abia Dar şi acesta se linişteşte şi aşa se aude cum
cînd a fost în urmă, pe la toaste cum se zice, bate regulat pendula.
m’am trezit şi eu mai bine. Freacă iar un chibrit de cutiuţă, aprinde aceaşî
După cină aveam să isprăvesc încă nişte ţigară şi-o uită aşa, ca să-şi înceapă iar cu-
scrisori şi trebui să trec în cancelarie şi să vîntul.
aud numai, din cînd în cînd, rîsul arginţiu al „Eu am rămas în urmă cu o lumină mare
Mărioareî. Ce era să fac dacă nu aveam gim- în suflet. Acum să mă fi auzit ea cîntînd. Că
nazul, că de-1 aveam ar fi fost altceva. — Şi se adunau sara oamenii la poartă cancelariei ca
crezi tu că am putut scrie în sara aceea ? Am la minune. „Drăguţ agheontu nostru" ziceau eî,
stricat vr’o zece coaie şi ’n urmă am plecat cinstiţi români săracii.
să mă culc. Dar n’am putut durmi, ci m’am La Paşti, n’a mai venit acasă. Pe vacanţa cea
svîrcolit, — o dulce, nespus de dulce tortură, mare a mers la o mătuşe a eî. Săracă inima
noaptea întreagă. Uneori îmi părea că se to­ mea! Şi eu aşteptam Paştile, aşteptam vacanţa
pesc zidurile ce ne despart şi o văd iar. — de vară, de nu mai ştiam pe ce lume mă aflu.
Inchipuie-ţi, aveam 24 de ani şi încă n’am fost Anul al doilea iar aşa: Pe Crăciun acasă,
nici odată în viaţa mea îndrăgostit. Am mai la Paşti acolo unde învaţă la şcoală, dar la
văzut eu fete frumoase, şi nu aşa o clipă, ci vacanţa cea mare a venit acasă, ca să nu se
zile, luni întregi, dar încă asta nu mi s’a în- mai ducă mai mult nicăirî. Inchipue-ţi: să ră-
tîmplat să nu pot uita o fată, cînd abia am mînă tot acasă! Mă gîndiam de multeori, că
văzut-o o clipă. — A doua zi, şi cît a mai nu poate fi în iumea asta o slujbă aşa fericită,
stat acasă domnişoara, eu nu ştiu ziua pe ce decît să fii, aşa scriitor, în cancelarie. închipue-ţi
lumi am trăit, iar noaptea prin ce lumi am tu, aveam 24 de ani, şi n’am fost îndrăgostit
umblat. Aveam norocul că la trebile cancelariei nici odată. Mi-se părea că am să mor de feri­
mă pricepeam ca o maşină şi nu rămîneam cire. Şi notarul, român cinstit, mi-a zis ca să
înapoi cu lucrul. De două-trei ori de-am făcut rămînem şi pe mai departe tot pe condiţiile
greşeli mai mari, dar notarul, om de cinste, şi prime. Adecă să am locuinţa şi pe mai departe
pe lîngă asta şi cu o bucurie mare în suflet, ia el.
nu mi-a zis o vorbă legănată. A doua zi de Şi mă sculam, frate, dimineaţa odată cu rîn-
Crăciun, sara, nici una nici două, că să le cînt dunica şi mă puneam la muncă. Aveam o pu­
ceva, să audă şi Mărioara. Să cînt, şi pe mine tere de uriaş în mine acum. Cele mai fru­
mă luau nişte călduri dela inimă, de stăm-să-mi moase flori le adunam într’un buchet şi le pu­
perd capul. neam pe masă, înaintea mea. Şi tîrziu, cînd lu­
„Nu te mai îmbia, dle Vaier, ci fă-î şi d-ta cram la masă, venea să-mi dea bună ziua. ...
odată cîteva clipe fericite Mărioareî!“ Aşa era, cum mă gîndesc eu că ar fi un vis de
Ah ! Dumnezeul med, să-i fac cîteva clipe primăvară. Şi-apoî un vis, ştii să spui cum e ?
fericite, şi eu aşi fi vrut să trăiască într’un Nu ştii. — Venia să vadă ce lucru, se apleca
vecinie paradis. Nu ştiu de mi-s’au umezit de multeori peste braţul meii să se uite cît
ochii, dar de atîta îmi aduc bine aminte, că de regulat fac literile, şi ea nu ştia că mă face,
m’am şters vîrtos cu batista. în urmă nodul de un ceas de vreme, după aceea, îmi tot tre­
ce-1 simţiam în pept mi-a trecut şi le-am cîn- mură mîna.
tat: „Călugărul din vechiul schit", şi după „Se vede că-ţî plac florile, zicea, şi zimbia
asta „Vezi rîndunelele se duc" apoi „Somnuroase aşa cum mă gîndesc eu c’ar zimbi fericirea şi
păsărele". Nu ştiu cum voiu fi cîntat eu în bunătatea întrupate într’o singură fiinţă.
sara aceea, dar Mărioara pe urmă nu-şî mai — Mie-mi plac, dar de le-ai voi d-ta, le-aşi
putu stăpîni lacrămile. Nu de alta, dar era o da bucuros."
fire tare sentimentală. A venit lîngă mine. Şi ea-şî întindea braţul alb, lua florile, şi-mi
„Să-mi dai voie, dle Vaier, să-ţi gratulez. mulţămia printr’un uşor înclinat din cap. Eu
Mi-au plăcut mult cîntările", şi mi-a strîns cred că îngerii numai aşa pot să-şi mişte ca­
mina, aşa ca de mulţumită. petele.
Dar asta a trecut şi acum nu a fost nimic. Dar cît a ţinut vara şi toamna, cînd era vreme
Mărioara s’a dus iar la şcoală, şi eu am rămas frumoasă, ceasurile dela cinci la şapte îmi
în cancelarie. Ce să fac, dacă nu aveam gim- aduceau raiul pe pămînt. Notarul, român cin­
nazul, că de-1 aveam ar fi fost altceva!" stit, îmi zicea să mai las cancelaria şi să mai
Vaier oftează cu durere, se razirnă de spă- distrez puţin pe domnişoara. A avut vreme şi
teaza scaunului, se apleacă apoi tare spre masă, el şi nevastă-sa să se încreadă de cinstea su­
şi aşa plecat bea păhărelul. Prin perdelele albe fletului meu.
se cerne o uşoară şi deasă pulbere de lumină, Eşiam prin grădină de cele mai multeori,