Page 18 - 1905-17

342 LUCEAFĂRUL Nrui 17. 1905.
mitor atît prin profunditâteâ de_gîndire şi puterea rele se desvoltă repede şi energic, privitorul ră-
de abstracţie cit şi prin stilul filozofic lapidar. mîne uimit, nu de ceeace se ’ntîmplă, căci aceasta
într’un articol, după-ce face o critică satirică o poate gîci mai totdeauna, ci de expresia curată,
minunată a unei drame româneşti, desvoltă astfel srtăvezie a caracterelor omeneşti, care ’n viaţa co­
noţiunea dramei: „Dar dacă vorbim de noţiunea mună se ascunde sub masca convenţiilor sociale.
dramei, cum trebue s’o aibă oricine, care cutează Astfel în tragediile lui Sofocle ştim de mai nainte,
a prezenta publicului născocirile sale, atunci răs­ ce are să se ’ntîmple, dar caracterele sînt cristali­
pundem: că drama are de obiect şi ţintă reprezen­ zate şi ne uimesc prin teribila lor consecvenţă, pînă
tarea caracterelor omeneşti curăţite de neconsec- sînt înfrînte prin ele înşile, urieşi ce cad sfărîmaţi
venţa vieţii şi cugetării zilnice, a caracterelor ome­ sub propria lor greutate.
neşti consecvente, în toate momentele aceleaşi, Drama de intrigă consistă nu atîta în conflictul
pentru a căror manifestaţiune se aleg situaţiunî in­ a două caractere, ci în acela a două planuri opuse.
teresante. în acestea, caracterele antitetice se lovesc Aicea publicul priveşte cu mult mai mare interes
unul de altul în desvoltarea lor, dintr’asta se naşte desfăşurarea, căci el poate ghici ce se petrece în
înodămîntul, iar din învingerea unui princip şi că­ inima unui om, nu însă ce se petrece în capul lui.
derea celuilalt, desnodămîntul dramei." în acest al doilea gen, Spaniolii şi Francezii au
Caracterele trebue să fie „reale,' 1 „oameni boiţi ajuns foarte departe; cel dintîi e reprezentat din
cu alb şi cu negru", — sau „îngeri" şi „draci", veac de cîteva genii izolate, în vechime de tragicii
cum se exprimă Lessing, adică oameni de tot buni greci, în vremea nouă de Moli6re şi Shakespeare,
sau absolut răi,'— „nu însemnează caractere". „Ce şi în cazuri izolate în cîteva alte scrieri, concepute
sînt aceste caractere boite cu albeaţă morală unse în acele momente fericite, în care, după spusa unui
cu badanaua nobleţei?" exclamă Em. în critica scriitor, fiecare om e un geniu. Tot ce se abate
unei piese. dela aceste norme generale, e greşit."
Situaţiunile trebuie să fie „născute din caractere." Modelele cele mai înalte, vecinice, ale literaturii
„Nici o situaţie, care nu rezultă din conflictul ca­ dramatice sînt deci: tragicii greci, Shakespeare şi
racterelor, nu este admisibilă", scrie într’un loc, Moliere.
între semnele citării, şi adaugă „regulă veche." îndeosebi „geniala acvilă a Nordului", cum îi
Iar stabilind antiteza între roman şi dramă, zice: zice în „Familia", Shakespeare, pe care îî numeşte
„in opul dramatic nu există întîmplare. Drama odată „cel mai mare poet 11 , l-a preocupat pe Em.
arată ce se lucrează de cutare ori cutare carac­ întotdeauna foarte mult.
ter conform predispoziţiei sale naturale. De aceea Dintre dramele lui l-au atras mai ales cele două
ca implică în sine vina tragică. Nu o vină pedep­ uriaşe creaţiunî în care geniul se luptă cu nebu­
sită de articolele codului penal, căci codul loveşte nia: „Regele Lear" şi „Hamlet 11 .
numai în infracţiunile pactului, primit pe tăcute de lată ce cugetare minunată, ca formă şi caracte­
societatea omenească, infracţiuni ale garanţiei re­ ristică ca cuprins pentru felul lui Em. de-a înţelege
ciproce dintre om şi om, cea dinţii însă nu are pe Sh., îî inspiră citirea „Regelui Lear 11 : „Flori mi­
de obiect acest conflict între om şi societate, ci rositoare, însă selbatice ca florile din cununa ne­
acela care se naşte din ciocnirea caracterelor deo­ bunului Rege Lear. Oare amestecul ce pâre fără
sebite." înţeles a! florilor selbatice ce se strecoară prin
Această ciocnire a caracterelor produce „lupta pletele bătrînuluî rege nu sînt metafore vii ale
sufletească, care se reprezentă prin simţeminte creerilor săi, în cari imaginile, florile gîndirii s’a-
exprimate în mod plastic şi intuitiv", „iar mate­ mestecau selbatice şi fără înţeles. Şi cită profun-
rialul în care se manifestă această luptă este limba". ditate în acele gindiri, şi cît miros în acele flori.
„Deci trei elemente pot fi într’o dramă care să Astfel sînt şi florile selbatice — cîntecele poporale.
constitue valoarea ei. Unul caracterele, aceste fac Pe cîmpiile lor a cules Shakespeare şi orice poet
ca ea să fie frumoasă, al doilea situaţiunile, (deci naţional, — pe alte cinipiî însă au cules poeţii
planul) acesta interesează, al treilea limba, care aceia cari vorbesc de rai şi iad, de îngeri şi de­
poate avea un farmec liric." moni, de stelele cerului şi de mărgăritarele din
Stabilind aceste trei elemente ale dramei, fundul mării. Sh. a vorbit de om — de om cum e.
dintre care cel din urmă, împrumutînd o expresie Beţivul său e beţiv, erou! său erou, nebunul săfi
întrebuinţată de Em. în altă legătură, e mai mult nebun, scepticul său sceptic şi fiecare om e mu-
materialul în care se întrupează celelalte două, el ruit din gros cu coloarea caracterului său, căci
face, la alt loc, următoarea împărţire a dramelor: Poporul concepe cum vede, şi Shakespeare a fost
„Toate soiurile de scriere dramatică se ’mpart al ^poporului săO prin excelinţă 11 .
numai în două genuri, din care unul e mai nalt, în legătura aceasta amintesc, drept o pildă din
celalalt maiderînd: drama de caractere şi drama care se poate vedea cum Em. abstrage teoria din
de intrigă. Genul întîilea arată caracterele în toată modelele sale, minunatele expuneri asupra repre­
curăţenia şi consecvenţa lor, al doilea le admite zentării slăbiciunilor trupeşti în dramă. Mal întîi
ca fiind cunoscute, iar conflictele se nasc din pla­ constată că „reprezentarea crudă şi realistă a slă­
nuri premeditate, ca să nu zic intelectuale, a două biciunilor trupeşti nu este menirea artei dramatice 11 .
părţi opuse. în cel dintîi gen, conflictul trebue să Apoi urmează: „E drept că dintre toate infirmită­
se nască cu necesitate, ca între două puteri ele­ ţile numai două nu jignesc spiritul dramatic, dar
mentare aduse in contact, precum urmează cu ne­ numai prin liniştea care o inspiră: orbia şi nebu­
cesitate exploziunea, dacă arunci o scînteie într’o nia. Amîndouă acestea le vedem reprezentate în
magazie de praf. Aduse odată în contact, caracte­ tragediile celor vechi şi în operile celui mai mare