Page 9 - 1905-17
P. 9
Nrul 17, 1905. LUCEAFĂRUL 333
îf=«r----------- —-----------—-----
Scrisori Romane.
Mi-ar fi aşa de uşor să vă dau dovezi din
Roma, 2 15 Iulie 1905.
istorie, începînd din vremile cele mal depărtate,
Domnul meu, pînă în zilele noastre. Nu vreau însă să străbat
Este totdeauna o mare fericire de a trăi, dar în sufletele D-voastre pe calea argumentelor is
este şi o mat mare fericire de a trăi pe vre torice, ci aşi dori să mă strecor acolo prin în
muri bune. rudirea ascunsă a unei intuiţiunl comune. Nu
După cîte înţeleg, Domniele-Voastre, cei dela mal departe decît acum o săptămînă m’am în
„Luceafărul", sînteţî cu toţii tineri; vă închipuiţi, că credinţat odată mai mult de acest adevăr, că
sînteţî trimişi de Domnul pe pămînt pentru fe lătorind prin Umbria şi oprindu-mă la Assisi,
ricirea neamului; v’aţl născut într’o ţară origi patria şi sanctuarul acelui călugăr artist, care
nală şi într’un timp de admirabilă evoluţiune a făcut atîta vîlvă în lume, dar dela care tim
artistică; aveţi alături un popor (pe noi cei din pul nu a respectat decît două lucruri, amîndouă
Regat) care vă dă toate pildele şi toate icoa produsul talentului şi al artei: biserica din As
nele, bune şi rele, frumoase şi pocite, — prin sisi şi Scrisorile lui Şan Francesco. Acelaşi lucru
urmare trăiţi pe vremuri bune. l-aşi putea spune, cu mal multă putere, de în-
în aceste împrejurări, eă socotesc că aveţi o cîntătoarea Perugia, aşezată în apropierea lacu
mare răspundere : aceea, de a nu lăsa să stră lui Trasimen. Pentru cine are amintiri istorice
bată în gustul publicului transilvănean apucă limpezi, numele acesta dă fiori: aicea Annibal
turi nesăbuite, mitocănii, ce trec drept însuşiri a zdrobit armata lui Flaminiu. lată Passignano,
epice, dulcegării femeeştî ce trec drept lirizm, iată Borghetto ; colo, sus, Tuoro; dincoace apa
o limbă românească slută, ce trece drept limbă albastră. Din toate părţile se ivesc duşmanii!
românească originală, şi aşa mal departe. Africanii, Spaniolii, Balearil, cavalerii Numizî se
Şi dacă îmi daţi voie şi nu vă temeţi de a aruncă asupra legioanelor, asupra acestui zid
umbla cu mine prin lume, o să vă însoţesc de piepturi, care de atîtea ori zdrobise pe alţii,
prieteneşte pe dealuri, de unde zarea se vede le strînge între lac şi munţii Galandro, le în
limpede. doaie, le doboară şi le striveşte. Un măcel în
* fricoşat a umplut apa de stîrvurl. Atît de mare
Principiile estetice şi morale sînt statornice. a fost groaza şi durerea Romanilor, încît, cu
Viaţa e o luptă nesfîrşită între convingerile 200 de ani mal tîrziu, Titu-Liviu nu poate vorbi
noastre abstracte şi întîmplările concrete ale de lacul Trasimen decît cu solemnitate, ca de-o
existenţei. Propoziţiunea etică că binele indivi nenorocire naţională. Şi cu toate astea, timpul
dual este şi binele universal, nu e totdeauna nu a respectat nimic pe lacul Trasimen din stră
adevărată, şi e destul să nu fie adevărată o dania acestor două popoare, pecînd Decadele
singură dată, pentru ca valoarea eî de postulat Iul Titu-Liviu au ajuns pînă la noi, cu eleganţa
să dispară. şi nobleţă stilului lor.
în estetică, toate legile sînt fugare şi trecă Şi, din potrivă, Perugia nu a jucat în istorie
toare, pentru că sînt axiome care exprimă armo decît un rol şters şi localnic, cu condottierul
nii intime, mal întotdeauna individuale şi adesea său Braccio Fortebraccio de Montone (un nume
nelogice: două colori se potrivesc pentru ace cît o ţară întreagă !). Cu toate astea, Perugia
leaşi cuvinte pentru cari pepenele galben e bun e faimoasă şi încîntătoare. E faimoasă, pentru
cu sare sau cu zahăr. că este patria (cel puţin de adopţiune) aiul
Dar dacă dela Platou pînă la Schopenhauer Pietro Vannucci. E încîntătoare, pentru că are
principiile morale şi estetice sînt nestatornice, incomparabilul său palat comunal din 1281 ;
nu mal puţin omenirea va ceti, pururi ferme pentru că are o pleiadă de pictori admirabili,
cată, pe Fedon şi pe Fileb, Lumea ca voinţă şi premergători al lui Rafael, pe marele Fiorenzo
reprezentaţiune, pentru că, dacă toate zistemele di Lorenzo, pe Ben. Buonfigli, Gentile da Fa-
filozofice trec, arta rămîne. Rămîne farmecul in briano; pentru că are nepreţuitele opere ale lui
finit al dialogurilor lui Platon, fluiditatea cu Beato Angelico, poetul sfinţilor.
care vorbeşte Diotima din Mantinea ; rămîne ad E o adevărată primejdie, cînd intri în lumea
mirabila insinuare, cu care Schopenhauer pă artelor medievale : nu poţi să te mal desfaci de
trunde în toate gîndurile isteţe; rămîne acel ceva, farmecul el!
fugar ca timpul, nestatornic ca amorul, care Şi cîte alte dovezi istorice, din cele mal de
nu se poate defini şi codifica, şi căruia ome părtate timpuri ale omenirii, pînă erl şi astăzi!
nirea îl datoreşte toate epocele sale mari: arta *
şi talentul. Dar, încă odată, nu vreaCi să străbat în su