Page 10 - 1905-18
P. 10
354 LUCEAFĂRUL Nrul 18, 1905.
Se vedea acum la adăpost. „Tu eşti Maria Cunţan ?“
Cînd se întinse în aşternut, era foarte ostenit. Era un tremur în glasul care-mi punea între
Inima îi zvîcnia cu putere, îi venia să strige în barea şi un tremur în inima mea cînd am răs
gură mare celoralalţi: „Să ştiţi, că vine bunicul şi puns:
mă duce acasă." Un fel de milă îl cuprinse „Da, eu sînt...
pentru ceialalţî băieţi mici, cari se simţiau foarte — Uită-te bine la mine, nu m’ai chemat, nu
rău aici, fără să aibă un bunic ca al lui, care să-i m’al aşteptat, nu simţi cine pot fi ?“
ducă acasă. Nedumerită mă uit în ochii cuminţi ce strălucesc
Adurmi în curînd. în umezeala lacrămilor, răspund nedumerită strîn-
... Şi iată, bunicul îl mîngăia pe frunte şi-î fă gerei mînilor ce mă trag înspre peptul străinei.
găduia să-l aducă în vîrful carului, pe un bostan, „Constanţa Hodoş ...“ Plîngînd am cuprins
dela culesul cucuruzului. Gherasim spunea;, po gîtul ei şi m’am lipit de peptul femeii, care pentru
vestea lui nesfîrşită, scoţînd fumuri din pipă, iar mine e cea mai bună şi cea mai nobilă dintre femei.
slujnica moţăia de somn pe vatră. Flacăra lu A doua zi m’am găbit să o caut.
minii de său se întindea din ce în ce mai tare, o îşi luase locuinţă aproape de mine.
zare, ca de curcubeti, o împrejmuia, şi el clipia „La rîu e Doamna, se scaldă," îmi spuse bine
mereu din ochi, că îl dureau şi-î era somn ... Şi voitoarea stăpînă a casei.
bunicul venia, în halatul lui lung, îl lua în braţe Am coborît prin umbra prunilor în grădiniţa
şi îl desculţa încet-încet să nu se treziască. îl piezişe, pe marginea căreia curgea rîul morii.
auzia, buimăcit de somn, cum îl mîngăe : „Hai tu Am zărit-o scufundată în apă, ascunsă sub
cu moşu de te culcă, Toderiţă dragă, să te faci crengile dese ale sălciilor, şi am întrebat-o de e
mare şi voinic, că apoi mîne prindem o pasere rece apa ?
frumoasă-frumoasă"... „Nu e rece, vino de te convinge. Avem ne-
voe de nervii tari pentruca să putem resista emo-
Simţi o mină rece pe fruntea lui. Oare cum de ţiunilor."
era rece mîna bunicului ? N’am răspuns, am lăsat hainele pe malul verde
Deschise ochii mari. Un camerad îi scutura de şi am intrat şi eu în apă, în două braţe deschise
umăr. cari mă susţineaţi cu drag ...
„Scoală, Moldovene, a sunat clopoţelul!“
11.
Al. Ciura.
A doua zi a sosit şi Elena din Ardeal.
Era o dimineaţă senină, bogată de soare. Şe
imPRESH DEbfl SELIŞTE. deam amîndouă la masa cea plină de cărţi şi re
I. viste, în odaia Doamnei Hodoş, care se plimba în
umbra copacilor din grădină. Elena citia ultimul
„Vino cu noi la vii, la Neted, la pavilonul Nr. al „Luceafărului", eu răsfoiam în volumul
unde se joacă hora." „ Frumos
Am clătinat din' cap, şi prietenii s’aii de Mă sfiam de mine însumi fiindcă nu-î cuno
părtat. şteam încă întreg cuprinsul. Citiam pentru întîia
Am rămas singură, sub mărul de pe colină. oară Frumos, simbolica scriere ilustrată pe coperta
Singură, — mulţi vor citi fugitiv acest cu- volumului. O emoţiune puternică mă cuprinse.
vînt, dar puţini îi vor înţelege cuprinsul. „Plîngi?" mă întrebă deodată Elena.
Deasupra capului meu, umbra mărului, la pi Am recitit apoi împreună Frumosul şi am în
cioarele mele jur împrejur n toate părţile ver ţeles concepţia rară şi aleasă.
deaţă. Se mişcau firele de iarbă, atinse de vînt. . . Figura simbolică care ţine copilul în lumina
Mi se părea că mă aflu pe malul mării, colni zilei e: Critica. Femeea palidă din fund, cu zim-
cele erau valurile din marea verde a naturii... betul pe buze, e: Poesia, Autoarea, dacă vreţi să
Iar colo, departe, în luminişul ce se zăria prin o numim astfel. Iar bătrîna ce-şî întinde braţele
răritura codrului îndepărtat, erai tu, spre care tremurătoare spre copil e Viaţa de.toate zilele.
pornisem fără să cunosc bine drumul. Te voii! O nenorocire, strigase ea înainte cu cîteva mo
ajunge — te voiu revedea — cine ştie ?.. . mente numai.
Cornul, lunii se ridicase printre copaci, o Şi acum, că s’a rupt vălul, acum vedeMimpede,
umbră de femeie venea peste cîmp pe cărarea e: Lumina, e Frumuseţea în toată.perfecţiunea ei.
îngustă, repede, spre mine. Cine poate să fie, m’am Se teme să nu-1 piardăpe copil, l-ar cuprinde la
întrebat, sora mea, sau Elena din Ardeal ? Sau e sînul ei, I-ar hrăni şi l-ar răscumpăra cu munca
vre-o prietenă bună din vecini ? ... mînilor ei.
Acum eram aproape una de alta, ajunsese Autoarea Frumosului e bine cunoscută în cer
la măr. curile sociale din Selişte. Cu cită dragoste am fost