Page 13 - 1905-18

356 LUCEAFĂRUL Nrul 18, 1905.
primite oriunde ne duceam ! Societatea de dile­ din punct de vedere etic, Em. condamnă foarte
tanţi din Selişte jucase încă înainte cu doi ani, aspru comedia franceză modernă.
pe mica lor scenă, drama „Aur“, reprezentată pînă Judecind dela o astfel de înălţime a vederilor
acum numai pe scena Teatrului Naţional din etice şi estetice, este firesc ca Em. să fie foarte
nemulţumit de repertoriul nostru teatral.
Bucureşti. Deja în articolul din „Familia", făcînd „o soco­
Doamna Hodoş a petrecut atunci cîteva zile în teală conştiincioasă a averii noastre proprii dra­
cercul lor, şi acum revederea era pentru toţi mi­ matice", constata „că-s puţine piesele acelea, care
şcătoare. prin existenţa lor nu prostitue Teatrul Naţional".
„M’am bucurat de toţi, ne-a spus amica noa­ Sînt interesante părerile lui despre scriitorii mai
stră într’o sară pe cînd ne plimbam împreună prin de frunte de pe atunci. Comediile lui Alexandri le
parcul luminat de lună, numai pe Doamna Popp găseşte „pline de spirit, însă pline partea cea mai
din Secel n’am revăzut-o. mare şi de imoralitate, cele mai multe apoi prea
Mîne facem o escursiune la Secel ca să-mi revăd local scrise, amestecate cu greceşte, cu armeneşte,
aceea artistă cu sufletul simţitor de poetă care a cu ovreeşte, cu nemţeşte, cu ruseşte, în fine adese­
ori un galimatias peste putinţă de a fi înţeles de
reprezentat atît de înduioşător pe Ana mea din Românii de dincoace de Carpaţî". El nu vrea însă
Aur!" să afirme că Alexandri „n’a avut talentul de a
Maria Cunţan. scrie", „talentul l-a avut şi încă într’o măsură
foarte mare, însă modelele şi ţintele, pe care pare
a le fi urmărit, sînt foarte turburi* 1 . Dovadă că a
avut talent, „care putea să se manifesteze în cu­
EMINESCU Şl TEATRUL răţenie şi frumseţă", sînt piese ca: „Cinel-cinel".
„Craiu-nou", „Arvinte şi Pepelea". Pline de spirit,
Precum Shakespeare ne-a dat cele mai înalte dar şi mai frivole sînt comediile lui M. Millo.
modele de tragedie, astfel Moliere e maestrul ne­ Excelente i se par piesele lui Urechiă şi regretă
întrecut al comediei. Moliere — caşi Shakes­ „că nu sînt mai multe, că nu sînt cît de multe".
peare — „n’a avut alt profesor decît natura, Cu părere de râu constată că dramele lui Bo-
de aceea e clasic în farsele sale chiar", „căci şi lintineanu sînt imposibile. O „dramă în cele mal
o farsă poate fi clasică, ceeace un Francez n’ar multe privinţî bună" i se pare „Răsvan-Vodă" ai
admite niciodată". Şi-aicî vedem că pentru Em. e dluî Haşdeu; vrednice de reprezentat pentru unele
clasic ceeace nu imită, ceeace nu urmează regule, însuşiri găseşte încă drama „Rienzi" a lui Bodnă-
ci numai natura. „De aceea farsele lui Moliere rescu şi „Grigore-Vodă" a lui Depărăţeanu. în
sînt clasice, pe cînd dramele lui Racine şi Cor- categoria aceasta ar fi intrat, dar de sigur ca mult
neille şi cum se mai numesc iluştrii mergători pe superioare tuturor celoralalte, dacă ar fi fost deja
catalicî („Seine Dramen gehen einen hohen Stelz- scrise pe atunci, şi piesele în versuri ale lui Alec-
gang", zice Lessing, vorbind de Voltaire), nu sînt sandri.
de fel clasice, ci nişte imitaţii slabe şi greşite ale Ne lipseşte deci un repertoriu teatral. Acesta
tragediei antice". trebue creat mai întîi de toate, căci „repertoriul e
Şi Lessing, care recunoaşte măiestria Francezilor sufletul unui teatru". „De aceea cea mai bună
în comedie, pune odată pe Moliere alăturea de idee de a începe un teatru naţional", e aceea dată
Shakespeare, şi se ştie cît de aspru a combătut de Ion Lăpădatu, — regretatul nostru poet, pe
pejragicii francezi. atunci student la Paris, — într’un articol publicat
într’o recensie despre o comedie a scriitorului în Familia: „Un almanah pe fiecare an, care să
rus Gogol, Em. găseşte iarăşi prilej pentru reflexii conţină numai lucrări dramatice, se ’nţelege că
generale asupra artei şi a comediei. bune". Idea nu s’a realizat pînă în ziua de astăzi,
Gogol încă a scris bine, pentrucă nu s’a călău­ dar e interesant că, tocmai in timpul din urmă, s’a
zit decît de adevăr şi de natură. revenit din mai multe părţi cu stăruinţă asupra eî.
„Ca toţi scriitorii, care nu se silesc să ne spue Ce a înţeles Em. prin piese bune atunci cînd a
ceva, pentru a ne procura petrecere, ci care au ajuns să-şi formeze definitiv vederile, se poate de­
de spus ceva adevărat, fie chiar un trist adevăr, duce din criteriile etice şi estetice pe care am văzut
Gogol nu vînează nicăirî efectul, pentrucă el n’a căje statorniceşte.
scris pentru tantieme, nici pentru succes, ci pentru în articolul din „Familia** avem aceleaşi idei
că i- a plăcut lui să scrie cum simţia şi vedea lu­ conducătoare, dar încă nu pe deplin lămurite. El
crurile, fără a se preocupa mult de regulele lui pretinde aici ca „în orice caz autorul să scrie pentru
Aristotel". De aceea, figurile lui „răsar ca semin­ publicul ce-1 are“. Pentru publicul nostru ar fi deci
ţele dintr’o răsădiţă după ploaie, în plină lumină". nepotrivite piese care cuprind „expunerea unor
Nu e „nici o imitaţie în carton, nici un caracter obiceiuri şi a unei vieţi publice foarte, desvoltate,
afectat — răutatea şi înjosirea omenească s’arată pe care la Românii din Austria în genere mai nu
aşa cum sînt, şi rîdem de ele. Rîdem şi... după le găseşti**. Dar autorul „să nu se coboare pînă la
opinia unora, adevărata comedie trebue să te'facă publicul luî“, ci, dimpotrivă, „să ridice pe public
melancolic... ne întristăm. Acesta* este efectul pie­ la sine**. Aceia cari, „înţelegînd spiritul naţiunii
sei lui Gogol caşi acela^al adevărului şi naturii. lor“, ştiu „să ridice, prin şi cu acest spirit pe pu­
Natura şi adevărul sînt serioase"... blic la înălţimea nivelului lor propriu**, sînt ade­
Şi din punctul acesta de vedere şi, mai ales, văraţii „autori naţionali** şi numai „studiul cel