Page 14 - 1905-18

Nrul 18, 1905. LUCEAFĂRUL 357
serios al dramaturgilor naţionali poate să ne aducă, teatrului". „Deşi în principiu potrivnici acestor piese,
ca să compunem un repertoriu naţional român, care reprezintă dramatizarea tuturor cazurilor pre­
care nu numaisă placă, ci să şi folosiască, ba văzute şi pedepsite de articolele respective ale co­
înainte de toate să folosiască". dului penal, totuşi trebue să-i dăm drept Direcţiei,
Modele în privinţa aceasta sînt: dramaturgii că urmează gusturile publicului şi s’o spunem verde
spanioli, Shakespeare, Bjornstjerne Bjornson, Victor că teatrul, chiar aşa cum este, e prea bun pentru
Hugo, pentru care tînărul poet romantic, care era publicul nostru".
pe atunci Eminescu, găseşte cuvinte de admiraţie Dintre dramele date, puţine îl mulţămesc ca
entuziastă. „Pe acest bard al libertăţii" îl reco­ „Moartea lui Petru cel Mare" de Eugene Scribe,
mandă „cu multă seriozitate junimii ce va vrea să o dramă de intrigă cu multe calităţi tehnice „care
se încerce în drame naţionale-române", iar, „dacă fac a uita lipsa de adîncime şi de poezie".
cineva se simte anume dispus să trateze materii Cu atît mai satisfăcut e de comedie, căreia-î
tragice ori comice din poporul ţăran", îi recomandă prezice un „viitor foarte însemnat" la Români, „din
„de model pentru cea dintîî sublima dramă a lui efl'uza voioşiei cu care se joacă, mai ales cînd
Frideric Hebbel: „Maria Magdalena", pentru cea piesa se petrece în cercuri sociale bine cunoscute
de a doua comediile cele poporale ale poetului de actori". Citează cîteva piese care „s’au jucat
danez Holberg. Nu să le imiteze, nu să le traducă,
ci numai să le aibă de măsurariu, pentru ce va
scrie în acest gen".
La sfîrşitul articolului din „Familia", Em. adaugă
sfatul „de a nu imita autori de limbi oculte, cari
n’au făcut calea în jurul lumii, d. e. Ruşi, Maghiari,
Sîrbi".
Şi în dările de samă din Curierul de Iaşi, ches­
tiunea repertoriului e una dintre preocupările de
căpetenie ale lui Eminescu.
Am văzut cît sînt de severe criteriile lui etice şi
estetice. Ele sînt cele absolute, aflate pe calea de-
ducţiunii filozofice fără considerare la oameni şi
împrejurări. Ar fi însă cu totul greşit a crede că
Em. care avea, pe lîngă cea mai mare putere a
abstracţiunii filozofice şi intenţia genială a reali­
tăţii, ar fi vrut să îndrume spre un ideal utopic sau
ar fi avut pretenţia naivă de a nu se juca decît
Shakespeare şi Moliere. El cunoştea foarte bine
mizeriile teatrului românesc, dar ştia tot atît de
bine că orice mişcare trebue să se îndrepte spre
ţînte veşnice şi să se călăuziască de principii sta­
tornice şi, cu toate scăderile prezentului, pe care
nimeni nu le-a simţit mai adînc şi le-a descoperit
mai fără cruţare decît el, avea credinţă neclintită
în puterea de evoluţie a neamului săli.
Am văzut că nu admite decît două categorii de
drame: „drama de caractere" şi „drama de intrigă",
dintre care cea dintîî e superioară ca gen.
“Toate piesele despre care reprezentaţiile teatrului
din Iaşi ÎI dau prilej să vorbiască, sînt supuse
acestor criterii. Pretutindeni urmăreşte în prima
linie caracterele şi le relevă chiar şi unde le gă­ Port din Bran (eoni. Braşov)
seşte în dramele de spectacol. Pe aceste le con­ cu oarecare virtuozitate", ca „Revizorul general"
damnă, de altminteri, cu desăvîrşire şi le ridicu­ al lui Gogol, „unde aproape fiecare reprezenta un
lizează cu mult spirit. Iată „reţeta pentru comiterea tip interesant de provincial".
unei asemenea piese", reţetă „foarte uşoară". „Iei Deci „în comedie nu e pericol. Ea poate să aibă
o ingenuitate, un tată nobil, o mamă iubitoare, un viitor; şi dacă s’ar începe a se juca deocamdată
amant frumos, un intrigant cu pălăria mare şi cu piesele mai uşoare ale lui Moliere în bunele tra­
ochii boldiţi, un pahar cu apă în care se toarnă duceri vechi, editate de societatea filarmonică din
sare, un pumnar, le amesteci toate bine, le dai Bucureşti, s’ar pune începutul unui repertoriu co­
cinci clocote, ca să iasă cinci acte şi în sfîrşit te mic statornic".
duci acasă, mulţumind Domnului că toate relele Ce pătrundere minunată a dovedit Em. şi-aicî!
din lume sînt trecătoare. Două dame, un fante de Oare nu s’a împlinit deja, în parte, prevederea lui
cupă, doi rigî şi cîteva articole din codul penal cu comediile lui Caragiale, scrise în genul „Revi­
formează tot calabalîcul intelectual al dramelor de zorului general" !
senzaţie". Şi într’alt articol, unde laudă reprezentaţiile de
Dar Em. ştie bine că ele plac la mulţi şi că farse ale actorilor tineri, date pe-o scenă mică
trebuesc date „pentru a asigura existenţa zilnică a dintr’o grădină, îi sfătueşte pe actori „să-şi pro-