Page 15 - 1905-18

358 LUCEAFĂRUL Nrul 18, 1905.
cure repertoriul vechiu al teatrului românesc (d. e. Dările de samă din Curierul de laşi cuprind
repertoriul luî Millo) şi studiindu-1 împreună, să-şi o bogăţie extraordinară de observaţii uimitoare ca
creeze un capital de roluri şi de piese, cu care în pătrundere şi fineţă asupra jocului actorilor. Se vede
urmă uşor ar putea să cuceriască scena şi s’o cît de intensiv s’a ocupat Em. şi din punct de
cureţe de florile exotice şi de senzaţie ale teatru­ vedere teoretic de arta reprezentării dramatice. Şi-
lui francez modern. Ar trebui culese vechile tra­ aici, studiul teoretic şi puterea deducţiunii se îm­
duceri din Moliere, Kotzebue, Goldoni şi reintro­ bină în modul cel mai fericit cu intenţia genială
dus acel repertoriu cu limbă sănătoasă, nepretenţios a realităţii, pentru a da iarăşi un sistem întreg de
şi de atît efect". vederi largi, de judecăţi limpezi şi sigure şi de
Aici credem că putem face loc părerilor luî Em. idei fecunde.
despre traduceri. în articolul din „Familia" declară Şi cu privire la jocul actorilor postulatul suprem
că el „în genere nu e pentru traduceri, ci pentru este: să fie natural. „Jocul neafectat", „tonul fi­
compuneri originale". Nu vrea să se traducă scrii­ resc", „pronunţia firească", „mişcarea liberă pe
torii clasici, ci numai săserviască „de măsurariu", scenă, care se fereşte în mod egal de jocul gla­
— cum se exprimă acolo — pentru compuneri în cial al unora şi de exagerările celorlalţi", în fine
genul lor. „măsura cuviincioasă", „dreapta măsură în vorbă
în articolele de critică dramatică, el accentuează şi gest" — sînt pentru Em. semnele adevăratului
cu privire la traduceri postulatul „curăţeniei limbeî" artist, fie că provin „dintr’o fericită predispoziţie
şi protestează în contra „galomaniei" şi a intro­ naturală", fie că sînt „efectul studiului", ceea ce
ducerii de neologisme în traduceri „frumoase" ca „pentru critic e egal".
aceea a dramei „Maria Tudor" de V. Hugo, făcută El predică deci pretutindeni „întoarcerea la na­
de C. Negruzzi. tură", şi combate tot ce e manieră, tot ce e afec­
„Cererea curăţeniei limbii e atît de dreaptă şi tat, cu deosebire „nefasta influinţă franceză cu
apoi nici nu ţine pe nimenea nimic. Traducătorul toate ideile ei pe dos despre clasicism, cu mişcarea
n’are decît să se ’ntrebe, cum zice Românul cu- ei pe catalicij cu vorba afectată şi pronunţia falsă."
tărui sau cutăruî lucru, pentru a se lecui de galo­ Dar şi „jocul prea accentuat", care dă caracte­
manie". relor „o coloare prea vie, prea bătătoare la ochi,
într’un articol literar, în care vorbeşte despre prea copiată de pe natură", „este un defect",
traduceri, dar din punct de vedere literar general, „căci nu tot ce-i natural e şi frumos". „Aceasta
Em. declară că „n’a încuviinţat niciodată literatura trebue să fie regula de aur a tuturor artiştilor, fie
frumoasă a traducţiunilor, mai ales a celora de pe ei poeţi, fie pictori, fie muzicanţi, fie actori".
texte de o valoare îndoelnică". Printre acestea Atingînd numai în treacăt „accentul etic", Em.
socoteşte pînă şi proza luî Schiller. în schimb, ad­ stabileşte un al doilea mare postulat pentru actor
mite că „o traducere din Shakespeare, din Moliere ca el să stăpîniască perfect toate mijloacele de
sau din Goethe e un merit, căci formă şi înţeles
sînt atît de îngemănate, încît traducătorul trebue
să cumpâniască cuvint cu cuvînt, frază cu frază".
Dupăce Em. accentuează în atîtea rîndurî nece­
sitatea unui repertoriu de piese bune, dupăce arată
că cuvîntul pentru care teatrul românesc n’a ajuns
încă la o desvoltare mai mare, e lipsa unui re­
pertoriu de piese care să intereseze prin caracte­
rele lor, nu numai prin romanticitatea întîmplărilor,
în cel din urmă articol mai mare, scris la închi­
derea stagiune!, articol de o însemnătate extra­
ordinară, îşi formulează în chipul următor, lapidar
şi axiotmatic, postulatul cu privire la repertoriu:
„Teatrrului românesc îi trebue un capital de piese
bune, actorilor un capital de roluri potrivite cu
talentul şi fizicul lor. Din mijlocul nestatorniciei
gustului public şi al serilor sacrificate petrecerii
uşoare şi casei, trebue să se ridice partea stator­
nică a instituţiunii, un mic repertoriu ales, dat din
cînd în cînd, care să formeze miezul vieţii ade­
vărat artistice şi începutul unui teatru naţional,
vrednic de un asemenea nume".
„Al doilea moment în crearea teatrului naţional,
sînt actorii", zicea Em. deja în articolul din „Fa­
milia". „Dacă repertoriul e sufletul unui teatru,
actorii sînt corpul lui, sînt materia, în care se în­
trupează repertoriul". Deci trebue să se creeze „sti­
pendii pentru actori şi actriţe", spunea Em. Arde­
lenilor deja la anul 1870. Ce păcat că articolul în
care promitea să arate ce procedură trebue urmată . sStfri 1 . C =.---—-L..
în alegerea stipendiştilor a rămas nescris. Porturi din Ocna (Com. Sibiifi)