Page 18 - 1905-18

forul 18, 1905. LUCEAFĂRUL 361
duc de-acasă, că aşa gîndesc, feciorii vor fi mai în­ Un glas arginţifl răspunde hotărît:
drăzneţi, că preuteasa, Ruxanda, e ţărancă şi ea. Eii „S’a rugat şi a asudat sudori de sînge.
singur îs domn în casă..." — Da, sudori de sînge! Dar la Caiafa, ce i-a făcut
Cît de mult spune fraza: „e trecută de 24 de sluga acela ?
ani şi nu s’a măritat încă!“ care se repetă mereu! — I-a dat o palmă.
De sigur că restul noveliî nu stă la înălţimea — Da, i-a dat o palmă şi l-a scuipat. — Şi tu, Gheor-
acestei scrisori şi se găsesc în volumul acesta ghiţă, mi-ai şti spune ce a suferit Mîntuitorul în curtea
pagini cari ar putea lipsi, iar pe ici şi pe colo lui Filat?
fraza s’ar putea reface. Nu voesc însă să inzist — Acolo l-au bătut cu bice, legîndu-1 de stîlp, şi apoi
asupra acestor stîngăciî, căci dl A. a dat dovada au pus pe sfîntul lui cap o cunună de spini mari, iar
că e însuş pe calea cea mal bună a se desbăra în spate o cruce grea-grea.
— Bine, drăguţule! Vezi, noi toţi avem de purtat
de ele. Dovada aceasta o văd mai cu samă în una cite-o cruce în spate!"
dintre cele mal recente povestiri ale sale şi, fără
Ce desavuare frumoasă a batjocurii aduse de
îndoială, cea mai bună, împăcarea. inspectorul şcoaleî erau aceste răspunsuri
O analiză a acestei novele, ne arată cît de mare cuminţi, pentru cari ochii părinţilor se umezesc
artist e dl A. în desvoltarea subiectului ales. de bucurie la examenul din şcoala aceea mică!
într’un sat sînt certaţi cel doi factori principali, Dar nu era singură ocara adusă de străin,
preotul Vasile Lupaşcu şi dascălul Dumitreanu. care neliniştia pe preot, ci conştiinţa vinei sale.
Cearta a început, fireşte, dela muerl şi bărbaţii Şi acum aflăm abia de cearta între el şi dascăl,
aii început a să uri fără voia lor. Şi iacă, că inspec­ acum cînd era momentul că Lupaşcu să-şi calce
torul trimis dela stăpînire, vizitînd şcoala a nu­ pe inimă şi, de dragul şcoaleî, să ceară împăcare
mit-o „coteţ“,cuo cruzime revoltătoare, în ora dela duşmanul său.
de religie, în faţa copiilor, ameninţînd că pînă la Scena care urmează e de o frumuseţe mare,
anu va închide coliba şi va face şcoală de stat. înălţătoare. Preotul, după multe lupte sufleteşti, se
în faţa acestei primejdii, preotul îşi calcă pe inimă, decide şi bate la poarta Iul Dumitrean. „Drept ca
întinde mîna de împăcare dascălului şi din buna o lumină, preotul aştepta. Nici un gînd potrivnic
înţelegere a doi bărbaţi de inimă se înalţă noua nu-I răsări prin minte. După o luptă mare, furtuna
şcoală românească. se liniştise. Dar nu era aşa de liniştit Dumitreanu,
Din acest subiect autorul a făcut o novelă a ... şi nu putea scoate o singură vorbă din gît, ci
cărei valoare morală se ridică la rangul unul Papa sta, cu capul plecat, înaintea preotului."
Panda. Povestirea începe la mijloc. Pe Vasile Lu­ Cel ce a venit să cerşască împăcare, e cel mare
paşcu îl vedem cu grijă mare pe suflet, care-1 face şi drept, iar cel la care a venit, îşi ridică capul
nedrept faţă de slugi, nervos cînd o poartă se trîn- vinovat numai cînd află de păţania cu inspectorul
teşte, închis la vorbă faţă de al casei. O nelinişte şi spune : „Eu am treizeci de mii de cărămizi arse.
sufletească cuprinde şi pe cititor, care gîceşte că Voi da cît va trebui. Şi peatră am.“
s’a întîmplat ceva grav chiar din scurtul dialog Cu o discreţie de artist, autorul sfinţeşte
între preot şi preoteasă. Pe aceasta abia o cu­ actul acesta frumos prin apropierea copiilor celor
noaştem şi gîcim, dintr’o mişcare a eî, cît e de două familii vrăjmaşe, cari în tot decursul noveliî
energică. Cu toate acestea, cînd apostrofează pe au stat cuminte la o parte, pentruca numai acuma,
preot, cu jumătate de glas, pentru învinuirile ne­ la sfîrşit, să motiveze împăcarea celor două mame.
drepte date slugilor şi cînd Lupaşcu îi răspunde „Cînd vor sosi la vară, şcoala cea nouă va fi ri­
scurt: „AI putea şi tu să-ţî ţii gura..." atunci dicată jumătate."
„femeea se învîrti într’un călcîl şi intră în casă". ... Şi cînd te gîndeştî că dl Agîrbiceanu însuşi
Simte şi preoteasa că nu-I timpul să facă gură, e preot român, simţi că el nu e capabil numai să
iar noi tot mai nerăbdători sîntem să ştim ce s’a scrie, ci să şi porniască astfel de întîmplărî!
întîmplat, de ce Lupaşcu află cuvinte aspre chiar Noi, care pînă acum am avut ocazie să reco­
faţă de Emilia, venită pentru două săptămînl acasă mandăm cititorilor noştri aproape numai cărţi
dela şcoalele din oraş. Şi numai cînd sîntem pre­ venite de dincolo de munţi, sîntem fericiţi, că pu­
gătiţi pe deplin, atunci aflăm despre ocara cea tem acuma s’o facem şi cu un scriitor dela noi.
mare ce i s’a întîmplat. Scena aceea din şcoală Ne bucurăm mal întîl că avem şi noi un prozator
e plină de duioşie. Cînd inspectorul a părăsit
şcoala ameninţător, Lupaşcu care promite a deveni un artist mare, iar în rîndul
al doilea, ne bucurăm că acest scriitor află în viaţa
„ar fi voit să alerge după el şi să-l întrebe, cu ce românească subiecte de inspiraţie, că nu caută să
drept le spune toate aceste, dar privirile speriate ale fie dintre cel cari preamăresc viaţa nouă, ci să
copiilor îl ţîntuiră acolo. mulţumeşte cu rolul de Sămănător pe cîmpil
„E un zmintit, dragii mei, daţi-î pace, mai bine scumpe nouă.
să vedem noi ce-a pătimit domnul Isus înainte de-a
învia. Spune tu, Ioane a Ursului, ce a făcut domnul Dr. S. P.
Isus în grădina Getsemanilor?“