Page 3 - 1905-18

s

REVISTĂ PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ. APARE DE DOUĂ ORI PE LUNĂ
O------------------ ==^) SUB DIRECŢIA (î '=---------------------------- ©
Plor: ALEXANPRU C1URA, OCTAUIAN GOGA, şi OCTAVIAN C. TASLĂUANU.

ORICE REPRODUCERE OPRITĂ.
R O f l P T E
I.
Nemărginită bolt’a nopţii, Simţiam fiorii ’ndrăgosfiriî.
Peschide-ţi tainica ta carte Măreaţa ’mbrăţişare mută,
Şi-ascultă-mi glasul zbuciumării Cînd în amurg tirziu de vară
Neputincioase şi deşarte. Păminf şi boltă se sărută.
Poar' mila ta n’o să se stingă, Şi ’n zmalţul pulberii de rouă,
Cînd două mini tremurătoare Ce strălucia pe cîmp măruntă,
îşi împreun' nevolnicia Părea, că firea-î hărăzeşte
In chip de rugă şi Iertare. Nădejdii mele dar de nuntă.

Azi, ţintele de nestemate Şi sufletu-şî avea altarul...
Culege-le din cingătoare, Iar inima, zmerita roabă,
Căci ochii stelelor mă mustră Ingenunchiată ’n umilire,
Şi plînsui stelelor mă doare. Jertfia curata ei podoabă . ..
Azî, orice picur de lumină — Par s’a sfărmat. Şi-atît mă doare,
Pin faţa la îmbujorată. Cînd vraja razelor senine
In (infirimul larg al minţii Aprinde-o candelă de veghe
0 cruce proaspătă-mi arată. Intr’o biserică ’n ruine...
Le uăd şireag... şi mă cutremur, Azi, toate fulgerele-s stinse
Şi fiecare clipă-mi pare Şi moarle-s zimbetele toate
0 fărmitură ce-mi întrupă Şi nu va mai rodi nisipul
Păgînul cîntec de pierzare. Pin biata mea pustietate.
Simt mintea, desgropîndu-şi morţii, In lanţ de neguri şi uitare
Căzînd la fiecare groapă — Aş vrea amarul mieu să-l ferec...
Şi jalea celor moarte 'ntreagă Nemărginită bolt’a morţii
Apasă-mi plumbul pe pleoapă. Imbracă-ţî haina de ’ntunerec!
Cînd tu-ţî aprinzi în mii de facle Aruncă vălul tău de umbră
Senina dragostiî dovadă, Pe toate farmecele firii
Înfiorîndu-se ’n adîncurî, Şi’ngroapă ’n adîncimi 'de ape
Plîng ochii osîndiţî să uadă. Ispitele îndrăgostirii.
Atunci, aducerea aminte Pe scînteierile de rouă
Imi dă oglinda-i blăstămată — Şi peste cîmpul nins de floare,
Şi rostul celor vechi întrupă-l, 0 beznă grea, ca giulgiul morţii,
Iar' eu ascult, ce-a fost odată... Să cearnă pace-adormitoare.
0 lume-şi desfăcea ’riainte-mi Cînd glasul tinereţii moarte
Comoara fainelor bogată, Şi-al viselor înfrigurate,
Svîcnia eternul ei cutremur Rătăcitor, fără repaos,
Sub tîmpla mea înferbîntată. La poarta sufletului bate —
0 patimă-mi robise ochii Eu, învălif în întunerec.
Cu strălucirea ei păgînă Să ’nchid zăvorul dela poartă
Şi mă zmulgea cu braţ de vifor Şi nici o stea să nu mă vadă
Pin valul lumii de ţarină. In zbuciumarea mea deşartă.
Octavian Goga.