Page 9 - 1905-18

Nrul 18, 1905. LUCEAFĂRUL 353
bunicul numai cit gusta din ea, că nu avea Şi în urmă, bunicul îi făgădui că dacă îi va
măsele. fi urît, are să vină şi să-l aducă acasă.
Şi pe la amiaz îi usca beşica frumos, şi i-o „Prinde Gherasim calu la căruţă, mă ţip
umfla, punînd în ea boabe de cucuruz. pînă la tine şi te aduc acasă, că doar Blaju e
Şi de cîteori avea vr’o taină mare, pe care numai peste deal...“
nu cuteza s’o spună nici părinţilor, se sfătuia Se înţelese dară cu bunicu, să-î scrie.
cu bunicu, care era mai îngăduitor din fire, Cît de bucuros i-ar fi scris chiar îndată
şi nu-1 atinsese nici măcar odată cu nuiaua. după plecarea tată-so! Cît de străin şi de pă­
Aşa şi acum, cînd cu mersul la şcoală. Tată- răsit se si.i.ia! Va mai aştepta o zi două, să
.-,âu îi tot pomenia de cîţiva ani, că dacă se vadă ce-î şi cum, şi-apoi îî scrie de bună samă
poartă bine, îl duce la Blaj. Se gîndia el cu bunicului.
mare dor la ziua plecării, dar cu cît se apro­ Adoarme abia într’un tîrziu.
pia de ea, simţia că mai bine i-ar fi lui să -• * * *
rămînă acasă. Să lioinăriască toată ziulica cu La ora de latină, profesorul se opreşte din
ficiorul cantorului şi cu ceialalţî prieteni, cari explicare.
nu se mai duceau nicăirea. într’o sară, începu „Măi, frăţioare, ăla de lîngă fereastă, din
să-i spună maine-sii, că el rămîne acasă. Ea banca a doua, cum te chiamă?
îl ascultă, îl sărută pe frunte şi rîse. — Toderiţă.
„Nu se poate, dragu mamii, nu te-i pune — Spune numele întreg.
tu cu fecioru cantorului şi cu ceilalţi copii de — ... Moldovan.
proşti. Tu trebue să te faci domn ... Să în­ — Bine, Toader Moldovan, spune tu încă
veţi numai, pe cules vine tata la tine şi pe odată, ce am zis despre despărţirea cuvintelor
Crăciun te-aducem acasă." în silabe ?
Tată-so nu cuteza să-i zică nimic. îşi des­ — Silabe ... despărţire ... consonantă ... Se
cărca deci tot amarul bunicului. opreşte galbin de spaimă şi-i vine să plîngă.
El îl luă pe departe, cu vorbe blînde. Să — Vezi, dragul meă, dacă nu asculţi. Nu te
nu-i fie frică, că în două-trei zile îi trece urîtu; uita pe fereastă, că apoi rămîi măgar...“
acolo sînt tot copii de sama lui şi se vor juca Băiatul de lîngă el rîde.
toată ziulica. Şi celalalt se scoală şi răspunde răspicat la
Toderiţă da nedumerit din cap, plîngînd cu întrebare.
sughiţuri. Şcoala începu să se învîrtă cu el, nu mai
înţelegea nimic, nici nu mai voia să înţeleagă.
Aşa o ruşine nu păţise încă. Dascălul din satul
lor nu-î zisese nici o vorbă grea. îl lua cu
buna şi îl netezia pe frunte, oricum ar fi
răspuns.
Şi în orele cari urmară, gîndul lui era aiu­
rea. Vedea prin geamul deschis cum arborii îşi
mlădie ramurile, auzia ciripit de paseri şi de de­
parte un chiot pătrundea pînă la urechile lui.
Erau copiii, care se jucau undeva în nisip, ori se
scăldau în bătaia soarelui dogoritor, în vreme ce
el sta în năduful clasei, ştergîndu-şi sudoarea cu
batista.
Sara, cînd li se începu „silenţiul", scoase din
pupitru plicul, pe care îl căpătase dela bunicu-so,
adresat gata. Se gîndi multă vreme, ce să scrie.
Avea aşa de multe pe suflet şi nu ştia de unde să
înceapă. în urmă se hotărî să scrie mai puţin ;
lucrul de căpetenie era, să se vadă odată acasă.
Va avea el vreme să se tînguiască apoi bunicului.
Scrie dar: „Bunicule dragă, să vii să mă duci
acasă, că mi-e foarte urît şi nu mai pot să rămîn
aici."
Lipi plicul şi-l aruncă cu mare grije în cutia
poştală, de lîngă poartă.
După cină era foarte vesel.
Alerga cu ceilalţi prin curte şi prin grădină şi
nu-şi mai afla locul.
Porturi din Topliţa rom. (Com. M. Turda)