Page 12 - 1905-19

376 LUCEAFĂRUL Nrul 19, 1905.
BflDEfl GEORGE.
în- multe părţi româneşti, ţăranii, cărunţii mai niciodată. Dar un bun prieten, care nu-I nici prost
ales, spun mai bucuros pine în loc de grîă; iar nici fricos, mi-a spus într’o sară: „George, azi
primăvara, cînd trimite ceriul ploaie potolită şi noapte n’am putut să închid ochii, nici atît. Un
caldă, care satură şi dospeşte cîmpiile muncite, c o b o 1 d s’a aşezat în mijlocul uliţii; de-acolo
lumea stă pe prispă, afară, — răzimaţî de părete, zvîrlia cu pietre în uluci, pe coperişul casiî. Le
oamenii lasă sculele de lucru din mină, evlavioşî auziam, frate, cum plezniau: poc! poc! Afară era
ascultă picuratul adormitor şi dulce al apei, şi lună. Cînd mă duceam să mă uit pe fereastră, în­
atunci, mare minune să nu auzi pe cîte un moş­ ceta, nu mai arunca. Vream să-l văd pe ticălosul
neag, ridicînd din sprîncene: de spiriduş, care se dă peste cap şi se preface
„Creşte pînea, măi copii!“ în tot soiul! De sigur el mă vedea că sînt la fe­
Este respectul omului dela ţară pentru bunătă­ reastră : îmi da cu tifla. Cum mă suiam în pat,
ţile Domnului, este supunerea, este credinţa reîn- iar începea joaca lui neastîmpărată: poc! poc!
prospătată cu tărie că Dumnezeu e bun. şi mate, - Am adunat toate pietrile şi le-am făcut o gră­
în dreptatea lui milostivă nu face pe voia duşma­ măjoară. Ştii cît e de curat la mine ’n curte, nu
nului, nu ne lasă la o vreme de nevoie, are milă găseşti un pai ti, dar mite gogeamite bolovanii...
de sărăcia şi de străinătatea noastră. Poţi să vii să-i vezi, sub scară ...“ — Vă spun că
Badea Oeorge vorbia. Din cîţi eram şi ascultam, S. nu-î nici prost, nici fricos."
unul numai îşi făcuse de lucru: se juca cu miez Tînărul teolog, de lingă mine, cutează cu blîn-
de pîne, preocupat de singura ambiţie de-a face deţă:
cit mai multe boambe de o egală mărime. Badea „Cu un grăunte de pămînt dela sfîntul mormînt
se opreşte, se uită lung. al mîntuitorului nostru Isus, ai fi depărtat scîrba ca
„Mă rog ţie, în numele atîtor înfometaţi, dă-î pe-o nevrednică nălucă ...“
pace pinii.. Leacul este, fără îndoială foarte bun ; însă prin­
Acela, ori că nu înţelege, ori că nu ştie să tre noi cîţi eram acolo nu se afla nici un hagiu,
asculte de-o vorbă frumoasă, urmează să storco- nimeni dintre cei de faţă nu fusese la Ierusalim.
şiască pînea şi de data asta cu amîndouă mînile * * *
o plămădeşte, cu mişcări urîte, ruşinoase, aşa cum
frămîntă giamgiii ipsosul în palme, cînd vin de Cui nu i s’a întîmplat să vază oameni purtaţi
pun sticle pela case. prin lume, foarte deştepţi, să nu fie în stare să în­
„Nu pricepi, că nu pot vedea pe cineva, făcîn- ceapă vorba cu un om de rînd, să nu ştie să strige
du-şî rîs de pîne ...“ un cîne, să nu găsiască un cuvînt de alinare pentru
Glasul e schimbat. un copil care plinge, habar să n’aibâ dacă un te­
Pe „liber-cugetătorul“ nostru atît îl ajunge mintea, legar trebue adăpat odată sau de mai multeorî pe
— încăpăţînat şi necuviincios, rotunjia pilule zi, atîtea şi atîtea lucruri mărunte şi inutile, ba­
înnainte, netulburat. nale chiar, cari au însă părticica lor de poezie, o
„Atunci rămîî d-ta, eu mă duc ...“ fărîmă de cer albastru.
Şi badea George s’a sculat; da, da, s’a sculat E uşor de înţeles, că nu dintre aceştia ar putea
dela masă, a plecat pe uşă, fără să-şi întoarcă face vreodată parte badea George al nostru.
capul. Ne-am întîmplat odată pe lîngă vechile Tribu­
* * * nale, o ruină modernă, fără nici o aureolă. Dintr’o
ogradă eşia un flăcău. Îşi dregea brîul tricolor, cu
Vorbiam odată de sufletele duse, cari se reîntorc două degete potrivia cutele cămăşii scurte, înfo-
pe lumea asta cînd şi cînd, ne miram ca pentru iate de jur împrejur.
întîia oară aproape de preştiinţa neîndoioasă, de „la stai niţel, voinice. Eu par’că te-aş cunoaşte ! ?
facultatea pe care-o au unele fiinţe din cale afară Dumniata nu eşti din Valea-Lungă?!
de nervoase de-a ghici cu exactitate cele viitoare, — Deacolo, Domnule.
de vrăji, descîntece şi alte lucruri deşarte, legate — Bată-te norocul! Nu eşti alui Vlad? la spune-mi
toate într’aceiaşi ordine de idei. Şi oricît de pre­ mie, popa tot pe nas cîntâ în altar? Onuţ mai ţine
gătit ai fi pentru îndepărtarea lor imediată, ră- boltă de răchie sub arţarul dela poartă? Vasile
mîne în fiecare dintre noi o părticică inferioară, Eremie avea un cîne de se da pe furiş, Burcuş,
nedesăvîrşită dacă voiţi, care hotăreşte ca o în- îl mai are? Da, rogu-te văcariu pe sat tot Zangor
tîmplare imaginară, fantastică, să arunce şi dintr’o să fie ?!“
dată — să creeze acea atmosferă de mister necer­ Bietul creştin, zăpăcit, nu ştia ce să mai crează;
cetat, in care vreme de milenii omenirea a învă­ se scărpina şi el după ureche, să mai facă niţică
luit totdeauna credinţile superstiţioase. faţă.
Badea George duce discuţia, o fereşte de pră­ Acum se priviau drept în ochi.
păstii, mai ales de zimbetul şi de ironia scepti­ „Da pe mine mă cunoşti? Ştii cum mă chiamă?
cilor. Cu siguranţa şi cu reputaţia omului care a — Ba, Domnule, să trăeştî...
călătorit în lumile cugetării, cu o vorbă, cu un — Dacă ştii, spune ...“
semn, aşează pe fiecare ia locul lui, dă paterni­ Nu vorbeşte pe gîndurî, de sus, ca un cucon cu
tate celor ce spune. Cîte odată însă nu ştii pînă trecere, ci ca un cinstit gospodar de ţară care
unde merge gluma lui badea. poartă de grija şi de năcazurile celor mici.
„Puteţi să nu credeţi; nici eu nu l-am văzut Badea George se gîndeşte că poate-I cu grabă