Page 13 - 1905-19
P. 13
. .
Nrul 19, 1905. LUCEAFĂRUL 377
şi cu depărtare, stăpîniî sînt răî, sudue fără milă, zile un spor grozav. Mă mir şi eu de mine. Atunci
— vesel, îi dă mina, îl bate pe umăr. cînd stau aşa cu capul plecat pe carte, îmi pare
„Apăî, umblă sănătos ...“ că departe undeva văd două pleoape albe,
Aşa intră în vorbă şi glumeşte badea George
cu oamenii pe cari nu-T cunoaşte şi-l vede îmbră umbrite de gene lungi negre, cum s’aîi lăsat
caţi în străvechiul şi frumosul port transilvan. uşoare pe doi ochi de mură. Şi simt atunci că
trebue să stăpîniască în toată firea o pace adîncă,
U. Cioflec.
—,i|o|n— să poată durmi, să poată visa acolo, departe,
cineva. Şi-mi vine uneori să-mi opresc respirarea,
la gîndul că aceasta ar putea să-i neliniştească
PE-flCELflŞ DRUm. somnul. Mă fac că nu o văd, cum albă şi cu
rată ca un înger, cu mînile în lungul trupului,
îşi ridică regulat sinul tînăr. Dar în răstimpuri,
Pe-acelaş drum bătut de vînt, ochii mi se odihnesc asupra chipului ei, şi-mi
De ploaie şi de turmă, pare că zimbeşte atunci. Aşa ştii, două petale
îmi duc încet cătră mormînt de trandafir roşii ca sîngele, ce dau să se des
Iubirea mea din urmă. chidă şi iar se închid. Strîng ochii să nu maî
văd şi învăţ maî departe, pînă cînd genele lungi
catifelate încep să tremure fin, şi pleoapele se
Ea mi-a lăsat în piept un gol ridică. Ochii ei rîd înlăcrimaţi, chemători, pare
Şi-o doină ce mi-e dragă . . . că plutesc în ei valuri de viaţă tînără. Atunci
Dacă mă culc, dacă mă scol, toate s’au gătat. închid ochii, îmi razim capul
La ea mi-e mintea ’ntreagă. de speteaza scaunului şi încep o altă viaţă.
Dorul de muncă ce-1 simţiam maî înainte, ca
să pot ajunge mai grabnic la o ţintă, îmi pare
O, dragoste din asfinţit,
acum o nebunie. Valuri de lumină şi valuri de
[fu te-aî făcut stăpînă, căldură uşoară, dulce, îmi umplu inima, îmi nă
Decît pe-un zimbet fericit, vălesc în obraji şi în ochi. Şi atunci stau aşa
Pe-o strîngere de mînă. cu zile de cap, fără să mă prindă somnul nopţi
dearîndul. Cînd mă liniştesc, mă apuc iar de
muncă. Acum numai înţeleg eu ce va să zică
Dar te-ai făcut stăpînă ’n veci
dorul şi puterea de-a studia. în inimă mi-a ră
Pe tot ce-o să maî fie.. . .
mas un parfum de viorele şi în jurul meu
Căci mi-ai şoptit cu buze reci plutesc unde uşoare, îmbalzamate de tinereţă.
Osîndă pe vecie... . mi pare că acolo departe cineva aleargă sprin
Maria Cunţan. tenă ca o căprioară în toate părţile, îşi sufulcă
din cînd în cînd mînecile, îşi netezeşte o şu
—•ilofi*—
viţă de păr de pe frunte şi în răstimpuri, cînd
coasă, ori alege florile roşii, albastre în mătasă,
LH CARTE.
cîntă frînturî de cîntece duioase, tremurate. Şi
„Staţi, mă, cu gurile căscate şi mă priviţi cu atunci, măi, simt că mă furnică ceva în tot tru
ochi întrebători, miraţi. Par’ că omul poate să pul şi mi-e ruşine, auziţi voi, mi-e ruşine să staii
pătrundă tainele, par’că voi aţi putea şti ce zace cu mînile în sîn, ci muncesc, învăţ cu zilele de
în sufletul meu? Nici eu nu ştiu. Simt numai cap.
aşa ca nişte valuri ce pornesc furtunoase, pu Cîteodată însă, maî ales cînd e vreme în
ternice, obrajii mi se aprind, ochii îmi ard şi tunecată, cu neguri grele, chipul acesta nu-1
mă dor, lumea par’că se învîrte cu mine. Apoi mai găsesc nicări. Ca într’o lumină uşoară
inima începe să-mi bată maî rar, pieptul mi se îmi pare că a zburat undeva în ţări depărtate.
linişteşte şi aşa o pace adîncă mă cuprinde. Şi atunci acasă nu maî pot sta. în sufletul meu
Obrajii nu-mi maî ard, ci, palizi, par’că-mi în- se face noapte, se stîng toate luminile închi
ghiaţă. Numai ochii îmi înoată în lacrămî, ce puirii, nu maî simt nici o voinţă în mine şi
nu vreau să cadă. Vezi bine, voi n’o înţelegeţi. pornesc aşa pe strade, fără să ştiu unde. Şi
Nici eu n’o înţeleg, simt numai că s’a isprăvit dacă mă întîlnesc cu voi, iubiţilor, uite stau şi
pentru totdeauna cu mersul regulat al vieţii eu la un păliar de bere. Ci nu vă uitaţi aşa
mele. Mai înainte ştiam atît: cînd să învăţ, cînd de ciudat la mine! Sînt tot eu, cel vechiu, prie
să mă plimbu, cînd să merg la un pahar de tinul vostru cel mai bun. Numai ceva s’a schim
bere. Acum cu toate aceste s’a gătat. bat în mine. Uite, voi ştiţi că mie nu mi-au
Două-treî săptămînî nu ies nicăirî, cărţile îmi năvălit nici cînd lacrimi în ochi. Pînă odată!
stau deschise pe masă şi fac, măi, în trei-patru Atunci m’arn înduioşat, m’am înduioşat tare,
