Page 15 - 1905-19

Nrul 19, 1905. LUCEAFĂRUL 379
cîteva ponturi, apoi jocul se potoli încetul cu Şi prin umbra teilor ce ţineau strajă drumu­
încetul şi tinerii începură să vorbiască în taină. lui pietruit mă apropiu de casa lor. Imî venea
Ţiganul se aşeză pe un butuc şi făcu să ră­ de multeori gîndul să mă întorc, să viu mal
sune în liniştea nopţii clare doinele noastre tîrziu, dar o putere mare mă ducea mereu
trăgănate. Feciorii oftau din adine, fetele sus­ înainte. — Cînd am trecut pragul curţii, îmi
pinau, aici înaintea gării, de unde acuşi se va veni să rămîn acolo, pînă va eşi cineva afară
face despărţirea. îmbrăţişări cu patimă, şi cîte să mă întrebe: dar dta ce vrei ? Şi dacă mă
un sărut lung, să nu se mal gate. Eu — străin va întimpina chiar ea, să o văd odată, apoi să
— mă plimbam pe dinaintea lor, cu inima fug departe şi să nu mă întorc decît mîne di­
zdrobită. Cînd un tînăr oacheş îşi sărută dră­ mineaţă. N’am avut să stau atîta pe gîndurî,
guţa apoape de mine, mi s’a oprit respiraţia căci m’au zărit şi m’au chemat în casă. Dar casa
pe cîteva clipe. Şi ţiganul zicea mal departe, era. goală, cineva nu era acasă, şi lumea a în-
ştii de-ţl rupea inima. Şi săracă inima mea, ceplit să se învîrte cu mine. Un întunerec adînc
numai de asta nu avea lipsă. O arie scurtă ar mi s’a făcut deodată în suflet, şi vă spun pe
fi putut să mă umple de-o durere adîncă cu cinstea mea, iubiţilor, că întîia durere, mare,
deşteptarea amintirilor, dar acum, cîntecele ace­ ucigătoare în viaţă mea, atunci am simţit-o.
stea ce nu inal încetau, îmi erau moartea. Şi Era să stau cîteva zile, dar acum nu mal
fără să ştiu cum, îmi răsări deodată în inimă puteam sta nici cîteva ceasuri. Tot ce am
o ură neîmpăcată, faţă de recruţii aceştia, ce-s zidit o săptămînă, mi s’a ruinat prin o singură
aşa de fericiţi, şi-nil venia să merg să sucesc lovitură. Şi lovitura asta mi-a zdrobit şi inima.
gîtul ţiganului. Cît îs de bun, cum mă ştiţi şi Impresie bună nu voiu fi putut lăsa în sara
voi, iubiţilor, atunci nu mal ştiam ce-I de capul aceea, am pornit ca un smintit la gară, să plec
meu. Căci aci la gara asta am venit de undeva, încă în noaptea aceea. — Abia aci, în liniştea
unde n’am nimerit bine.“ nopţii am simţit apoi întreagă greutatea durerii.
Vasile tăcu, beu păharul şi părîndu-î că nu-l Şi, din cînd în cînd, ca o fulgerare întunecată,
mal ascultă nime, spuse iar, cu glas scăzut, îmi venia gîndul acesta: „Şi-a bătut joc de
fără nici o desluşire. mine“ ! — Dar tot ce era bun în sufletul meu
„Mi-a sris pe o carte poştală numai atît: se revolta împotriva ghidului acesta. îmi venia
„Aşa că nu mergi acasă pînă pe Sîmbătă? în minte cum ne-am despărţit mal pe urmă.
— Vezi, pînă al fost la noi am fost bine, şi O vedeam cum stă cu ochii în pămînt şi cum
dupăce te-al dus... rău“. Şi scrisoarea asta îşi agită mînile pe braţul scaunului, caşi
am fost primit-o Luni. Şi — închipuiţi-vă cum cînd s’ar juca. ÎI vedeam fruntea umbrită de
a fost viaţa mea o săptămînă întreagă! Cumani două aripioare de păr negru, îl vedeam ochii
trăit în răstimpul acesta nu vă pot spune. De­ mari, frumoşi cum i se zbat supt pleoape, cum
stul că mama din cînd în cînd mă privia ne­ trece cîte-o umbră uşoară de încordare prin
dumirită, de alteori părea că vede ce-î în inima obrajii palizi, ovali, vedeam cum i se mişcă
mea şi ochii el buni i se umeziau de bucurie. buzele, orîcît le-ar fi ţinut de strînse. — Le
Ştiu atîta că ziua întreagă făceam planuri, îmi vedeam toate acestea şi simţiam că nu se poate
închipuiam cu drag cum va fi întreagă întîlnirea să-şî bată joc de mine. Bine, nu-şî bate, dar
noastră, îl vedeam ochii, îl vedeam chipul în­ atunci pentru ce nu a venit, pentru ce nu a
treg, îi auziam cuvintele. Şi cînd venea un fră­ fost acasă Sîmbăta ? Doamne, prost eşti tinere,
ţior mal mic lîngă mine, îl mîngăiam pe frunte, dar pentru ce să fie ? Se răstoarnă lumea
pe obraji, ba pe unu era să-l învăţ să fumeze pentru asta, pentru că ţi s’au nimicit planurile
în toată forma. — Nopţile? Pentru mine nu tale de plecări ? O, ba nu, nu se răstoarnă,
erau decît nopţi de o seninătate desăvîrşită şi numai se frînge, se zdobeşte ceva, nu afară în
gîndurile mele erau tot atît de senine, tot atît lume ci în inima mea. Vezi bine, nu a venit,
de curate. Şi dimineaţa ochii mei rîdeau, caşi fiindcă ea nu a ţinut aşa de mult la întîlnirea
sara cînd mă culcam. asta ca mine!
In sfîrşit, aveam să plec. Mi-am întrerupt că­ Şi, ca să-mi alung icoanele acestea, mă gîn-
lătoria de douăorf, numai ca să pot ajunge pe diam iar la despărţirea din urmă, la clipa cînd
Sîmbăta. Sîmbăta asta era acum pentru mine i-am spus cel dintîî vis frumos al meu, la clipa
mal mare sărbătoare decît Paştile. — Şi cu cît cînd mal întîl ochii noştri! s’au privit duios şi
mă apropiam, inima îmi bătea tot mal tare. înţelegători. Mă gîndiam la o floare de teiu
Şi-mi venea să sar pe fereastă de cîteorî ajun­ şi la o garoafă invoaltă şi la cea dintîî strîngere
geam la vr’o gară: prea sta mult trenul. caldă, pătimaşe de mînă. Şi atunci simţiam iar,
Cînd m’am coborît. nişte cunoscuţi îmi părea că nu se poate să-şi bată joc de mine. — Dar
că mă privesc cu invidie. Ce-mi pasă de el şi durerea că nu am aflat-o acasă, că mi s’au
de gîndurile lor ? Pot el să-mî răpiască feri­ nimicit atîtea planuri, mi-a rămas şi niaî departe.
cirea? Nu pot. Şi cum tinerii aceştia de la gară cu vorbele,