Page 16 - 1905-19

380 LUCEAFĂRUL Nrul 19, 1905.

cu îmbrăţişerile, cu sărutările lor îmi reînviau cum aleargă sprintenă ca o căprioară şi de
atîtea din gîndurile şi închipuirile mele, simţiam atunci eu nu mai pot face alta decît să învăţ
că mereu îmî creşte chinul, şi o ură mare îm­ şi poimîne să dau cel din urmă examen. înţe­
potriva lor a prins să mă stăpiniască. — Iar legi tu acum cît de cuminte şi cît de frumos
cetera ţiganului aş fi vrut să o sparg în bucăţi. ini-a scris. Şi auzi, pe cinstea mea ţi-o spun,
— Iacă, iubiţilor, atunci numai m’au întristat nu simt nici cea mai mică oboseală. îmi pare
cîntecele noastre. De-atuncî încoace nici odată, că aşa, sub paza ei depărtată, aş putea să fac
nici pînă atunci!... minuni cu învăţatul."
— Măi frate Vasile, să vezi numai, eu ştiu Şi într’adevăr peste trei zile era cu ultima
unde-î gara aceea!“ zise un pretin cu mustaţa diplomă în buzunar şi cei trei prietini îl pe-
mică, bălae. tre<mră la gară cu capetele plecate, cu gîndurile
Vasile zimbi, apoi rîse cu hohot. „Vezi departe la Ţara Ardealului.
mă, am spus eu că voi nu cunoaşteţi oamenii. Ion Agîrbiceeanu.
Luaţi iar de bani buni tot ce-am îndrugat eu. . —-Uoli-—
Deşi acestea le-am spus, să vedeţi, că poţi
povesti şi ceva ce nu ai trăit. Vi se pare voauă
că e cuminte să-ţi spui tainele sufletului ori NU Mflî PLÎNGE ...
şi cui ?“ La fereastră vîntu’n frunze spune de sfîrşitul verii
Pretiniî îl priviră tăcuţi. Nu l-au văzut de Şi tăcerea din odaie ce prielnică-i durerii,
mult la bere, şi iată acum a beut vr’o cinci Ce prielnică e raza stelei ce se stinge ’n vint,
păhare, ei Dumbrăveanu, care altădată nu Dorului plecat pe calea ce-o închide un rnormint...
trecea nicîcînd de două. îi ştiau firea închisă
de mai înainte, şi acum vedeau că-i pare rău ... Te-ai luat din nou pe urma netihnitului tău gînd,
că-şi descopere aşa viaţa. Dar ochii lui tulburi Şi te-ai dus atit de-aproape că genunchi-ţipleciplingînd;
acum, obrajii palizi, spuneau că au fost adevărate Paf că însuti eşti acolo şi-o atingi şi-i simfl fiorii
cuvintele lui de mai înainte. Ţarinei supt care viaţa ta şi-a stins de-apururi zorii...
Se despărţiră frăţeşte, dorindu-şi visuri cu­ Nu mai plînge, ’n duioşia sufletului tău curat
rate, Dumbrăveanu acasă îşi uită în curînd de De-ai putea să simţi o clipă ce ’ntunerec întinat
pretinî şi pe crişmă. Nu-şî mai amintia că acolo Ţine-adesea loc de suflet, şi de dorul ce te-omoară
a spus unele crîmpee din viaţa lui intimă. Nu, Azi pe tine, cum ursite-s mii de suflete să moară,
căci aici acasă viaţa lui nu era decît o ţesetură Ne-ajungindu-t niciodată, a-i pricepe cît de mare,
fină, un lanţ de altfel de întimplărî. 1 se părea Cit de ’ntreg fi-a fost norocul în aevea ta visare.
că şi le-a povestit lui însuşi aici acasă ca de Căci răpit a fost pe semne din seninul altor vremi
atîteaorî şi ca pe atitea altele. — Şi continu- îngerul ce odihneşte supt (drîna ce-o blestemi.
înd firul, se convingea tot mai bine de un Şi-apoi cine ştie dacă vecinie ne’nfeleasa fire
lucru: dragostea lui din sara aceea cînd a N’a stins viefi ca să-fi aprindă raza ta de fericire,
aşteptat la staţie, e mai pătimaşe. Pînă atunci Şi atunci de ce pe tine te-ar fi fost ales anume,
erau înfiorări dulci, închipuiri mîndre. După Cînd de oameni ce-şipling morţiiplină-i de vecii o lume ?
acea însă au pornit furtunile, patimile grele. Uite-te spre cer cînd cade cîte-o stea ce nevăzut
Au dat vremuri neguroase de toamnă şi Ne acopere văzduhul locul unde a căzut,
ploile dese se ţineau lanţ. Pe Dumbrăveanu Şi de ’n clipa prăbuşirii arde ’n fir de foc topit
însă de patru săptămîni nu l-a mai văzut nimeni, Nu-i ca s’o jelim că moare, ci să ştim da strălucit.
într’un tîrziu, un prietin merge să vadă ce-î cu Brăila. Fatma.
el. - Cu capul plecat pe carte, bătea cu de­ —.i|o|i.—
getele tactul pe masă.
„Ziceai că în .vreme de ceaţă nu poţi sta EMINESCU Şî TEATRU.
acasă, frate, şi iată mai bine de o lună e tot (Sfîrşit).
întunerec, şi pe tine nu te mai vede nime. Cauza principală a acestei anomalii este că „tea­
— Să vezi, dragă Ioane, ce s’a întîmplat. trul românesc a avut în trecut drept model teatrul
M’am liniştit frate, aşa cum nu ţi-aî putea în­ francez." De-aici acel ton afectat, „acele prelungiri
chipui. Poate nici în somnul meu de băiat nu ale sfîrşituluî cuvintelor", aceea pronunţie nasală
a stăpînit aşa o pace în sufletul meu. Să vezi a lui n, — care se află însă numai în vechea
cum a fost. Ţie de ce să nu-ţi spun, că doar’ limbă bulgară, in limba polonă de astăzi şi in cea
mî-eştî pretin. Am primit o carte, ştii o scri­ franceză şi nici decum în limba română. Em. com­
bate cu străşnicie toate aceste maniere copiate după
soare de la ea. Scrisoarea aceea ? S’o pui în şcoala franceză şi remarcă şi laudă întotdeauna
toate manualele de poetică. Cuminte şi totuşi pronunţia „firească şi îmbărbătată", „energică" a
plină de poezie. De atunci eu nu o mai văd limbeî româneşti.
în somn, nu-i mai văd ochii rîzătorî, ci o văd „Nu ştim de unde şi pînă unde actorii români