Page 17 - 1905-19

Nrul 19, 1905. LUCEAFĂRUL 381
au pronunţii atît de străine' 1 , zice într’un articol un actor e dator sa gîndiască nu numai cu auto­
foarte important despre pronunţie. „Limba româ­ rul, dar adesea şi în locul lui. Cîte piese nu da-
nească este din acele cu dreaptă măsură ; ea n’are toresc succesul lor — nu valorii lor interne — ci
consone prea mol, nici prea aspre, nici vocale prea jocului bine meditat al actorilor!"
lungi sau prea scurte: mal toate sunetele silit medii Dar „actorul simte, cînd are să înfăţoşeze caractere
şi foarte curate. Cu toate acestea, în teatru avem adevărate şi cînd imaginare" şi „într’un caracter
ocazie de a auzi vorbindu-se cu ton franţuzesc adevărat el e acasă."
(nasal) sau spaniol (gutural)." Piesele slabe, dramele de spectacol, „sînt un
„E drept că o ortoepie românească, o carte despre adevărat pericol pentru inima şi creeriî actorului,
buna rostire lipseşte, dar nu lipseşte rostirea vie a un pericol ce nu se poate neutraliza decît prin-
claselor culte, nu lipsesc scrierile bune, nu lipseşte tr’un repertoriu — ca serie mic, însă ales, — care să-I
limba scrisă, a cărei dreaptă rostire este fixată de readucă pe nefericiţii martiri, torturaţi în piesele
două sute de ani şi mal bine. Ba chiar actorii ro­ de bulevard într’un aer mal curat, la măsură mal
mâni vorbesc foarte omeneşte acasă şi cu prietenii dreaptă, la caractere adevărate, c’un cuvînt un
lor; pe scenă-I altceva, acolo trebue să vorbiască repertoriu care să prefacă temniţa şi spitalul în
ca Franţujii şi Spaniolii." teatru."
Chestiunea unei „pronunţii generale" l-a De aceea accentuează Em. necontenit im­
preocupat mult pe Em. In seria de prelegeri 1 ) publice portanţa „pieselor bune", căci prin ele „se for­
pe care avea de gînd să le ţie în Maramurăş pe mează un capital stabil pentru direcţie: „reperto­
la anii 70—71, este şi una cu titlul „Studii asupra riul" şi pentru actori: „rolurile"; prin piesele bune
pronuncieî" şi printre manuscrisele lui s’au găsit se capitalisează munca, altfel foarte trecătoare, a
mai multe notiţe, care cuprind material pentru actorului."
această prelegere. (Scrieri 1, p. 409—10, nota). . în faţa adevăratului talent Em. e cuprins de
Amintesc în treacăt numai că Em. face aici băr­ gînduri pesimiste.
baţilor din Transilvania imputarea că „cel de „Pentru un om, care cunoaşte bine stările de
litere chiar — nu pronunţă mal bine decît oamenii cultură din ţara noastră, care ştie ce eftină e lauda
din satul lor", pe cînd „fiecăruia i-ar fi ruşine să şi batjocura jurnalelor şi ce schimbător gustul pu­
pronunţe rău nemţeşte"; iar junimea dela Universi­ blicului, se naşte întrebarea gravă, dacă Ţm artist,
tăţi îşi face o mîndrie din pronunţia provincială. fie el oricît de pătruns de sfinţenia aspiraţiunil sale,
„Nu facem nimăruî o crimă din străinism!", zice va şti să se împotriviască tuturor ademenirilor, pe
Em., „cum nu-I facem din pronunţia rea, însă pe care actorii setoşî de aplauze le fac spectatorilor
cît avem încă vreme, să ne silim prin şcoli, de nu lor. După o lungă esperienţă ne-am încredinţat că
în casă şi ’n viaţa publică, de-a introduce o pro­ malîn toate vremile adevărul, fie ’n arte, fie’n ştiinţe
nunţie generală." n’aadus decît roade anuare,şi că trebuesă al credinţă
tare, că eşti plăsmuit din alt lut mal bun decît
Dar „oricît de diferite ar fi pronunţiile în viaţă majoritatea oamenilor, pentru a nu te coborî la el,
şi în faptă", „totuşi pronunţia pe scenă trebue să a pune preţ puţin pe copia lor şi a asculta instinc­
fie pretutindenea una şi aceeaşi — cea naţională, tul mai bun al naturii proprii. Duşmanul cel mal
căreia Ardelenii ÎI zic „frumoasă". („Vorbeşte fru­ mare al acestui instinct este succesul şi cu atît mal
mos româneşte") - Aceasta este o „trebuinţă esen­
ţială a teatrului". de temut, cu cît e mai uşor.
La noi în ţară succesul mediocrităţii e foarte
Voi cita aici şi părerea lui Em. asupra obiceiu­ uşor şi lupta tuturor elementelor mal bune peste
lui unor scriitori din Ţară, de a face din pro­ măsură grea.
nunţia ardelenească un obiect de haz pentru pu­
Vorbind în deosebi despre arta reprezintăril dra­
blicul lor: matice, vom căuta în zadar, în ţară la noi, un
„A face din pronunţia provincială a unul popor razim pentru talentele adevărate. Căci ce soarte-1
un element de plăcută naivitate e permis, pentrucă aşteaptă pe actorul cel mai bun chiar? Este vre-un
persoana care ne vorbeşte astfel ne devine simpa­ repertoriu, în care fiece figură să fie eternă, încît
tică, dar a face ridicolă o pronunţie în lăuntrul actorul să-şi poată însuşi „capitalul de roluri",
unul ş’aceluiaşl popor, este procedura unul om care potrivit cu talentul său, singura avere, pe care un
caută efect cu orice preţ." talent şi-o poate cîştiga ? Nu. Fiecare director e
O altă cerere faţă de actori este „să caracteri­ silit să deie sau piese de senzaţie, pline de crime,
zeze sau, cum se zice în limbagiul teatrului, să cre­
eze rolurile", „să se identifice în rolurile lor, să dureri fizice, boale, şi lipsite de caractere dra­
matice, sau, alegînd o cale şi mal rea, să deie farze
se simtă aevea ceeace autorul piesei le prescrie obscene în chiotele unul auditoriu foarte primitor
a fi." de asemenea hrană care nu apelează la inteli­
De aceea actorii ar trebui să reprezenteze numai
roluri, „care convin mal bine talentului lor" şi să genţă sau la inimă, ci la simţiri mult mal jos­
le studieze bine „pentru a-şî crea un capital de nice."
în genere, despre public Em. are o idee foarte
roluri şi a-şi adînci talentul." rea. „Cu părere de rău" observă „că publicul
Fireşte, pentru aceasta trebue un repertoriu de nu preţueşte îndestul silinţele în adevăr vrednice
piese bune, cu caractere reale.
Adevărat că „este o veche maximă teatrală: că de laudă pe care şi le dă Direcţia". De aceea el
se vede silit „să dea drept direcţiei că urmează
gusturile publice". „Căci într’adevăr un public, care
') Tot aici o prelegere „în favoarea teatrului,,. strîmbă din nas, îndată ce vede repetîndu-se de