Page 18 - 1905-19

382 LUCEAFĂRUL Nrul 19, 1905.
două-orî sau trei-ori o piesă bunâj şi aşteaptă cu DĂRI DE SAMĂ Şl NOTIŢE BIBLIOGRAFICE
nerăbdare tot piese nouă, crezîndu-î pe actori
cai dc poştă; un public ce aplaudeazâ pie­ Dr. Elie Miron Cristea, ieromonach; „Iconografia
sele rele şi primeşte cu multă răceală pe cele şi întocmirile din internul bisericii răsăritene.“ Sibiiu
bune, care prin eventuala sa nepăsare sileşte 1905. 8" XVII, 297 pg.
pe direcţie să deie trei piese nouă pe săptă- între acei oameni ai viitorului, cari pe lingă îndelet­
mînă, un asemenea public pierde dreptul de a
avea un teatru bun şi ne mirăm cum de actorii nicirile lor banauzice, se mai gîndesc şi la răspîndirea
demoralizaţi de asemenea muncă de salahori, unde prin scris a învăţăturilor bune şi de folos ieromona-
orice idee de artă dramatică e subordonată trecă­ chul Cristea ocupă locul de frunte, în Sibiiu. Numărul
toarei petreceri, îşi mai dau atîta silinţă, de-şî scrierilor sale, întocmite toate cu stăruinţă, rîvnă şi
ştiu încalţe rolurile." pricepere, l-a înmulţit în mod simţitor, scoţînd acum
în articolul de încheiere, Eminescu se întreabă, de curînd în tipar o carte, care pe lîngă valoarea ei
în faţa stărilor reale, dacă se va putea realiza un practică incontestabilă mai are şi meritul de a fi abor­
„teatru naţional" în înţelesul pe care îl dă el cfu- dat nişte chestiuni asupra cărora chiar şi cei chemaţi
vîntuluî. se aflau în completă desorientare. Deşi, după-cum să
„Drept că epoca noastră e neîncrezătoare şi
sceptică. Multele decepţiuni, pe care inteligenţele ştie, această carte „Iconografia“ e izvorită din o trebu­
mai sănătoase le-au avut pe toate terenele, pe cel inţă locală, cu prilejul înfrumseţării catedralei româneşti
literar, ştiinţific politic ş. a., a făcut să încolţiască din Sibiiu, ea trece totuşi mult peste marginile înguste
în sufletul nostru părerea că din Nazareth nu poate ale unei scrieri de interes local şi de ocazie. Prin
eşi nimic bun. forma şi cuprinsul său ea reclamă un interes general
Această părere nu e tocmai nejustificată, de şi şi preponderant din partea tuturor, cari iubesc podoaba
cam unilaterală. Noi credem că răul de căpetenie casei lui Dzeii şi o cultivă.
este următorul. în toate ramurile activităţii publice In „precuvîntare", autorul dă cîteva reflexii istorice
n’a fost şi multă vreme încă nu va fi stabilitate. asupra fiinţării şi vechimii creştinismului la Români
Precum în viaţa statului fiecare urmaş strică jucă­
riile, pe care şi-le făcuse predecesorul său, tot cum şi asupra obiceiului de a împodobi bisericile,
aşa în teatru vedem succedîndu-se direcţii cu totul ne mărturiseşte, că lucrarea de faţă l-a costat 5 ani de
deosebite. într’un an veeem tendinţe mai curate, studiu şi termină prin a-şî reclama, cu inzistenţâ, pa­
într’altul ne trezim din nou cu Offenbachiadele, iar ternitatea ideii de a se aplica motive româneşti şi în
o parte din public, căruia-i mai place un reper­ pictura bisericească. — Urmează apoi caracterizarea
toriu, ce nu-î dă nici de gîndit, nici de simţit, picturii bizantine, a cărei notă dominantă o constitue
încurajează adesea piese, la care un tată de fa­ idealismul. Pe cînd pictura apuseană, latină e mai
milie nu-şi duce bucuros nici nevasta nici copiii. reală, raţionamentală (sic.! pg. VI.) înfăţişînd chipurile
întrebarea*dar este, dacă teatrul românesc are de­ sfinţilor cu deplină naturalitate, ca fiinţe reale; proprie­
stulă putere de viaţă ca să se cristaliseze in mij­
locul nestatorniciei împrejurărilor noastre. Cu toată tatea stilului bizantin trebue a se căuta în seriozitatea
sfiala, ce ne-o impune fizonomia intelectuală a sfîntă şi impunătoare a figurilor şi în rigiditatea for­
României, vom răspunde totuşi da“. melor, ţinute în contururi aspre şi colori vii, puternice.
Dovadă sînt începuturile bune care s’au putut Tendinţa picturii bizantine e să prezinte credincioşi­
vedea în cursul reprezentaţiilor. lor figuri „mai pre sus de fire", fiinţe supranaturale,
Eminescu credea — şi era îndreptăţit pe atunci aspectul cărora să inspire admiraţie pentru calităţile
să creadă — că „în atmosfera mai liniştită a laşi­ sufleteşti interne, iar nu pentru frumseţa şi rotunzimea
lor se va crea poate şi un teatru* 1 , „o atmosferă formelor esterioare. „Pictura aceasta — scrie autorul
artistică, unde oamenii de orice opinie să poată — are linişte în compoziţiune, înfăţişînd persoanele ca
privi c’uh egal interes zugrăvirea părţii interne neatinse de patimi omeneşti. Esprimă o linişte patriar­
din om.“
hală, o simplitate evangelică şi deamnă şi se ţine cu
Lipsa unui astfel de teatru este „o lacună a mai multă stricteţă decît alte direcţii de pictură biseri­
culturii noastre* 1 şi „un teatru al Curţii, care să cească, de descrierile sf. scripturi şi ale tradiţiunii,
formeze un asii pentru arta naţională n’avem**. adecă de adevărul istoric. în arta bizantină ies la
„Dar a pune pe scenă împrejurări şi oameni,
care azi sînt pentru a nu mai fi mine, înseamnă a iveală nu formele nude ale corpului sfinţilor, ci mai
da unui institut de cultură sufletească caracterul mult mărimea sufletească internă. De aceea arta bizan­
frivol al unui „cafe-chantant“, pe cînd dramele lui tină nu-i scop, ci mijloc pentru edificare religioasă".
Shakespeare şi comediile lui Molii;re se vor putea Splendoarea exuberantă a ritului oriental şi ceremoniile
repr-.’senta şi peste mii de ani şi vor fi ascultate pline de misterii au trebuinţă de o pictură foarte bo­
cu acelaşi viu interes, căci pasiunile omeneşti vor gată, care ar fi chemată să întăriască şi întregiască
rămînea în veci aceleaş esin înţelesul cuvintelor din pricina cuprinsului lor adînc
„Arta este senină şi vecinică**. şi tainic, dar pictura, prin puterea ei de vrajă, poate
mai cu uşurinţă să picure în sufletele credincioşilor
Dr. I. Borcea.
evlavie şi credinţă, solicitîndu-le astfel sentimente etice-
religioase. Deaceea să zice despre icoane, că ele sînt
„biblia analfabeţilor".