Page 3 - 1905-19

REVISTĂ PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ. APARE DE DOUĂ ORI PE LUNĂ
©------------ - ~ SUB DIRECŢIA (i _.................................... ------------- ©
Plor: flLEXflNPRU CIURfl, OCTflVIflN COGfl, ?i OCTflVIflN C. TĂSLĂUflNU.

ORICE REPRODUCERE OPRITĂ.

ccftcnşafe'*)
— In urma lor, încet, fără zăbavă,
Era în miezul zilelor de uară —
Şi soarele din drumul lui de pară Ca un blăstăm din vremuri înoptate,
îşi trimitea săgeţile aprinse. Ca o pedeaps' a veacuri de păcate
Pin brîul lui. din haina lui senină Venea stăpinui gliei odrăslite,
Pescopciate jînte de lumină Cu zimbetul nădejdii împlinite,
Cădeau sfărmate ’n pulbere de rază Cu pasul greu de-atîta sănătate.
Obrajii lui se aprindeau în pripă
Pe revărsarea ţarinei întinse
Şi ascuţiau ucigătoare suliţl... Şi ’n ochii lui ardea mînia oarbă,
Cînd vre-un moşneag sta locului o clipă,
— Eu le vedeam înşiruirea lungă, Tremurător cu mîneca să-şi şteargă
Cum gîrbovilă ’ncet înaintează, Sudoarea grea ce-i picura din barbă.
Cum stăruind prin holdă-şi taie ulifi
Cerşitorind cu ochii stinşi o dungă Şi se tîra poporul mut de umbre,
Pe nor pribeag în vînătul din zare. Neputincioasă ceată de 'ngropare.
Iar’ secerea ’n trudită ei cărare *
Şir aşternea în znopiî grei de aur,
Prisosul sfînt de binecuvîntare. Iar' cînd a fost în ceasul de amiază
Şi le-au adus merindea lor amară
— Erau dăcaşi: oştenii fără nume Pin pîne de neghină şi săcară,
Ce duc războiul mare-ai tuturora Ei stau sfîrşi(i, cu ochii duşi departe
Cei ce se sting în neguri şi uitare în adincimea zărilor deşarte.
Şi cad şi mor de cruda ’mpovărare
fl tuturor durerilor din lume... — Eu le vedeam înşiruirea lungă
Erau atîji în slujba lor de clacă. Pe mucenici nerăsplăti(i ai pîniî,
Cei osîndiţi să plîngă şi să tacă: Cei logodiţi de veacuri cu durerea,
Moşnegi slăbiţi, ce scris' aveau pe frunte Şi două lacrimi mi-au curmat vederea,
Zădărnicia pletelor cărunte; Căzînd încet în bulgării ţărîniî...
Bărbaţi sfîrşi(i, cu sufletele moarte,
Cu tot amarul unei vieţi deşarte. — Pin ceata lor grăbită se desprinde,
Şi 'n lung şirag femeile trudite. întreg lăsîndu-şi codrul de merinde,
Cu ochii stinşi, cu sînul supt de trudă, Cu chipul stins o umbră de femeie,
înaintau în cale gîrbovite Lîng'un răzor ea stă îngrijorată,
Pe munca lungă, maşteră şi crudă. Priveşte ’n jos şi sînul şi-l descheie,
Cum se tîra poporul mut de umbre Mîngăietor s’apleacă să ridice
Părea o ceată tristă de 'ngropare Un făt bălan ce adumbrit de spice
Şi arşi(a cădea ucigătoare fl adormit pe-un aşternut de glugă.
Pe-a secerii sclipire ne ’ndurată. Ea blînd ridică-l stînd îngenunchiată
(* Din volumul: „Poezii." Şi ’ncet îi dă copilului să sugă...