Page 13 - 1905-20
P. 13

398                         LUCEAFĂRUL                  Nrul 20, 1905.
         baronaşiî  îngîmfaţî,  obraznici,  împinşi  la  orice   —  Sandă!  Uite  ce-î,  răspunse  repede  şi  cam
         de forţa banului.                  mînioasă  lelea  Nuţa.  Io,  cum  ştii,  mi-am  tras
           Rînd  pe  rînd  se  perdeau  iluziile  băiatului   dela  gură  de  i-am  dat  lui  de  l-am  ţinut  în
         nostru.  —  Visurile  lui  de  odinioară  i  se  înfă­  şcolile  cele  mari;  de  ce  să  nu-i  zici  şi  tu  o  ţîr
         ţişau  acum  cu  totul  sub  altă  formă,  săracă,   de  domn,  cum  zici  la  un  dascăl,  ori  la  un  no-
         umilă,  mincinoasă  şi  nedreaptă.  Nu  erau  ăştia   tareş, că destui bani am bănit cu el!
         mlădiţele  sănătoase  ale  unei  viitoare  generaţii,   —  A  poi  ce  ştim  noi,  lele  Nuţă,  ia  acolea  ca
                                                 r
         mulţi  dintre  ei  prea  copii,  prea  necopţi,  pentru   o  muie e  proastă,  zic  şi  io  cum  mă  pricep,  da
         a  înţelege  rostul  unei  şcoli  înalte,  şi  nici  baro-  te  ’ntre^am,  dacă  a  venit  dumnealui,  c’aveam
         naşii  nu  erau  decît  nişte  măşti  spoite  fără  teamă   nişte  Irrtiî  şi-mi  venia  peste  ntînă  să  mă  mai
         de  ruşine,  fără  prejudiţiî,  pentru  care  şcoala   duc  la  notarăşul  ăsta  să  mi  le  citiască,
         era  un  motiv  de  a  pierde  negenaţi  nopţile  prin   c’aşa-i  un  om  de  uricios  şi  la  domnu  îmi  venia
         cafenele  şi  zilele  dormind,  şi  pentru  care  totuşi,   mai de-adreptul!
         la  o  distanţă  oarecare  de  timp,  erau  atîrnşte   —  Hai,  vai  de  mine,  Sandă,  că  nu-i  hîrtie  ’n
         destinele unei ţări întregi şi ale atîtor popoare.  lumea  asta  sa  n’o  descebâluiască,  că  nu  ştii  tu
           Iar  cînd,  la  esamen,  toate  aceste  mutre  i-o   cîtu-î  de  ’nvăţat  şi,  Doamne,  ce  mat  are  de
         luau  înainte,  măguliţi  chiar  de  profesorii  lor,  cu   cărţi  şi  toate  minunile  cîte-s  în  lumea  asta  le
         cîte-o  vorbă  atrăgătoare  şi  întrebări,  cari  între-   ştie."
         giau  răspunsul,  bietul  băiat  a  văzut  numai   Şi  s’a  dus  femeia,  ca  omul  cu  necazuri,  de
         atuncia  cît  de  rea  şi  meschină  e  omenirea,   şi-a  scormonit  hîrtiile,  ba  le-a  luat  toate  să-t
         cînd  atîtea  nedreptăţi  trec  neîmpedecate  tocmai   spuie  „domnu",  care  o  fi  ai  cu  locul  din  Dum­
         în templul unde se propune dreptatea.  bravă,  că  zice  că-î  cu  sarcină  şi  vrea  să-l
           Atunci îiveniau în minte snoavele bătrîniî, „un   vîndâ legea.
         popă,  dragu  mâinii,  trăeşti  pentru  tine  şi  pentru   „Bună  ziua,  Domnule  ...  bine-ai  venit  să­
         satul tăîi“ şi inima i se înduioşia caşi cînd i-ar fi   nătos  ...  da  am  vorbit  cu  maică-ta,  c’aveam
         zburat o fericire.                 nişte  hîrtiî  să  faci  bine  să  mi  le  citeşti  o  ţîră
           Dar  era  prea  tîrziu.  A  început-o,  trebuia  s’o   şi să-mi cauţi care-i cu hiba, cu locul din Dum­
         sfîrşiască,  dacă  nu  voia  să  ajungă  pe  gura  lumii   bravă."
         rele şi bîrfitoare.                  Lelea Nuţă era mai mîndră .decît ori cînd. De
           Şi  după  ce  trecuse  anul,  un  dor  nespus  îl  cu­  acum  înainte  i-s’a  deschis  casa.  Are  să  vie
         prinse  de  casă,  de  mamă,  de  neamuri,  pînă  şi   lumea,  satul  întreg  şi  din  alte  sate  Ia  fecio­
         dealurile  şi  pomii  neînsufleţiţi  îi  îndrăgise  şi  vru   rul  ei  cu  cîrcăli,  cu  treburi,  pe  cînd  Dragu
         să-î  vază.  Şi  pe  cînd  în  depărtări  i  se  părea,  că   arunca  supărat  ochii  pe  un  teanc  de  hîrtiî  afu­
         trenul  merge  prea  încet,  cu  mult,  prea  mult  mai   mate  şi  rupte,  pe  care  Sanda  i  le  desfăcuse
         încet  decît  gîndul  lui,  care  ocolia  mereu  hotarul   dintr’o năframă.
         locului  unde  se  născuse,  pe  atunci,  cînd  a  ajuns   A  luat  una,  a  desfăcut-o,  a.,  întors-o  pe-o  faţă
         în  aceste  locuri.  îi  treceaO  prea  iute  pe  dinainte   şi  pe  alta,  dispăruse  ori-ce  urmă  de  slovă,  dar
         păraiele  şi  colinele  colindate  în  copilărie  după   se  vedeau  bine  scursorile  de  funingine,  ce  alu­
         iederă şi după afine şi pădurile înăbuşite de frun­  necaţi  pe  poliţa  unde  stătuseră  hîrtiile.  —  Ce­
         ziş des, de unde eşia aşa de curat sunetul de clo­  lelalte  iar  aşa.  —  Ce  s’aleagă  din  ele?...  Ori
         pot,  cînd  mergea  cu  boii.  —  La  gară  mama,  cu   cît  de  puţin  s’ar  fi  priceput  în  ale  legei,  ar  fi
         zimbetul pe buze şi o bucurie cum numai o mamă   putut  poate,  după  cîtă  carte  ştia,  să-i  spuie  o
         o  poate  avea  cînd  îşi  vede  feciorul  după  un  an   vorbă  lelii  Sanda,  dar  fumăria  de  pe  hîrtie  nu-i
         de  zile,  n’a  putut  să-şi  înăbuşiască  inima  să  nu   lăsa să ’nţeleagă nimic.
         zică  încă  de  cînd  l-a  zărit pe  fereastra  vagonului   Le-a mai întors, le-a mai sucit! Degeaba!
         „Domnu mantii şi ’nvăţatu mantii!"  Şi ca să se scape de ele:
           Iar  dealungul  satului  oameniî-şi  luau  pălăria   „Apoi,  lele  Sandă,  cu  hîrtiile  astea  par’că
         şi  boresele  se  ridicau  de  pe  prispa  caselor,  şi   ţi-aî  înfundat  horneaţa,  că-s  numai  funingine.
         lelea  Nuţă  le  respundea  cu  mîndrie:  „Foarte   Eu  cu  dragă  inimă  ...  dar.  ..  mi-e  greu  s’aleg
         mulţumim Dvoastră!“                pe ceia ce-ţî trebue d-tale!
                        *                    —  Apoi  nu-i  nici  un  bai  de  ea,  Domnule  !
           Lelea Nuţă de neamul ei era o muiere harnică   răspunse  Sanda,  mai  mult  veselă  decît  abătută  ;
         şi  cam  trăgea  a  domnie,  căci  era  neam  de  popă,   o  veselie  produsă  de  răutatea  inimeî.  Nu-i  nici
         de aceea a şi ţinut să-şi facă fecioru ăsta domn.  un  bai  de  aia,  m’oi  duce  la  notareşu,  el  tre­
           De cînd i-a venit dela işcolile ale mari, umbla   buie să ştie, că deaia-î notareş."
         numai  în  haine  de  Duminecă  şi  sta  de  vorbă  cu   Şi  s’a  dus  la  notareşul.  Ei,  dar  pînă  la  no­
         toată lumea.                      tarăşul  cîtă  lume  nu-i  pe  uliţă,  cîte  babe  nu
           „Ţi-a venit fecioru, lele Nuţă ! — îi zice într’o   aşteaptă  să-şi  prenteniască  cîlţii  ce-i  smulge
         zi Sanda.                         din  caier  şi-i  tot  frămîntă  ’n  gură  pînă  n’a­
   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18