Page 4 - 1905-20
P. 4

Nrul 20, 1905.               LUCEAFĂRUL                        389
        „Să vezi, zice băiatul, eu am in­
      trat odată în fabrică şi-am văzut..
      Să  vezi  ce-i  acolo  ...  Ţ-ţ-ţ!  (Puiu
      se  gîndeşte  la  rafturile  cu  sticle  şi
      la Â\oş-Gheorghe). Şi să vezi, mă,
      este  o  roată,  mă  ...  da  ştii  cît  de
      mare?  Ca  de  icipînă  colo!  Tare,
      tare, — şi-o învîrt doi oameni..
      M’am mai uitat într’un rînd, am in­
      trat în ogradă... m’am uitat pe uşe,
      prin  crăpătura  uşii...  Am  văzut
      tot, cum scoate sticlele ...“
        Cel  mai  mic  asculta  atent,  cu
      ochii la păhar. Apoi şi-l umple în­
      cet  ca  pe  furiş.  Povestitorul  îl  lasă
      odată,  dar  cînd  la  al  doilea  pă­
      har, se opreşte şi se ’ncruntă.
        „Apoi nu fi porc-de-cîne ! Dă-mî
      şi mie!"
        De-aicî porneşte sfadă. Cel mare
      înşfacă păharul şi-l dă de duşcă.
      Celalalt pune mîna pe sifon şi fşş !
      îşi împroaşcă tovarăşul între ochi.      Odaie ţărănească.
      Păharul  cade  ţipînd  ascuţit,  sticla  se  rostogo­  acela!  Dar  nimeni  nu-1  bagă  în  samă  şi  ni­
      leşte  pe  bancă,  şi  băeţii  se  duc  de-a  dura  pe   meni nu i-1 dă.
      scări.  Se  scoală  şi  prind  a  fugi  speriaţi,  lepă-   Şi  ’n  vorba  care-l  împresoară,  legănat  par’că,
      ind  prin  praf,  cu  picioarele  desculţe.  Din  far­  Puiu  închide  încet-încet  ochii,  ca  totdeauna.
      macie  se  iveşte  în  prag,  speriat,  practicantul.   Par’că  cineva  îl  mîngăe  pe  frunte,  apoi  par’că
      La  colţul  străzii  se  mai  zăreşte  un  picior  ridi­  cineva  îl  trage  de  mină,  de  ureche,  şi  se  deş­
      cat,  în  fugă,  care  dispare  îndată.  Oamenii  din   teaptă.  Par’că  e  pe  altă  lume;  priveşte  mirat
      piaţă  se  uită  într’acolo,  —  şi  bunicul  îşi  scoate   în  jur  la  toţi  cei  cari  rîd  şi  se  uită  la  el.  l-î
      pipa din gură şi rîde şi rîde...   ruşine  şi  par’că-i  vine  să  plîngă.  Se  dă  jos  de
        Iar  Puiu,  cu  ochii  luminoşi  rîde  şi  el,  într’o   pe  scaun  şi  se  duce  la  culcare.  Se  grămădeşte,
      izbucnire neobicinuită de veselie.  cu  ochii  închişi,  pe  pat.  Slujnica  vine  să-l  des-
                                         calţe.  încearcă  să-i  desnoade  şireturile,  nu  poate,
        La  cină,  în  lumina  lămpii,  e  veselie  mare.   şi  începe  a  trage  cu  dinţii.  Suflarea  ei  gîdilă
      Afară  de  tata,  de  mama,  de  unchiul  Luca  şi  de   pe  Puiu  la  picior;  şi  par’că  i  se  strecoară  un
      tanti,  afară  de  bunic  şi  de  bunică  şi  de  subiect,   fior prin spate.
      mai  sînt  şi  alţii,  oameni  necunoscuţi.  Puiu  stă
      alăturea  de  Tică,  aproape  de  bunic.  E  veselie   Dimineaţă.  îmbrăcat,  Puiu  intră  în  cerdacul
      mare,  toţi  vorbesc,  toţi  rîd  cu  poftă,  dar  Puiu   cu  geamlîc,  ca  să  sărute  mîna  bunicului  şi  să
      nu  înţelege  nimic.  El  se  joacă  cu  sticla  albastră   se  închine.  Mai  curînd  ar  voi  să  se  ducă  să
      pe  care  se  aşează  cuţitul  şi  furculiţa.  Se  uită   vadă  pe  Bijucă,  ori  săse  priviască  în  pîrăul  lim­
      prin  ea,  în  lumina  aurie,  şi  vede  zece  bunici   pede  din  grădină.  îşi  aduce  aminte  şi  de  flue-
      în loc de unul.                    ratul  răsunător  al  grangurului  şi  se  gîndeşte:
        Bunicul  are  tacîmuri  cu  care  de  tînăr  se   Cine  flueră  aşa  ?  —  Are  gust  de  joacă.  Dar
      slujeşte.  O  furculiţă  cu  dinţii  de-un  lat de deget,   bunicul  nu  ştie;  îl  ia  pe  el,  îl  ia  şi  pe  Tică
      un  cuţit  ros,  ros,  subţire,  cu  pana  numai  jumă­  între  genunchi,  îi  strînge  alături,  cu  braţele-i
      tate.  Bunicul  mai  are  ceva  deosebit:  mînîncă   bătrîne. Le zice cu glasul moale:
      încet,  vorbeşte  rar,  cu  glasul  tremurat  şi  dă  din   „Spuneţi după mine ...“
      cap,  par’că  tot  ar  zice:  „Da,  da,  da!  “  De  partea   Puiu aşteaptă.
      cealaltă  bunica,  cu  ochelarii  lucitori,  cu  faţa   „Tatăl nostru, carele eşti în ceruri...“
      bună  şi  veselă,  clatină  şi  ea  din  cap,  la  dreapta   Copilul  bagă  de  samă  că  bunicul  miroase  în-
      şi Ia stingă, — par’c’ar spune: „Nu-nu!“  tr’un chip deosebit, —miroase a bunic. Murmură
        Se aduce lamasăbere, bereîn sticle, deceacare-i   cu limba cam încurcată după glasul bătrînului:
      place  mult  lui  Puiu,  chiar  din  ziua  cînd  l-au   „Tatăl nostru, carele eşti în ceruri...
      adus  aici,  în  Rădăuţi.  Dopul  dela  sticlă  are   —  Sfinţiască-se  numele  tău,  zice  iar  bunicul,
      deasupra  un  urs  de  argint,  cu  un  băţ  în  labe.   vie împărăţia ta ...“
      Grozav ar vrea băiatul să se joace cu ursul  Bunicul  are  mînile  pătate  de  puncte  roşii,  ca
   1   2   3   4   5   6   7   8   9