Page 8 - 1905-20
P. 8

Nrul 20, 1905.               LUCEAFĂRUL                        393


         |  f  c













                              jijâyj
                          vLWk              fi**
                            .EA





                                   Dcla expoziţia din Sibiiu.
         „Mamă!“                          mama  cu  basmaua  la  ochi,  tatăl  bărbos  şi  în­
         O  şoaptă  de  spaimă  tresare  prin  întunerec.   tunecos,  Bijucă,  Tică,  moş-Gheorghe,  toţi  sînt
       „Copil  prost  şi  ticălos!"  Simte  că  mama  se   acolo,  în  jurul  căpătîiuluî.  Toată  lumea  lui,  pe
       apropie  ;  l-a  cuprins  strîns,  tremurînd,  de  mînă,   care  erl  n’o  pricepea,  pe  care  acum  începea  s’o
       l-a  dus  pînă  la  uşă,  a  deschis  uşa,  l-a  scos   priceapă...  O  lume  mică,  strînsă  între  zăpla-
       afară...  Şi  nu  înţelege  de  ce  l-a  strîns  aşa  de   zurile  casei  bunicului,  dar  o  lume...  Avea  de
       mînă,  de-î  venia  să  ţipe,  la  ce  l-a  dat  afară,   cine  să  se  teamă,  avea  pe  cine  să  iubiască;
       prin  întunerec...  Şi  spaima,  necunoscutul,   —  o  lume  care-I  strecura  icoane  şi  vorbe  ce
       ridică  umbre  în  colţurile  gangului...  Fiinţe  se  săpau  în  suflet  pentru  anii  de  mal  tîrziu,  o
       nevăzute,  fiinţe  care  îl  aşteaptă  să-l  cuprindă,   lume  care-1  pregătia  pentru  bucurii  şi  necazuri
       să-l  strîngă...  Şi  ’ntîiu  Puiu  scînceşte,  apoi   mari...
       prinde  a  plînge,  duce  pumnii  la  ochi,  şi  nu   Toată  lumea  aceia  era  în  jurul  căpătîiuluî.
       ştie,  nu  ştie  încotro  să  întoarcă,  încotro  s’o   Era  acolo  o  viaţă  care  pentru  toţi  se  arăta  des-
       apuce ...                          făşurîndu-se  în  jumătate  de  veac,  erau  ochi
        O  zare  de  lumină...  Acolo-î  curtea.  Ce  să   albaştri  ce  trebuiau  să  plîngă  pe  mormintele
       facă  altceva  ?  Să  se  ducă  la  moş-Gheorghe,  pe   bunicilor, era un trup ce trebuia să se învîrtoaşe,
       el  are  să-l  nimeriască  mal  degrabă  ...  Tremu­  să  crească  ca  bradul,  era  un  glas  ce  trebuia
       rînd,  copilul  coboară  treptele  printr’o  noapte   să  strige  la  nebunie,  să  adie  ca  o  cîntare  în
       fumurie,  deasă,  —  şi  picăturile  reci  de  ploae  îl   marile  bucurii  ale  vieţii...  Era  plămădeala  ce
       învălue,  îl  biciue  obrajii,  îl  udă,  îl  spulberă,  în   trebuia  să  crească  pentru  fioroasa  şi  dulcea  vii­
       valuri de vînt, hainele subţiri...  toare a vieţii...
        Şi  nu  înţelege  ce-a  fost,  de  l-a  dat  maică-sa   Toţi  aşteaptă  întristaţi,  deznădăjduiţi.  Tăceri
       afară,  unde  se  află...  Şi  prinde  a  plînge  mal  întrerupte  de  şoapte,  un  suspin  înăbuşit...  La
       tare ; strigă, chiamă, cu glas subţire, jalnic...  geam,  noaptea,  trece  vîntul  murmurînd,  par’că
                                          bate  în  geam,  par’că  chiamă...  Şi  copilul  ră-
        Copilul  e  bolnav,  bolnav  tare  de  două  zile.   mîne  galben,  nemişcat...  Ceva  din  el,  ceva  în
       Tuşeşte,  are  friguri,  aiurează  ...  Toată  lumea   care  erau  întipărite  puţinele  tremurări  ale  vieţii
       mare  şi  minunată,  care  de  puţină  vreme  s’a  adevărate, par’că a plecat,- s’a dus cu vîntul!
       deschis  ochilor  lui  limpezi,  —  acuma  s’a  dus,
       a  intrat  în  întunerec.  Bunicul  cu  barba  albă,   Acuma  Puiu  se  -preface  în ţărînă, supt  brazde
       bunica  cu  ochelari  ca  totdeauna  şi  cu  ciorap,  de  flori.  Bijucă,  cu  părul  zbîrlit  şi  cărunt,  latră
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13