Page 9 - 1905-20
P. 9

394                           LUCEAFĂRUL                Nrul 20, 1905.
         în  gospodăria  bătrînească,  pîrăul  limpede  se   lanţul  de  bucurii  şi  suferinţî,  de  fapte  mari  sau
          înfioară  la  căderea  frunzelor,  moş-Gheorghe,   mici,  tot  a  rămas  în  necunoscutul  viitor,  într’un
         bunicul,  bunica,  mama,  toţî  trec  prin  lumină,   întunerec  pe  care  nimeni  nu-1  poate  pătrunde.
          răsuflă,  se  bucură  de  viaţa  aceasta  nemărgi­  Şi  copilul  doarme  supt  brazde  de  flori,  cu  ochii
          nită  ...  Şi  viaţa  aceasta  începe  să  pătrundă  în   închişi, cu toată lumea lui moartă şi pierdută.
         sufletul  tînăr  al  copilului,  nu  zădarnic,  ci  încet   Dormi, Puiule !
          puternic, o pregătire pentru drum de un veac.
           S’a prăbuşit lumea mică care se înfiripa; tot         Mihail Sadoveanu.

                                     R  l n o u n i c f l .
          Tovarăşele-i toate gătitu-s’au de drum,  Şi tot aici pe urmă, sătui de-atîta zbor,
          Ea singură stă tristă pe poarta noastr'acum.  Veniau să-şi spună gîndul şi visurile lor.
          Venit-a să mai oază căsufa din vecini,  Colea, sub coperişul de vînt şi vremi plecat,
          Că pleac’apoi departe, departe în streini.  Avea un cuib odată, şi cuibu-i dărîmat.
          Iar drumul pîn’ acolo e greu şi este lung   Alăturea ’n ţărînă, striviţi, ca vai de ei,
          Şi multe, foarte multe la capăt nu-i ajung.  Murit-au puişorii golaşi şi mititei.
          Chiar gîndul ăsta negru o tulbură acum:  Şi-odat’, pe cînd cu soţul se răsfăţau zglobii,
          Pe-ar ştii că e ursită să piară 'n lungul drum,  Lovitu-l-au c’o piatră ştrengarii de copii.
          Mai bine-ar sta să moară de foame-aici la noi,   Ea l-a văzut cum cade şi moare bietu ’n drum
          în toamna răcoroasă cu brumă şi cu ploi,  Şi a zburat de-acolo şi-i singură acum.
          Pecît să se despartă pe ueci de-acest pămînt   Iar cîrdul se îndreaptă în zbor spre răsărit;
          Cu locuri de-amintire ce-atît de dragi îi sînt.  Peci nu mai are vreme de stat şi de gîndif.
          Pe poartă-aici cu soţul au stat de-atîtea ori,   Mai caută ’n jur odată şi pleacă-apoi şi ea,
          Păcîndu-şi rugăciunea în revărsat de zori.  Adio! rîndunică, de nu ne-om mai vedea !
                                                                     Ecaterina Pitiş.
          Pe-aici porniau alături în dulci călătorii,
          Pe largi cărări albastre, bogate şi pustii...























                                           La stînS
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14