Page 12 - 1905-21

452 LUCEAFĂRUL Nrul 21, 1905.
soarelui de primăvară. Şi sătenii se opriau în ricit ? Ar fi răspuns cu ochii închişi: poţi!
drum, că se vedea în grădina popii, şi femeile Dacă i-ar fi zis cineva: Om cu şcoli multe,
se uitau pintre grădelele gardului nou, cu stre­ burduf de carte, poate să fie îndestulit într’un
şină grea. „Tu, dragile mele, popa nost şi pre- sat amărît ca acesta? Deschizîndu-şî ochii înlă­
uteasa noastră, drăguţii, că-s ca doi porumbaşi!" crimaţi şi privind pe Maria, ar fi răspuns ho-
Ce-a fost satul ăsta înainte cu douăzeci de tărît: poate! Şi dacă unul mai ascuţit la limbă
ani ? O adunătură. Sătenii spun că vai de l-ar fi întrebat: ce crezi că e mai bine să fii în
capul lor, ce-a fost mai înainte. Şi acum pune-te lume? Îmbrăţişindu-şî duios soţia ar fi răspuns:
şi numără plugurile şi carăle ce ies pe uliţa preot românesc într’un sat cu oameni năcăjiţi.
borşului, ori stăî colea în ocoale, cînd vine Da, da, şezînd pe laviţa asta de sub nucul
ciurda, şi vezi cîţi boi sînt cari cutează să se bătrîn, pe care şede în dimineaţa asta de toamnă
boncăe înaintea taurilor vineţi, să scurme pă- — dupăce a văzut tot prin grădină, — aşa ar
mîntul cu lăstarele de dinainte şi să izbiască fi răspuns. Şi dacă ai fi întrebat oamenii din
cu maiul în fruntea bulbucată a taurilor! •: sat: „Ce credeţi, bine o duce popa vost?“ —
Biserica, — că sta s’o sufle vîntul de pe ar fi răspuns: „Nu ştim, dar atîta ştim că-i
măgura dela apus — acum e în mijlocul satu­ mulţămit! Dacă nu crezi hai la noi în biserică,
lui, luminoasă, curată, vecinie gătită de sărbă­ într’alte sate sînt odată Paştile pe an ! Noi în
toare. Clopotniţa neagră, putredă, stă şi acum toată Dumineca şi sărbătoarea avem Paşti. Dacă
în cimiterul cel vechiu, dar turnul cel nou lîngă nu crezi, vină de ascultă D-Ta slujba ce ne-o
biserică varsă unde de argint, îndată ce soarele face popa nost, şi-î auzi căzaniile. Să vezi:
a eşit de după pădurea frumoasă. gîndeşti că s’a coborît arhanghelul Gavril din
„Dragii mei, deaceea ne-a luminat D-zeti pe cer. — Diacul nost stă cu gura căscată ca şi
unii din noi mai mult, ca să putem da sfaturi noi, macar că el a apucat pînă acum trei popi."
tuturor, să cunoaştem cu toţii unde e buba şi Aşa ar fi răspuns popa Tudor, aşa ar fi grăit
să aflăm leacul." sătenii pînă odată, cînd clopotele din turnul
Cînd începea popa Tudor să le vorbiască, cel nou însoţiati cu valurile cînteculuî dureros
apoi numai două muşte să fi fost în biserică în drumul spre ceriul senin, albastru, într’o sară
încă s’ar fi auzit cum sbîrnăe. — Se gîndia de de primăvară, sufletul curat al preutesei Maria.
multeorî acasă: prea eşti tînăr, Tudore, nu se într’o sară de primăvară, cînd fericirea lor era
cade să vorbeşti aşa cu oamenii; las’ pînă vei de zece ani şi copila lor — Maria şi ea — de
îmbătrîni. — îi venia aşa cu sfială, cînd trebuia cinci.
să certe. Dar zadarnic! Acum poate să simtă, Dacă l-ai întreba acum pe popa Tudor ce a
poate să gîndiască aşa, dar atunci, cînd după simţit atunci, nu ar putea să-ţi spună decît
celea dintîî cuvinte ochii i se aprindeau, inima atîta : mi se părea că s’a sfîrşit lumea şi a
îi bătea tare, — nu mai era stăpfn pe o astfel rămas nimica. — Iar dacă întrebi pe poporeni,
de judecată. Atunci i se părea că nici nu le cei mai miloşi îşi duc mîneca cămăşii la ochi,
vorbeşte poporalilor săi, că nu-1 ascultă nimeni, cei mai tari de inimă privesc aspru în pămînt
— ci că departe undeva, poate pe-o cîmpie, şi-ţi spun, cu capul plecat: „în inimă i-a fi
ori poate înălţîndu-se în văzduh, îşi spune şie-şi, văzut Dumnezeu, dar în ochi lacrimi nu i-au
ceeace simţia şi nu mai putea să ascundă. dat pînă la patru săptămîni. Atunci ne ţinea
Şi cînd vedea că satul se pune la cale, cu slujba, era Duminecă, şi a făcut el slujba ca
chiu cu vai, oricum, dar înaintează, atunci o mai înainte. Dar s’a apucat şi de căzanie. Pela
lumină mare i se coboria în ochii albaştri, mijlocul căzaniei — vorbia de îngeri ce pă-
barba îi tremura din cînd în cînd nervos, se zâsc oamenii sărmani — îi căzură deodată două
apropia de preuteasa şi-î zicea cu glas curat: lacrimi mari, — două gloanţe de ghiaţă stră­
„aşa-mi eşti de dragă, Mărie !“ — şi-î venia în vezie, din ochii vineţi, şi-apoî plînsul furtunos
răstimpuri aşa un gînd, că îngerul păzitor al lui izbucni din piept. Şi plîngea popa în odâjdiile
nu poate să fie decît femeea asta. sfinte, şi plîngeam noi creştinii cu frunţile în
De cîteori s’a plimbat el neliniştit de mulţă- palmă, şi în tindă plîngeau femeile bocindu-se
rnire, aici pe cărarea asta. Şi cînd preuteasa, ca la moarte. Copiii se uitau speriaţi, apoi li
gătîndu-şî; lucrul, venia sfiicioasă în grădină, se umplură şi lor ochii de lacrimi — şi era o fur­
Tudor îşi deschidea larg braţele să-şi cuprindă tună de plîns în toată biserica. — De atunci
toată fericirea. popa nost slujeşte tot frumos, dar nu mai e
Da, fericirea! De cîteori nu s’a gîndit Tudor par’că duhul acela de sărbătoare în biserica
pînă a nu cunoaşte pe Maria: ce-i fericirea? noastră, care era mai înainte. E acum în toată
Şi nu a ştiut nici-cînd să răspundă. Cînd şe­ slujba ceva, ce ne aduce aminte de preuteasa
deau amîndoi, iacă aci pe laviţa de sub nucul popii, iar diacul se pomeneşte de multeorî
bătrîn, să-l fi întrebat cineva: Părinţele — că cîntînd tropare de-a morţilor, unde ar fi să vie
era popă tînăr — poţi să fiî sărac şi totuşi fe­ cîntece de biruinţă." Şi dacă ai fi clătinat ne­