Page 16 - 1905-21

456 LUCEAFĂRUL Nrul 20, 1905.
faţă al orăşanului anemic. Ca o locomotivă pregătită la oraş. îl va pîndi cînd s’o întoarce şi — de va fi
de plecare, pufăind greoi, gata ca fierberea din cazan singur — îi va face de petrecanie. Cum ţine de bine
să se prefacă în mişcare, îndată ce se închide un vintil, minte toate amănuntele zilei aceleia cînd a răpus el
o viaţă de om !...
— aşa sînt şi pasiunile omeneşti. Atîta doară că noi, De amindouâ părţile drumului prăfuit se întindeau
cel dela oraş, avem un maşinist abil la cîrmă, care ştie lanuri de porumb, înspicat, mare, să nu te vezi că­
să întrebuinţeze frînele la timp, pe cînd copiilor na­ lare din el. O adiere uşoară trecea prin foile de
turii el le lipseşte şi cînd locomotiva s’a pornit, ea porumb răsucite de arşiţă şi străbătea tot lanul, in-
fiorîndu-1.
merge, merge, tot înainte, tot mal repede, fără să cruţe Zbîrniit de musculiţe iuţi şi mici. Ţîrîitul lăcustelor
nimic în cale, fie acesta chiar şi un copil nevinovat care îl sfredelia urechile.
Baltag sta pe un muşuroiu cu puşca pe genunchi,
s’a rătăcit pe şine... Astfel cade Niţă Mîndrea sub cu­ într’o ţeavă alice de lup pentru cal; într’alta glonţ
ţitul vicleanului Doqa, astfel, în povestirea vieţii Fră- pentru Martac.
sinicăl celei fără noroc, dar tot astfel primeşte răsplata Capul plecat puţin în jos îl atîrna greu ca de
şi hoţul de cal, care s’a atins de Murgu. Cînd pasiunile plumb, in vinele lui de oţel călit vîjîia sîngele fierbinte,
întunecă mintea, noţiunea primejdiei încetează. Carac­ ca un clocotitor vîrtej de foc. Crîmpeie de gîndurl îl
răsăriau în minte, luminau o clipă şi să stingeau ca
teristic în privinţa asta e Dialogul între Sima Baltag şi lumînărelele bătute de vînturi... Numai un gînd îl
Preoteasa cu care vrea să fugă: sta lămurit în minte: „ce bine-a făcut el de nu l-a
„Ia spune, Sinto, ce-aî face tu să ne prinză popa? omorît pe Martac pe loc, după moartea Roibulul 1“ L-ar
— EQ? fi prins, l-ar fi închis şi n’ar mai fi văzut lumina zilei.
Da, tu 1 Pe cită vreme acum!... Toată lumea îl ţine răsnit.
- Hm! Uneori însă, de atîta aşteptare i-se făcea negru
- Ce? înaintea ochilor... Alteori simţia că i-s’ar fi golit
— Aş vedea eu atunci!..." capul, ca şi cum i s’ar fi topit crerii dinnăun-
Fireşte că ar fi greşit ca din volumul acesta de nu­ tru!.. Şi o sudoare necurmată îl brobona frun­
vele să cercăm să ne facem icoana Românului care tea. O simţia cum izvora ia rădăcina părului, în
trăeşte la ţară. Nu, crimele şi vărsările de sînge sînt la picuri. Auzi: pic!... pic!., pic!... Aşa o fi iz-
vorînd şi apa din pămint. Un şir de furnici îl
noi cazuri escepţionale. Dacă dl Sandu alege chiar trecu odată peste piciorul drept. Cu o mişcare iute,
aceste momente drept subiecte pentru nuvelele sale, Sima ucise cîteva din ele. Celelalte, aruncate de scu-
n’o face de sigur voind să ne schimbe ideea despre turătura piciorului, se pierdură prin ţărîna ferbinte.
Deasupra, ceriul albăstria neclintit, ca o uriaşă
firea pacinică a poporului nostru, ci pentrucă pe el, trimbă de mătase nouă... Un brotăcel cerea ploaie,
personal, îl interesează chiar cazurile cînd acest suflet lipit pe o frunză de porumb.
iubitor de pace al Românului e împins la omor pentrucă .. . Văzduhul se răcorise înspre seară şi o gură de
simte, — şi cu drept cuvînt, — că în nici o altă si- Austru începu să sufle peste ţărîna arsă de soare.. .
tuaţiune nu-şl poate arăta mal bine puterea talentului Perdele de prav măturau drumul, învîrtejindu-se
uneori în suluri albe. Ţipenie de om prin porumb...
săfl. El însuşi dela ţară, iubeşte colorile vil şi precise, Printre muşuroaie crescuse iarbă, pe ici colo. Şi Sima
fapta fără vorbă multă, puterea brută care se deslăn- se uita la ea parc’ar fi văzut-o atunci întîia oară. Uite:
ţueşte. Dintre toţi corniştii armatei române, ochii lui cad ici ştir; colea păiuşul oilor; dincoace mierea ursului...
Se găseşte loc pentru orice buruiană pe pămintul lui
asupra unul Românaş vînjos şi zdravăn, care înteţin- Dumnezeu... Deodată s’a ridicat în picioare, căci a
du-se odată din răsputeri ca să sufle salutul face trom­ auzit tropot de cal. A ieşit în marginea lanului şi s’a
peta în bucăţi, iar amintirea „unchiului său Şerban, uitat cu băgare de seama: Costea Martoc venia dela
robit de Turci," îl îndeamnă să povestiască istoria unul tîrg... Nici pomeneală de căruţă pe drum ...
alt Rob. S’a dat înapoi şi a tras cocoaşele : „Acum!.. Acum!...
Drept în cap!... Întîi calul şi pe urmă pe el.“
Cu toate acestea sînt şi pagini de-o duioşie aleasă, Calul fulgerat în ochi s’a prăbuşit deodată la pă-
cum nici nu se putea altfel, căci eroii acestor nuvele niînt, par’câ i-ar fi tăiat cineva picioarele...
sînt oameni cn sufletul curat, pe cari nu firea lor de Călăreţul a căzut cu piciorul sub şa.
criminali îi împinge la omor, ci năpasta sau simţul lor „Stăî, măi vere Martoc, să-ţi plătesc!“
de echitate jignit prea tare. Astfel Sima Baltag, cînd Am subliniat unele locuri, căci din ele îmi pare că
răzbună fapta mişelească a lui Costea Martac, n’are ni­ recunosc că autorul scriind aceste pagini s’a adîncit
mic din tradiţionala ţinută a unul hoţ de drumuri, nici atît de mult în sufletul eroului său, încît noi cetitorii,
ochii nu-î ies din orbite nici părul nu-I stă vîlvoifl, cj în cari printr’o descriere lungă şi adevărată produce
el comite moarte de om în deplină conştiinţă că face sentimentul aşteptării, nu mal ştim unde înceată obser­
o faptă dreaptă. A descrie starea psihologică a unul vaţiile autorului şi unde încep gîndurile lui Sima Baltag.
om care vrea să râpuie o viaţă e un lucru absolut fan­ Pe cît s’ar părea de curios, pe atît e de adevărat că
tastic, căci nici un autor n’a trăit acele momente, ca să în momentul cînd stăm nemijlocit înaintea îndeplinire!
le poată reda întocmai. Dar fiecare dintre noi ne cu­ unei fapte hotârîtoare în viaţa noastră, ne trec prin
noaştem atît de bine, ca să putem judeca întrucît au­ minte o mulţime de alte gîndurl, născocite de o ob­
torul a fost în stare să gîciască cea mai verosimilă servare, de o mişcare în jurul nostru, în loc să ne
stare sufletească a eroului său şi de aceea, dată fiind preocupe gîndul la fapta pe care trebue să o săvîrşim.
firea lui Sima Baltag, găsim cît se poate de „naturală" în cazul de faţă cunoştinţele temeinice de istorie natu­
următoarea descriere: rală şi de credinţe populare i-au stat dluî Sandu în-
„Era zi de tîrg şi Costea Martac trebuia să se ducă tr’ajutor, ca observările pe cari le face, să fi putut fi tot