Page 5 - 1905-21

Nrul 20, 1905. LUCEAFĂRUL 445
îl atinsesem — fără ca să-mî fi dat samă — leagă, îţi fac o mulţime de neajunsuri, ca să-şi
unde era mai simţititor. arete superioritatea şi să te facă să simţi, că
Deprins a Ie lua toate în sens figurat şi a le le eşti supus ?
raporta la sine, el lua vorbele mele drept o — Eu ! — îi răspunsei zimbind, — îmi fac
mustrare, pe care o socotia nedreaptă. treaba cum o pot, rabd şi rîd.
„Eu n’am rîvnit şi nu rîvnesc nici măcar la — Şi efl, — răspunse el. — El însă nu te
cea ce mi se cuvine, — grăi dînsul mîhnit, — iartă : îţi pune la îndoială şi priceperea şi buna
şi numai desamăgiri amare-mi umplu viaţa. credinţă, te bănuieşte, te calomniază, te năpă-
— Dar eu nu la tine m’am gîndit zicînd stueşte, se foloseşte de toate meşteşugurile lui,
ceea ce zisei, — întimpinaî mîhnit şi eii de a-1 ca să te umiliască ori să-ţi facă viaţa nesuferită.
fi jignit. Ce faci atunci ?
— Mă gîndesc — Nu mai rîd,
însă eu la mine — îi zisei, — dar,
însu-mî, — grăi tot rabd. Nu las
dînsul, — căci eu, ca oameni
omul trecut prin de nimic să-mî
grele încercări tot strice viaţa.
deauna se gîn- — Hei, dragul
deşte la sine şi meu, — grăi dîn­
toate din punctul sul zîmbind cu
de vedere al pro­ amărăciune. Am
priilor sale sufe­ trecut şi eu prin
rinţe le judecă. mahalaua, în care
N’aî, prietine, stai tu. Toate le
dreptate, — urmă sufere omul şi le
el liniştit.— Viaţa rabdă toate cîtă
omului nu atîrnă vreme în coliba
numai dela el lui e cald iarna
însu-şi, ci şi dela şi vara răcoare.
aceia, cu car şi-o Pine uscată şi apă
petrece. Nu ţi-s’ rece să ai şi rîzi
a întîmplat nici­ de toate nevoile
odată să vezi tre- vieţii şi de toate
cînd înaintea ta răutăţile oameni­
oameni, ale cărora lor dacă ’n casa
vrednicii Ie soco­ ta găseşti linişte
teşti mai pe jos şi voinţă de bine :
de ale tale ? atunci însă, cînd
— Nici odată ţi s’a zdruncinat
aceasta nu m’a şi viaţa casnică,
mîhnit, — îi ră­ toate te jignesc,
spunsei. — Aii şi tote ţi se par în­
ei ale lor, în care miit de nesuferite,
sînt mai presus de toate ţi se adună
mine. Ştiu mai bi­ mereu în gînd şi
ne decît mine să te miri, de unde
intre ’n voile ce­ mai ai puterea,
lor puternici, aduc N. Qrigorescu: Cap de studiu. ca să porţi greul
jertfe pentruca să întreţie legături în aşa zisa bună vieţii." — — — — — — — — —
societate, îşi calcă pe inimă linguşind, slugă­ Era ’n vorbele lui şi ’n glasul, cu care le
ri ndu-se ori făcînd servicii nemărturisite, abu- rostia, atita durere adevărată, încît mă siinţiam
sează fie de slăbiciunile, fie de bunăvoinţa, fie nemîngăiat de-al fi tulburat prin vorbele mele.
de strîmtorările altora: li-se cuvine o răsplată „Mă iartă, — îi zisei, — dar eu nu pot să
petru asemenea silinţe grele, şi n’am să mă te înţeleg, căci nu ştiu, cum ţi s’a zdruncinat
supăr, dacă ei o primesc. viaţa casnică şi, — adăugai în grabă, — nici
— Ai multă dreptate, — îmi răspunse el. — nu stărui să mi-o spui aceasta. — Văd, că e
Tot aşa ziceam şi eu cînd oameni de nimic adîncă rana, pe care ai primit-o, şi nu m’aş
îmi treceau înainte. Ce faci însă cînd ei îţi ierta însu-mi pe mine dac’aş mai zgîndări-o.
ajung superiori şi, nefiind în stare să te înţe­ — Numai bucurile cresc, — durerile scad