Page 6 - 1905-21

446 LUCEAFĂRUL Nrul 21, 1905.
cînd sint împărtăşite, — îmi răspunse el. — la locul lor, să facem fiecare lucru la timpul
Se plînge cel-ce sufere şi-l mîngăi ascul- lui, să nu amînăm nimic de azi pe mîne şi să
tîndu-î plîngerea. — Nu, mustrări n’aî avea ne facem datoria pînă ’n cele mai mici amă­
să-ţi faci, dar nu e aici locul, nici e acum timpul nunte. Lipsiam dar aproape toată ziua deacasă,
să-ţi stric plimbarea cu jeluirile mele. — Lio!“ sara ei i se uria aşa singură, fiind că n’avea
— strigă apoi întorcîndu-se spre fetiţa, care se destulă cultură, ca să-şi poată petrece timpul şi
oprise la oarecare depărtare şi se uita cu ochi singură.
mari la mine. — Asta să n’o zici — întimpinai eu. — Nu
Era leită tatăl ei, dar bălană şi avea faţă gingaşă, cultura, ci spiritul casnic îi lipsia. Femeii, care
plăpîndă, de o frumseţă uimitoare. îşi iubeşte casa, nu i se ureşte nici odată şi
„Uite! — îmi zise el, —de acest fir sub­ ori şi cît de mică i-ar fi casa, zilele i par tot­
ţirel îmi mai atîrnă viaţa. — N’aş mai avea deauna prea scurte. Mie nu odată mi se ’ntîmplă,
nici un rost în lume, dacă n’ar fi ea.“ că, viind acasă, nevastă-inea, supărată de a nu-şî
Mă cutremurai cuprins de fiori. Aveam. şi eu fi isprăvit încă treburile, mă primeşte cu vor­
cinci copii — tot unul ca unul, să spargfzidu- bele : Iar ai venit ?“
rile cu ei, şi tot mi se strîngea inima de cîte — E fără îndoială şi asta, — grăi dînsul,
ori mi se părea, că vre-unul dintre dînşii nu — şi înţelegi prea bine, că trebuia în cele din
mînîncăcu destulă poftă, nu e destul de neastîmpă- urmă să ajung a-mi da pe faţă nemulţămirea.
rat ori nu are somnul destul de neliniştit, tot mă Lipsa purtării de grijă pentru ale casei, mă strîngea
rugam toate sările lui Dumnezeii să mi-î ţie de gît. Cînd i-am mărturisit-o însă aceasta, ea
întregi si sănătoşi: ce trebuie să fie în inima mi-a dat răspunsul, că n’a întrat slujnică la casa
acestui om, care avea un şingur copil şi-l mea şi mi s’a plîns c’o ţin închisă şi n’o duc
vedea şi pe acesta atît de frumos şi de plă- în lume.
pînd! ? — De! — zisei. — La asta ţrebuia să te
„Şi mama ei a murit ? — întrebai cu un fel gîndeşti de mai nainte. Femeia tinără şi fru­
de sfială copilărească. moasă vrea să fie gătită, plimbată şi arătată.
— Măi rău, — grăi Duţu, — ne-a părăsit! — Să fie! — grăi dînsul, — dar nu într’o
— s’a dus! — s’a ticăloşit!" lume ca a noastră, în care toţi se amestecă de-a
valma şi bogaţi şi săraci, culţi şi inculţi, boier
şi burtă-verde se adună, ca să-şi facă unii al­
II.
tora viaţa nesuferită. O duceam bucuros, căci
Una din mulţumirile vieţii mele e să stau să­ îmi place şi mie să stau în oarele mele libere
rile de iarnă pe’ntunerec de vorbă la gura so­ de vorbă, cu oameni de sama mea. Aceştia însă
bei, şi cele mai frumoase clipe ale vieţii mi sînt puţini şi-î păreau ei anoşti. Voia să fie
le-am petrecut vorbind aşa ainîndoî despre toate dusă în lumea cea mare, vara la grădină, la
nimicurile, în vreme ce copii ni se jucau la pi­ curse, şi ’n vilegiatură, iar în timpul iernii la
cioare, pînă ce nu cădeau biruiţi unul după al­ teatru, la soarele şi la baluri...
tul de somn. — Nici de acestea nu puteai să scapi, — îl în­
Aşa steteam şi cu Duţu, care venise să mă trerupsei — şi singură nu puteai s’o laşi, căci
vadă înainte de plecare. soţul e dator să-î fie soţiei razem în toate îm­
„Mi se pare lucru peste putinţă, ca un prejurările vieţii.
om atît de vesel, cum te ştiu eu, — îi zisei, — Am dus-o, — urmă el ridicînd glasul,—
— să nu-şî vie în cele din urmă în fire. am dus-o ! Mă înnăbuşia atmosfera seacă, în care
— Tocmai veselia mi-a mîncat capul, — răs­ intram cu ea, străin, ca ’n surghiun, mă sim-
punse el. — Aveam eu destulă minte, ca să-mi ţiam în lumea dorită de dînsa, dar am dus-o
dau seamă, că nu fac eu pentru dînsa şi nu şi am muncit gîfăind, ca sa-î pot da gătelile
face nici ea pentru mine. Prea se ştia frumoasă „de rigoare", in’am băgat în datorii, ca să-mi
prea îi plăcea să se gătiască, prea-i umbla gîn- pot „monta" casa potrivit cu exigenţele celor ce
dul la petreceri, prea îi şopîrliau ochii ’n cap, veniau să ne vadă, am lipsit dela datoriile mele,
dar era mereu voioasă şi plină de haz, petre­ ca să-mi fac timp pentru împlinirea formelor de
ceam bine împreună şi-am prins în cele din bunăcuviinţă, m’am batjocorit însu-mi pe mine
urmă slăbiciune unul de altul. Am şi avut timp schimbînd vizite cu oameni, pe care în fundul
de cîteva luni de zile o viaţă, pentru care pu­ inimeî mele îi despreţuiam.
teau să ne pizmuiască şi îngerii din cer. — De aceasta nu poţi să scapi, — îl în­
— Şi cum au venit lucrurile de vi s’a stricat trerupsei iar, — şi-ai fi nedrept dac’ai zice, că
rostul ? — îl întrerupsei eu. numai la noi e aşa. Pretutindeni oamenii se
— Foarte fireşte — răspunse el. — Noi ’ngrădesc în forme convenţionale, care sînt îm­
bucovinenii sîntem, precum ştii, oameni deprinşi preunate cu multe chieltueli şi cu mare pierdere
cu buna rînduială. Ţinem, să le punem toate de timp.