Page 7 - 1905-21

Nrul 21, 1905. LUCEAFĂRUL 447

— Fără îndoială, — înlimpină el, -— dar „Nu ştiu, —îi răspunsei.— Mi se pare lucru
aiurea oamenii ca mine, care n’au nici averi peste putinţă, ca să ajung în asemenea situaţiune
mari, nici timp de perdut, nu intră în atingere urîtă.
cu cei ce stăruie asupra acestor forme." — Dar dac’ai ajunge?.— întrebă el stărui­
— Aceasta nu ţine de altminteri mult, — îi tor. Ce-ai face, ca lumea să ţi se încredinţeze,
zisei. — Vin unul după altul copii, să ’ngrămă- că i-a făcut şi ei, şi lui o mare nedreptate şi
desc nevoile, şi piere încetul cu încetul pofta că tu nu eşti nici prost, nici mişel ?
de petreceri. — E fără îndoială greă, să iei o hotărîre
— Nu, domnule ! — întimpină el. — Am avut binechibzuită, — răspunsei, — cînd te afli în
copila pe care o ştii, şi ne era dragă, de nu mijlocul unor oameni, cari iau mişelia drept
mai puteam, par’ că, să ne depărtăm dela lea­ lucru firesc, şi caută păcate la alţii, ca să le
gănul ei. Încurînd am început însă s’o lăsăm acoperă pe ale sale. Eu cred însă, că şi de astă-
în seama slugilor. îmi sîngera inima, cînd o dată cea mai bună scăpare era răbdarea înde­
vedeam, că tînjeşte; tocmai de aceea însă ea lungă : te retrăgeai încetul cu încetul din so­
era pentru noi un izvor de nelinişte şi de mus­ cietatea, în care ai făcut atît de triste espe-
trări. E lucru firesc, că mai curînd, ori mai tîr- rienţe, şi aşteptai, ca lumea să se convingă,
ziu s’a găsit un prietin binevoitor ori o con­ căci se conviuge în cele din urmă, totdeauna
fidentă sinceră, care i-a spus, ce are să facă, se convinge lumea despre adevăr.
pentru ca să scape ’n viitor de asemenea gre­ — Poate că da, dacă n’ar fi fost prea tîr-
utăţi. Nu ori-şi-cine lasă să i se strice pofta de ziu, — grăi dînsul adine mîhnit. — Nevastă-
petreceri!“ mea mai avea însă şi dorinţa de a face o că­
Mă plecai să iau cîteva bucăţi de lemne, ca lătorie, cel puţin pînă la Viena, despre care atît
să le vîr în sobă şi să scap astfel de nevoiă de adeseori îi vorbisem. Ţineam să-î fac şi plă­
de a-mi da părerea. cerea aceasta, dar abia-mi mai făceam ilusiu-
„Da, urmă el, după ce mă ridicai iar, şi în nea, că voi putea. îţi închipueşti dar, ce plă­
vremea ce noi alergam după plăceri, prietenii cută surprindere a fost pentru mine, sînt acum
mei de mai nainte, de care încet cu încetul mă doi ani, încunoştinţarea, că ministeriul mi-a dat
înstrăinasem, au început să şoptească între dînşiî însărcinarea să-î fac un studiu asupra şcolilor
şi să-mi facă socotelile, ca să se - dumiriască, din Elveţia. — Am făcut călătoria dimpreună
de unde voi fi scoţînd eu banii, ca să acopăr cu nevastă-mea, am vizitat o mulţime de şcoli
chieltuelile vieţii, la care mă dedusem. „E ’nspăi- şi mi-am făcut studiul: Lumea era însă sigură,
mîntătoare gura lumii!“ — suspină el — făcînd o că întreagă această misiune a fost pusă la cale
mică pausă. O secătură, uu fleac de om, cu de el, ca să poată petrece cu dînsa nesupărat
care nu stai de vorbă, fiindcă n’ai ce se vor­ de nimeni în străinătate.
beşti, dar un palavragiu, cere ştie toate nou­ — Gîndul acesta se impune, — grăii eu. —
tăţile, se găteşte după cel din urmă jurnal, în­ V’aţi întîlnit în străinătate ?
şiră pe degete toate regulele codului de etichetă, — Nu, — îmi răspunse el cu hotărîre. —
se viră pretutindeni, stăruie cu o îndrăzneală Nici odată, nicăiri. Nu mă ’ndoiesc nici eu, că
neînfrîntă, li se face tuturora indispensabil şi ’n urma mijlocirii lui am fost trimis în misiune,
ajunge în cele din urmă departe, un oarecare dar el n’a voit nici odată să mi-o mărturisească
Costică Pilescu prinsese un fel de slăbiciune aceasta.
de noi, adecă de dînsa. Era deputat, avea tre­ — Curios om, — zisei eu.
cere pretutindeni, — umbla de braţ cu prefec­ — Foarte curios şi foarte mişel, grăi dînsul
tul, ba chiar şi cu miniştri, dispunea totdeauna înăsprit. — Nu mi-o mărturisia mie, dar i-o fă­
de bilete şi de invitaţiunî, făcea servicii de mij­ găduise şi ei şi lise lăuda tuturora, că a petre­
locitor, obţinea favoruri şi împărţia slujbe, iar cut foarte bine în timpul lunilor de vară, făcînd
prin saloane şi pretutindeni, unde se aduna lu­ ca lumea să creadă, că cu noi a petrecut."
mea, punea ca cel mai priceput lucrurile la Eu sării ca ’nţepat de-o vespe ’n picioare.
cale. Venia pe Ia noi, ne ’ntîiniam adeseori cu Mi se părea peste putinţă, ca ’ntr’un om să fie
ei, îşi da multă silinţă să ni se facă plăcut; nu atîta mişelie.
am avut însă nici odată cuvinte de-al socoti „Oamenii aceştia au teorie — urmă el, —
prea îndrăzneţ ori de-al bănui de rele intenţiuni. şi practică. Ca să strici o femeie, îşi zic ei, tre-
Lumea însă, lumea, care vede cu mii de ochi, bue înainte de toate, să întri în intimitate cu
şi vorbeşte din mii de guri, lumea ştia, că el ea, să-î iei ruşinea firească, .apoi să-i strici re-
este acela, care poartă cheltuelile, iară eu mă putaţiunea. Faci ce vrei cu ea, după ce a ajuns
fac că nu ştiu nimic. Spune-mi te rog: ce-aî să-şi zică: De ce să fiu eîi nevastă şi să-mi
face tu în ziua, cînd ai afla, că aşa te judecă păstrez cinstea, dacă lumea tot mă socoteşte
lumea ?“ uşuratică!? Te ’ntreb: ce faci cu un asemenea
Eu stătuî cîtva timp strîmtorat. om ? —