Page 8 - 1905-21

448 LUCEAFĂRUL Nrul 21, 1905.

— Tu ce-ai făcut îl întrebai eu. Femeia însă trebue să fie cu ochii ’n patru,
— Ce puteam să fac ? răspunse. Dacă era căci e perdută, dacă şi-a stricat casa şi şi-a
vorba, ca lumea să se ’ncredinţeze despre ade­ pierdut bunul nume. De Duţu al tău nu mi-e
văr, trebuia să provoc o discuţiune publică. — mie. Mîne-poimîne se bucură c’a scăpat, îşi
Am luat dar un pistol şi-am tras în plin teatru începe viaţa din nou şi poate s’o ducă mai
asupra lui, apoi nenimerindu-1 am sărit la el cu bine."
pumnii şi i-am tras pînă ce nu l-am lăsat în­ Asemenea vorbe mă scoteau din sărite.
tins pe jos. „Cum îţi închipueşti, — ziceam, — că o rană
— Bine, — îi zisei, — dar aceasta e mai atît de adîncă se mai poate vindeca! ?
mult decît scandal. N’ai fost tras în judecată, — Sănătos să fie, — răspundea dînsa rîzînd, —
pentru tentativă de omor? că toate le birue sănătatea. Ori şi cît de mîii-
— Tocmai aceasta e ceea ce voiam, — grăi nit ai fi, dacă ai stomah bun, mînîncî cînd îţi
dînsul. Puţin îmi păsa de pedeapsă: ţineam să vine pofta de mîncare şi te simţi bine dupăce
se vorbiască, să se scrie prin gazetă, să am ai durmit cu temei.
ocaziune de-a expune adevărul în faţa juraţilor — Aceste, — îi ziceam eu cu răutate — sînt
care sînt şi ei oameni, ce ţin la cinstea casei vorbe de femee, care-şi petrece viaţa ’n că­
lor. N'am avut insă parte nici de aceasta, — mară şi ’n bucătărie, în iatacul copiilor şi şter-
urmă el rîzînd cu amărăciune. — Mi s’a făcut gînd pravul prin casă. Par’că numai mîncînd
un început de instrucţiune; îndată ce a ieşit îşi petrece omul viaţa şi durmindl?"
însă la iveală, că în afacere sînt încurcaţi şi Ea se ridica şi trecea ’n odaia de alături, ca
oameni cu mare trecere, s’a făcut toată treaba să vadă, ce mai fac copiii.
muşama, şi m’am ales cu norocul de-a fi fost „Da, Domnule! — îmi răspundea apoi la
mutat în interes de serviciu aici, unde-mi mai întoarcerea ei. — Mîncînd trăeşte şi durmind.
place. Celelalte sînt toate nevoi şi nimicuri, care nu
Şi dinsa n’a voit să vie cu tine; îl întrebai preţuiesc nimic, dacă nu eşti sănătos. îmi iau
eu cam sfiicios. voia de a-mi închipui, că bucătăria mea şi că­
— Nu! — răspunse el scurt. Dar aceasta nu mara mea şi celelalte ale mele sînt lucruri mai
mă mai doare. — Ce fac însă cu nenorocita importante decît podurile tale, care ar ieşi foarte
mea de copilă, care are mamă şi nu are şi o proaste, dacă n’ai lucra cu voie bună la ele,
se se ruşineze decîteorî îşi va aduce aminte iar voia bună de ai din casă o ai.
c’a avut-o 1 ? — Nu se poate oare să nu le raportezi toate
— Din iubire cătră dînsa ar trebui să le la tine însa-şi! ? — întimpinam eu. — Vorba
faceţi toate uitate — stăruii eu. nu era de mine şi de tine, ci de acel om cum
— Aşa zic şi eu ! — răspunse el, — dar nu se cade, căruia i s’a stricat viaţa.
zice şi ea aşa. — Nu mai are viaţa mea nici Tocmai fiindcă de dînsul era vorba, — grăia
un rost şi mă cutremur, decîteorî mă uit la dînsa, — îţi spun, că nu i s’ar fi stricat viaţa
sărmana mea copilă. dacă şi dinsa ar fi fost femee cum se cade şi
ar fi ştiut, ce mare plăcere e să stai la că­
III. mară, în bucătărie şi ’n odaia copiilor, să de-
reticeştî prin casă şi să porţi grijă, ca ai tăi să
Fusesem viii atins de soarta vechiului meu fie totdeauna sănătoşi şi ’n voie bună."
prietin, pe care-1 ştiam om, ce-i drept, cam Aşa vorbiam adeseori, căutam totdeauna de
uşuratic, dar foarte cum se cade. mă gîndiam prin gazete ştirile dela Buzău şi aşteptam cu
după întoarcerea mea dela Buzău mereă la el oarecare nerăbdare sosirea primăverii, ca să
şi adeseori vorbiam despre dînsul cu nevastă- plec la Buzău spre a pune la cale executarea
mea stînd serile la gura sobiî în vreme ce co­ planului, care fusese aprobat, şi să mă ’ntîlnesc
piii îşi făceau în odaia de-alături meditaţiunile iar cu prietinul ineu, pe care-1 lăsasem atît de
ori lucrau la temele lor. sătul de viaţă.
Eu îl făceam de obiceiu vinovat pe el, căci Pe la sfîrşitul lunii Februarie a căzut însă
soţul e răspunzător pentru bunul nume al soţiei guvernul şi planul meu a fost pus la dosar.
sale şi trebue să priveghieze cu neadormire; Noii mei superiori erau contra podurilor de
nevastă-mea însă o găsia pe dînsa vinovată şi piatră şi stăruiau pentru poduri de fier, care
nu o dată ajungeau între noi lucrurile pînă la sînt mai moderne.
supărare. Mă durea inima de cheltuielile ce se făcură
„Voi bărbaţii, — îmi zicea dînsa, — le luaţi şi de munca, pe care o pusesem, dar n’aveam
toate uşor fiindcă sînteţî de capul vostru, aler­ ce să fac şi am început să studiez mai cu din­
gaţi prin lume şi vă consolaţi în curînd. Ce e adins podurile de fier.
pentru voi o. femee! ? Lac să fie, am auzit Nevastă-mea însă nu putea de loc să se îm­
adeseori zicîndu-se, că broaşte sînt destule! pace cu gîndul, că n’are niciodată să vadă şi