Page 9 - 1905-21
P. 9
Nrui 21, 1905. LUCEAFĂRUL 449
în aievea podul de piatră, care-I
plăcuse mult în desemnul făcut
de mine. 1 se părea lucru peste
putinţă, ca oameni în toată firea
să lase ’n vînt cheltuelile făcute
şi să-şi bată astfel joc de munca
săvîrşită de mine cu atîta dra
goste.
încă mai viuă i-a fost apoi su
părarea pe la sfîrşitul lunei Apri
lie, cînd am fost însărcinat să
plec, ca să iau dela o fabrică din
Germania în primire materialul
pentru opt poduri de fier.
„Auzi batjocură ! — striga dînsa
— Tu ai făcut poduri de piatră şi
tot tu să alegi şi materialul pentru
poduri de fier! Mai bine lipsă! N. Grigorcscu: Circiumă la drum.
Nu vi-e ruşine!? — Bărbaţi sîntenţi voi!? — ✓ ^din parcul dela Schonbrunn, trecea Duţu du-
Dac’aşi şti că copiii mei o să ajungă funcţio cînd de braţ o femee tînără, frumoasă şi ve
nari ca tine, le-aşi suci gît"l!“ selă ca un sticlete ce cîntă ’n bătaia soarelui.
Toate aceste mi le spunea însă făcîndu-mî „E peste putinţă! — îmi zisei aducîndu-mî
geamantanul şi dîndu-mî poveţe, cum am să aminte de vorba nevestei mele.
fiu pe calea ferată cu băgare de samă, ca să Era însă el, chiar el, în carne şi în oase aşa
nu lunec, să nu răcesc, ca nu cumva vre-un cum îl ştiam, dai atît de perdut în ale lui,
pungaş să-mi fure banii, cum am să-mi aleg încît ar fi putut să se împedice de mine fără
odaia prin oteluri, cum am să-mi aleg buca ca să-şi dee samă, că m’a mai văzut în viaţa lui.
tele prin restauranturi, cum am să grăbesc, ca Trecui iuţindu-mî pasul spre dînsul şi-i eşiî
să nu-mi perd timpul de geaba şi să mă întorc în cale, apoi mă oprii în faţa lui.
cit mai curînd acasă, căci ea rămîne cu copiii „Aa! exclamă el ca speriat din somn. Dar tu
şi are să fie cu gîndul mereu la mine... cum ai ajuns aici! ?
Eram, se ’nţelege, şi eu cu gîndul mereu la — Eu ca eu, — îi răspunsei rîzînd, — dar tu !?
dînsa dupăce am plecat şi grăbeam, ca să scap — îţi prezent pe nevastă-mea !“ — grăi dînsul
cît mai curind. Un lucru era însă peste putinţă: făcînd un pas înapoi, ca s’o pot vedea mai bine.
trăisem atîta timp în Viena şi n’aşi mai fi fost Nevasta lui!? — Eram foarte strîmtorat. Acea,
eu însu-mi eu, dacă nu m’aşî fi oprit, ca să pe care o ştiam eu, ori alta? Aşa ori aşa, mă
văd, acum, pe la începutul lunei Mai, aşa ’n bucuram din toată inima.
pripa trecerii, Praterul, parcul dela Schonbrunn „Mă bucur, — zisei, — mult mă bucur.
şi grădina Belvedere. Dar copila, adăugai apoi cam cu jumătate de
Era frumos albastrul cerului primăvăratec şi gură, — ea ce-ţî face?"
plăcută adierea vîntul, era multă dulceaţă în O adîncă duioşie se revărsă peste faţa lui pînă
razele soarelui... acum atît de veselă.
„Tot are dreptate Duţu, — îmi zisei; —are „Lia nu mai trăieşte, răspunse el scurt.
şi primăvara farmecele ei, şi sufletul ţi se înalţă, — A scăpat, sărmana!" — îmi zisei eu, şi
inima ţi se înveseleşte în faţa nuntirii a toate." n’am mai turburat fericirea n iilor căsătoriţi.
De-odatâ rămăsei ca trăznit din senin. Sănătos să fii şi cu inima curată, că toate
înaintea mea, la cealaltă parte a aleei largi le treci!
Ion Slavici.
C î n TEC.
Noaptea, cînd tăcerea-şi spune Şi cînd somnul se trudeşte Cum s'apleacă să se ’mbete
Somnoroasa ei poveste, Genele să ţi-le ’mbine, De al purei tale mir ? ! . . .
N'auzi sufletu-ml atuncea Spune-mi, nu mi-l simţi, iubito, Flutur... o să-l prindă ziua
Colindînd pe sub fereşte ? Cum s’apropie de tine. Adormit pe-un trandafir...
Zaharie Bârsan.