Page 4 - 1905-22
P. 4

4,54                         LUCEAFĂRUL                 Nrul 22, 1905.

         veniturile  la  Paris,  în  această  Romă  a  timpuri­  —  Nu!
         lor noastre.                        —  Portmoneul!
           încercă  să-şî  maî  înduplece  părinţii  cu  alte   —  Nu !
         minciuni,  dar  nu  fu  chip.  Bătrînul  îi  scrisese   —  Broşa !
         înfuriat şi-î dăduse termen de plecare.  —  Nu!
           Stătea  la  fereastră,  dus  pe  gîndurî.  îi  părea   —  Cerceii!
         rău  că  trebue  să  se  despartă  de  acest  Paris  or­  —  Nu !
         bitor  de  lumină,  rafinat,  atrăgător,  ca  o  vuitoare   —  Ei,  nu  ştiu  !  Nu  ştiu  !  Spune  tu  !  Spune,
         uriaşă,  de  acest  Paris  din  care  el  nu  cunoştea   spune tu, repede !
         decît  deşărtăciunea  şi  ale  cărui  biblioteci  şi   Apoi,  ca  şi  cum  nici  nu  i-ar  fi  trecut  prin
         inusee  şi  mijloace  de  înălţare  sufletească  el  nici   minte  cam  ce  s’ar  putea  ascunde  sub  acei  jur­
         nu  vrea  să  le  cunoască.  Dar  după  dejun  sufle­  nal  de  pe  masă,  ea  se  îndreptă  mînioasă  spre
         tul  lui  de  om  uşuratec  scutură  gîndurile  triste,   fereastră,  smulse  din  mers  jurnalul  şi-l  motoli
         cum  scutură  o  gură  de  vînt  picăturile  de  ploaie   în mîini.
         întîrziate pe copaci.               —  Ah ! Pălăria !
           —  Ah!  Bah!  —  murmură  el  cu  un  accent   Desfăcu  repede  cele  două  panglicuţe,  luă  ca­
         franţuzesc  —  nu  mor  eu,  fără  a  maî  vedea  Pa­  pacul,  scoase  pălăria  şi  rămase  multă  vreme  pe
         risul  încă  odată.  Şi  dacă  n’am  diploma,  ce  ?   gîndurî, privind-o.
         Nu  mor  eu  de  foame  ’n  ţara  românească.  Ştia   Era  aceaşi  pălărie  pe  care  o  admirase  ea  în-
         tînărul  ce  spune.  în  ţara  românească  nu  mor   tj’o  zi  la  vitrina  unei  renumite  modiste  din  Pa­
         de  foame  decît  oamenii  de  talent.  Se  apucă  de   ris.  Se  duse  în  faţa  oglinzii,  şi-o  potrivi  bine
         împachetat  dar  nu  trecu  multă  vreme  la  mijloc   pe  cap,  se  uită  mulţumită,  încîntată  la  chipul
         şi se auziră bătăi în uşă.         din  oglindă,  îi  surise,  îi  făcu  o  strimbătură  dră­
           —  Intră !                       gălaşe  din  vîrful  buzelor  si-î  trimise  cu  dege­
           Era  ea,~Ninette  dragostea  lui  de  cinci  ani   tele un sărut.
         de  zile.  Deschisese  uşa  mare,  mare  de  tot  şi   —  Ah ! Ce bine-mi stă!
         se  oprise  o  clipă  două  ’n  prag,  dreaptă,  subţi-   Atinse  din  fugă  cu  buzele  obrazul  tinărului,
         ratecă,  vicleană  ca  o  pisică,  pe  buze  cu  un  su-   apoi  începu  a  sări  prin  odaie,  ţinîndu-şî  cu
         rîs  dulce,  în  ochi  cu  o^lumină  de  desmierdare.   dreapta  pălăria  pe  cap,  cu  stingă  fustele  ce-i
         Un  miros  de  violete  adie  deodată  în  toată  în­  fîşîiau ca o apă mare în frămîntarea vîntuhiî.
         căperea.  Era  parfumul  iubit  de  ea,  parfumul  ce   —   Tra-la-la-la!   Tra-la-la-la!   Hu-la-Ia-la!
         plutia peste întreg trecutul lor de fericire.  Bu-um!
           Livaridi  sări  de  unde  se  afla  şi  se  repezi  la   Tînărul  o  privia  zîmbind.  Era  aceeaşi  Ninette
         ea, luîndu-î mîinile.              pe  care  o  cunoscuse  el  acum  cinci  ani,  aceeaşi
           —   Ce  bine-mi  pare  c’ai  venit!  ....  Va  să   tînără  cu  mlădieri  de  şerpoaică,  totdeauna  cu
         zică ţi-aî ţinut cuvîntul.         o  romanţă  pe  buze,  fericită  de  ziua  de  azi,  ne-
           —   Eu  n’am  decît  un  cuvînt!“  —  făcu  ea   păsătoare de ziua de mîne.
         mîndră.                             Se  opri  apoi  din  joc  gîfîind,  aprinsă  .  la  faţă
           Tînărul arătă împrejurul lui:    şi dupăce se odihni puţin, zise:
           —  îţi place ?                    —  Să ’mpachetăm!
           Ea ridică din umeri şi ţuguie buzele.  Era  rîndul  cărţilor.  Ea  lua  cîte  două-trei  în
           —  Dar  tare  ţi-e  de  grabă  să  pleci!  —  Apoi  îşi   mînă,  întorcea  cîte-o  foaie  din  ele  peste  care
         razimă  umbreluţa  de  speteaza  unui  scaun,  îşi   privirea  îi  luneca  uşor  ca  peste  o  apă,  apoi  le
         scoase  pălăria  şi  punîndu-şî  mîinile  ’n  şolduri   întindea  tinărului  să  le  aşeze.  Dar  văzînd  că  el
         făcu pe grozava:                   nu se pricepea:
           —  Mă rog la ce-ţi pot da ajutor?  —  Fugi!  Adu-mî  tu  cărţi  şi  iasă-mă  pe  mine
           Sub  tăliuţa  de  mătase  albastră  sînii  rotunzi   să le aşez.
         se  umfiară  printr’o  adîncă  sorbire  de  aer,  ochii   Ea  măsura  din  ochi  cam  unde-ar  veni  fiecare
         îi  rîdeau  şireţi  si  dojeniau  blajin  în  acelaşi  timp,   carte,  scotea  altele  de  jos,  îndrepta  rîndul  şi  le
         iar  pela  tîmple  soarele-î  poleia  citeva  şuviţe   aşeza  una  lingă  alta,  lipite,  ca  pe  nişte  mici
         de  păr  blond,  dîndu-le  strălucirea  unei  glorii   lespezi de pavaj.
         aurii.  Dar  maî  în  acelaşi  timp  tîr.ăra  se  izbi  cu   Puse  un  rînd  de  jurnale  peste  ele,  închise
         palma  peste  frunte,  ca  un  om  care-şî  aduce   capacul şi se aşeză de-asupra cufărului:
         aminte de ceva:                     —   Gata!  Merg  şi  eu  cu  tine  ’n  România!
           —  Dar surpriza?                 Ea glumi, dar tinărul avu un surîs trist:
           Livaridi  îşi  băgă  mîna  stingă  ’n  buzunar,  pe   —  Nu se poate!
         cînd cu dreapta îşi răsucea sfîrcul mustăţilor.  I  se  părea  atît  de  departe,  atît  de  mică,  atît
          ' — Ghici!                        de  pustie,  atît  de  întunecată,  atît  de  sălbatică
           —  Umbreluţa !                  această sărmană ţară românească!
   1   2   3   4   5   6   7   8   9