Page 7 - 1905-22
P. 7

Nrul 22, 1905.               LUCEAFĂRUL                        467

       calităţi  cari  fac  dintr’un  om  o  glorie  a  unei   putea  spune  ea  unor  Franţusce  cochete?!  Ce
       ţări.  El  e  întruparea  celui  mai  ales  cavalerism.   putea spune ea unui Leah ameţit de băutură ?!
       Şi  astăzi,  cînd  împrejurările  îl  zmulg  din  mij­  Şi  cu  toate  acestea,  cînd  sunetele  ei  tremu­
       locul  nostru,  eu,  prietenul  lui  nedespărţit,  nu   rară  pe  coarde  şi  înfiorară  tăcerea  ca  un
       pot  decît  să  plîng  pe  mormîntul  unei  adevă­  îndepărtat  freamăt  de  pădure,  Kamenitzky  se  dădu
       rate prietenii, căci odată plecat dintre noi...  mai  aproape  şi  tot  mai  aproape  de  lăutari,  sor­
        Polonezul  nu  putu  sfîrşi  frasa.  Căzu  pe  scaun   bind  cu  urechea  revărsarea  caldă  a  celui  mai
       şi,  ascunzîndu-şi  faţa  ’n  mînî,  izbucni  în  hohote   frumos cîntec românesc.
       de plîns.                           El,  n  ;  lai  el  singur,  rămase  pe  gînduri,  pur­
        Iar  Ninette  se  plecă  la  urechea  lui  Livaridi   tat  prin  jâri  necunoscute  de  cîntarea  aceea  străină
       şi-î şopti o glumă veche:         şi năvalnică.
        —  E beat ca un Polonez!           Iar  cînd  doina  muri  pe  coarde,  ea  tot  mai
        Cînd  Kamenitzky  se  mai  domoli  din  plîns   tremura  în  sufletul  lui,  ca  un  suspin  de  des­
       şi  putu  asculta,  Livaridi  se  sculă  în  picioare,   părţire.
       serios,  drept,  cu  cupa  ’n  mină.  Vorbi  de  no­  —   E  o  bucată  foarte  tristă  asta.  Cine-a  fă­
       bilul  popor  polon  îngenunchiat  sub  Rusul  bar­  cut-o ?
       bar  şi  sub  Prusacul  brutal  (uitase  c’o  parte  din   Şi  nu  s’a  găsit  atunci  nimeni  să-î  spue  că
       Polonia  mai  e  şi  în  Austria)  şi  ură  ca  din  pă-   doina  noastră  dragă  n’a  fost  făcută,  ci  a  ră­
       mîntul  sfînt  al  Poloniei  să  răsară  cit  mai  multe   sărit  în  sufletele  româneşti  din  freamătul  pă­
       vlăstare  de  valoarea  lui  Kamenitzky,  spre  a  pu­  durilor,  din  murmurul  izvoarelor,  din  ciripitul
       tea  duce  ia  desrobire  poporul  pe  care  el  îl  iu­  ciocîrliilor,  din  stălucirea  soarelui,  din  nopţile
       beşte  şi-l  stimează  prin  reprezentatul  său  de   cu  lună,  din  chiotul  voinicilor,  din  suferinţa
       faţă.                             adîncă a întregului neam românesc.
        Cînd  sfîrşi,  Polonezul  se  repezi  la  el  şi-l  luă   Livaridi  îi  răspunse  ’ntr’un  căscat  de  om
       în  braţă.  Două  şiroaie  de  lacrămi  îi  alunecau   somnoros:
       pe  obraji.  Erau  lacrămi  de  bucurie.  Şi  atunci   —  E un cîntec pe care-1 cîntă numai ţăranii.
       uşa  se  deschise,  ca  atinsă  de  vînt,  o  faţă  oa­  Apoi  rămase  cu  ochii  ţintiţi  în  tavan,  răstur­
       cheşă  se  ivi  prin  crepătura  ei  şi  fiorul  unei   nat într’un fotoliiî moale ...
       coarde  de  vioară  adie  deodată  în  odaie.  Ti­
                                           I  se  părea  că  e  un  prinţ  bogat  care  supează
       nerii  înebuniră  de  plăcere,  femeile  băteau  din   cu  artiste  dela  Operă,  pe  cînd  doi  cai  sprin­
       palme:                            teni  înhămaţi  la  o  trăsură  elegantă  abia  aşteaptă
        —  Ţiganii, Ţiganii!             să  porniască  mai  repede,  să-î  ducă  la  Bois  de
        —  Bravo, Şuviţă! Fă-te ’ncoaci, artistule.  Boulogne.
        Lăutarii intrară înăuntru, ploconindu-se în
       faţa  mesenilor.  încercară  două-trei  clipe  coar­  Pleoapele  i  se  făceau  din  ce  în  ce  mai  grele,
       dele  şi  valsul  „Amoureuse“  începu  a  curge  din   într’un  rînd  i  se  păru  că  aude  pe  Mătăsaru
       viori,  dulce,  uşor,  leneş,  cald,  molatec  ca  o   vorbind cu Şuviţă lăutarul:
       desmerdare.  Femeile-1  cîutau  în  cor,  Mătăsaru   —  Ştii tu cine sînt eu, mă?
       îl  şuera,  Kamenitzky  bătea  măsura.  Şi  cînd  cele   —   Cum  să  nu,  conaşule,  păcatele  mele!...
       din  urmă  note  se  pierdură  tremurătoare,  Mă­  Nu mai ţii minte?... în Bucureşti...
       tăsaru sări de pe scaun:            Apoi  mintea  i  se  învălui  într’o  ceaţă  groasă  ...
        —  Brîu, Şuviţă!                 1  mai  aproape  se  părea  că  se  află  ’ntr’o  corabie  pe
        Românii  începură  a  tropăi  din  picioare,  stînd  pe   marea  bătută  de  furtună  şi  simţia  cum  îl
       scaune.  Numai  Mătăsaru  îl  juca,  îl  juca  de  foc  şi-l   ridicau  în  sus  talazuri  năpraznice,  încet,  apoi
       chiuia  ca  un  flăcăii  dela  ţară.  Polonezul  nu  se   din  ce  în  ce  mai  iute,  pînă  pe  culmile  verzi
       putu  răbda  fără  să  joace  şi  se  prinse  lîngă   înspumate,  de  unde  se  prăbuşia  în  prăpăstii  în­
       Mătăsaru ...                      tunecate.  Atunci  deschidea  ochii,  dar  nu  vedea
        Lăutarii  sfîrşiră  brîul.  Un  Român  ceru  să  se   nimic...  Şi  valurile  iar  îl  luau,  îl  furau,  mai
       ciute  o  romanţă  franţuzească  la  modă  pe  atunci.   la  larg,  tot  mai  la  larg,  în  mijlocul  mării,  unde
       Dar Polonezul puse mîna pe vioara lui Şuviţă:  nu  se  mai  vede  decît  cerul  şi  apa...  Valurile
        —  Taci!                         se  mai  potoliră  şi  corabia  fugea  acum  mai  iute,
        Şi întorcîndu-se către Români:   spre  o  limbă  de  pămînt.  Acolo  se  zăresc  per-
        —  D-voastră n’aveţî nici un cîntec naţional?  sici ninşi de flori roşii...
        Leahul surghiunit, fără patrie, dădea o lecţie.  —  Livaridi doarme! zise Polonezul...
        —  Zi doina, Şuviţă!               —  Să mergem! zise Ninette.
        Sărmană  doină!  Ce  să  caute  ea  ’ntre  mă­  Chelnerul  aduse  nota  pe  un  taler  de  argint
       tăsuri  şi  strălucire?!  Ce  putea  spune  ea  unor   şi  sta  drept,  fără  să  clipiască  din  ochi,  gata  să
       suflete  veştede,  cari  nu  înţeleg  simţirea  acelui   facă  o  plecăciune  adîncă  saiî  o  strâmbătură  de
       oropsit  norod  care  o  cîntă  pînă  moare?  Ce  nemulţumire şi dispreţ.
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12