Page 8 - 1905-22
P. 8

468                          LUCEAFĂRUL                  Nrul 22, 1905.

             Livaridi  plăti  nota  şi  zvîrli  ^:u  un  gest  de   p A u n i ţ fl. 1
           milionar un bacşiş de doî poli.
                                               Atîta-i  era  .  .  .  cum  apuca  să  iasă  pe  poartă,
            — Merci, mon prince!              toată  ziulica  nu  mai  da  pe  acasă.  Ce  nu  făcea,
            Ceata  eşi.  Străzile  Parisului  erau  pustii  la  ora   pe  unde  nu-i  călcau  picioruşele  ?  Nu  rămînea
           aceea.  Parisul  uriaş  dormia.  .  .  Tinerii  rătăciră   salcie  în  care  să  nu  se  urce,  şi  unde  se  poine-
           prin  piaţa  Concordiei,  pe  clieurile  Senei  şi  la   nia  să  treacă  pelîngă  vre-un  gard  şi  să  nu  s’a-
           Pont-Neuf  se  despărţiră,  dîndu-şî  întîlnire  pen­  caţe, să se uite în curtea omului!
           tru a doua sară la Gara de Est.     Cînd  nu-şi  găsia  tovarăşi,  s’aşeza  pe  laiţa  dela
                                              poartă,  dusă  pe  gînduri.  Treceau  oamenii  şi
            Peronul era negru de lume.        dacă o întreba vre-unul :
             Livaridi  se  mai  sărută  înc’odată  cu  Ninette,   „Ce  faci,  Păuniţo!—îi  răspundea  clătinînd  din
           apoi  cu^ceilalţî  prieteni  şi  se  urcă  într’un  cu­  cap foarte serioasă :
           peu de clasa l-a.                   — Da iaca stau şi eu !“
            Conductorul  pofti  în  vagoane,  maşina  şueră   Cum  îşi  vedea  vre-o  prietenă,  alerga  în­
           ascuţit şi zmuci din loc trenul.  tr’un  suflet,  o  lua  de  mînă,  o  ameţia  cu  vorba
            —  Bon voyage! Bon voyage! Să ne scrii!  şi  nimeriafl  drept  la  rîu.  Se  scălda  decîte  şapte
            —  Adieu, Miche!... Adeiu!       ori pe zi.
             Şirul  de  vagoane  se  îndepărtă,  se  şterse  în   Nu  împlinise  doisprăzece  ani.  Un  cap  mititel,
           noapte,  se  topi  în  întunerec.  Numai  trei  lumini   blond,  cu  obrajii  pîrliţi  de  soare,  îmbrăcată  nu­
           se  mai  zăriră  cîtva  timp  în  urma  lui,  trei  lu­  mai  c’o  cămăşuţă,  încinsă  pela  mijloc  c’o  pan­
           mini  rotunde,  roşii,  mari,  sîngeroase,  sinistre,   glică,  desculţă,  neastîmpărată,  gata  să-ţi  po-
           ca nişte ochi de monstru..."      vestiască  cîte  ceva.  Păru-i  flutura  în  toate  păr­
                                              ţile ; nu putea să sufere pălăria. Aşa era.
                                  C. Sandu-Aldea.  Sara,  după  venirea  ciurzilor,  numai  ce  ne
                                              pomeniam  cu  ea.  Cum  intra  în  curte,  se  ducea
                                              drept  la  grămada  de  lemne,  lua  cîteva  bucăţi
                                              şi  le-aducea  la  bucătărie;  ci  că  s’o  îmbuneze
                        5 O n E T.            pe mama.
                        •
                                               „Unde  mi-ai  fost,  uliţarnico?  Du-te  să-ţi  dea
             Privesc în jur, cu ochii în lumină,  de mîncare pe unde ai lucrat!“
                                               Păuniţa  se  uita  lung,  făcea  ochii  mari,  punea
             La calda şi senina primăvară.    buza  şi  se  supăra.  Mama,  cînd  o  vedea  aşa,  o
             Sunîndu-şi vîntul vesela fanfară,   lua  şi-o  săruta,  că-î  era  dragă,  deşi  perdea
                                              cumpătul.
             £)esmiardă dulce florile ’n grădină.  Sara  la  masă  era  un  teatru.  Ne  spunea  cîte’n
                                              lună  şi  ’n  stele,  că  nici  o  pasăre  n’ar  fi  zbu­
                                              rat prin sat să n’o fi ştiut Păuniţa.
             Pe pluguri grele trupul şi-l înclină,
                                               Nenea  Toader  a  mîncat  astăzi  mămăligă  cu
             TT)uncind din greu, din zori şi pînă n sară   ceapă,  mi-a  dat  şi  mie,  vaca  cutăruia  şi-a  rupt
                                              piciorul,  Ileana  dascălului  şi-a  făcut  o  ie  cu
             Ci ochii mei se ndreaptă cătră ţară,
                                              fluturi,  în  pod  la  cutare  am  văzut  un  şoarece,
             Unde cîmpia de ţărani e plină.   şi  cîte  şi  mai  cîte  ni  le  dăpîna  una  peste  alta,
                                              de ne ameţia.
                                               Ne  sculam  dela  masă,  şi  dupăce  zicea:  „mul-
             £)ar pentruce li-e ofilit obrazul   ţumescu-ţi  ţie  Doamne",  lua  dintr’o  firidă  ces-
                                              culiţa  cea  cu  floare,  o  umplea  cu  apă  şi-o  pu­
             Şi ochii lor stau ţintă în ţărînă
                                              nea  pe-un  scaun  lingă  patul  tatii.  Atîta  treabă
             Şi doina lor se tîngue şi moare ?  făcea şi ea.
                                               După  ce  se  culcau  toţi,  numai  mă  treziam
                                              că  se  deschide  uşa  dela  odaia  în  care  dormiam
             Veniţi cu toţi să le ’ndulcim năcazul,   eO, şi binişor, ca o pisică băga capul.
             Luîndu-i ca pe fraţii buni de mînă,  „Nene,  ştii  tu  de  ce-nri  eşti  drag  mie  ?  —
                                              Fiindcă stai noaptea şi citeşti."
             5ă le ’ndreptăm privirile spre soare.  Dacă  mă  făceam  că  n’o  aud  şi  nu-î  răspun­
                                              deam  nimic,  închidea  uşa  frumos  şi  pleca.  De
                                      A. S.   mă'  împingea  păcatul  să  zic  vre-o  vorbă,  mă
                                              treziam cu ea lîngă mine.
                                               * Din Volumul „Ramuri** apărut acum,
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13