Page 9 - 1905-22
P. 9
Nrul 22, 1905. LUCEAFĂRUL 469
„Ce, nu ţi-e somn?“ culc aici. Cu tine nu mi-e frică!“ Şi se culca
Cu mînuţele în sin, şi cu capul lăsat pe-un pe-o canapea.
umăr, îmî răspundea scurt: Aşa era: ziua n’o mai încăpea locul şi noap
„Nu ! tea, dacă punea mina pe vre-o carte de poveşti,
— Vreai să-ţî dafi o carte de poveşti ? îşi uita să se culce.
— Da!“ Odată i-ani dat să citiască povestea lui
Cum simţia cartea ’n nună, încremenia cu Creangă: „Punguţa cu doi bani!“ Nu mai era
ochii pe slove. N’aT fi urnit-o din loc, să-î fi chip să lase cartea din mînă. A citit şi a reci
dat nu ştiâ ce. tit povestea asta pînă o învăţase de-a rostul.
Cîte nopţi frumoase n’am petrecut cu ea în I-am povestit ceva din viaţa lui Moş Creangă.
vacanţele de vară! Odaia mea da cu ferestrile Ştetea ea şi nu prea pricepea ce-î spuneam,
într’o luncă mare, în care păşteau vitele. Des într’un tîrziu mă întreabă sfioasă:
chideam ferestrile amîndouă şi ne lăsam vră „Da Iui Moş Creangă ăsta, cine i-a spus
jiţi de cîntecul talangelor, care în liniştea nopţii povestea ? “
se înnălţa ca o rugăciune. A doua zi era Duminecă. în faţa casei noastre,
Păuniţa îşi ridica din cînd în cînd ochii lingă fîntîna din uliţă, era un rîs şi-o voe
de pe carte şi-asculta. O simţiam, dar mă bună, de ridica satul în sus. Mă uit pe fereastră
făceam că nu bag de samă; m’ar fi ţinut de şi o grămadă de lume, femei, fete, copii stri
vorbă. O vedeam apoi trudindu-se să-şi gă- gau în gura mare: „Ia citeşte-o dela început...
siască şirul. Dupăce şi-l găsia, mă uitam la ea s’o^ auzim dela început, dela început!“
fără să mă vază. Era atita linişte pe figura ei, în mijlocul acestei mulţimi era şi-un moş
în jurul ochilor atîta bunătate. Buzele i se miş bătrîn, păzitorul dela poarta satului, care trăia
cau din cînd în cînd, de bună samă cînd da cu ce căpăta dela trecători.
peste vre-un cuvînt mai încîlcit. Citia, citia şi „He, tacă-vă gura! u — strigă bătrînul ridi-
era destul să se iviască o notă nouă în acel cînd coşcogeamite măciuca în sus şi făcu
concert al nopţii, scirţiitul vre-unuî car sau linişte.
altceva, şi numai o vedeai că ridică iarăşi capul. Păuniţa începu.
„Era odată o babă şi-un moşneag.
„Ce frumos e !“ şoptia cu ochii perduţî pe
fereastră. — Ăla eram eu — sări bătrînul cu vorba.
Zburdalnica de peste zi era schimbată. Se Toţi începură să rîdă.
îmbăta din poezia nopţii, ca un suflet credin — Tăceţi, ori nu vă mai spui!“ strigă Pă
cios de vorbele unei rugăciuni. De cîteorî nu uniţa.
m’apuca de mînă şi-mi şoptia: Tăcură toţi.
„Auzi... auzî.“ „Era odată o babă şi-un moşneag. Baba
avea o găină şi moşneagul un cocoş; găina
Cînd apoi, după miezul nopţii, începea păs
torul să tragă din caval, Păuniţa îşi uita de babei se oa de cîte douăorî pe zi şi baba mînca
o mulţime de ouă, iar moşneagului nu-i da
carte. Cu capul lăsat pe mînă, cu ochii închişi nicî-unu!...
de jumătate asculta fermecată. Păru-î căzut pe — Auzi, a dracului cotoroanţă 1“ strigă in
obrajii luminaţi de lampă părea nişte şuviţe de dignat păzitorul dela poarta satului şi ridică
aur. în jurul buzelor îi flutura un zimbet curat, măciuca în sus; praf ar fi făcut-o, de-ar fi
ca razele răsăritului. Era atîta înduioşare în fost acolo.
felul cum sta şi cum trăia în cîntecul cavalului.
Păuniţa, văzîndu-se iarăşi întreruptă, se apro
„ La ce te gîndeştî, Păuniţo ?“ pie furioasă de bătrînul, care stetea pe-un scă
Vorbele astea o treziau şi mă privia un mo
ment speriată. Apoi, după ce-şî venia puţin în unel cu trei picioare.
„N’aî să mai tacî?“ şi-l împinse de se rosto
fire, mă întreba: goli ca un bostan.
„Nene, e drept că Făt-frumos a avut părul
de aur ? Ş’a făcut un rîs, de ridicase satul în slavă...
în sfîrşit, Păuniţa reluă citirea povestii şi cu
— Vezi bine!“ cît citia mai mult, cu atît căscaţi gurile mai
Şi răminea iar dusă pe gînduri! tare...........................................................................................................
De cîteorî nu ne treziam cu mama în prag. „Al dracului cocoş! Da găina ştiu că i-a
„Ce, nu v’aţi mai culcat, strigoilor ? Haide, făcut-o babii! Apoi găina tot găină; a ouat o
zgripţuroaico, dimineaţa dormi ca lemnu !“ — mărgea. Ci-că ar fi pricopsit pe baba...
şi mi-o lua de mînă şi-o ducea cu sîla la — Mă, să vă spui eu ce e, mă. Apoi Dum
culcare. nezeu n’a vrut cu baba, mă. Adecă de ce nu
Peste noapte numai mă treziam cu ea în odae. i-ar fi dat şi moşneagului un ouşor? Lacoma!
„Nene, nene, ai auzit cum cînta cucuvaia ? Acum roază la mărgică ...“
Mi-am luat cojocul tatii şi-am venit să mă Şi aşa a fost.