Page 10 - 1905-23-24

490 LUCEAFĂRUL Nrul 23-4, 1905.

dus pe Vintilă de-acasă. Era -o femee cum e dracu de traiul lor. Una bogată, numai patru
mai rău: nu putea să pună un lucru la cale boi să fie în curtea dascălului, ce bine le-ar
singură. Dar popa Cruceau a fost şi popă şi sta! Dar nu! Zice că-s domni şi trebue să se
dascăl. Vintilă dacă n’a voit să fie popă, însoţască cu domni. Vede el bine Vintilă cum
dascăl a trebuit să fie. Şi zece ani a purtat e domnia lor şi odată i-a şi spus dascălului:
slujba. Din cîţî nu s’au ales oameni cari au „Domnule învăţător, bine e aşa: dumneavoastră
învăţat la el ? Cintecele bătrîneşti, cintece de doauă umbre, şi copiii patru chipuri de ceară ?“
lume, învăţate de pe tipar, răsunau în crîşme Dar dascălul s’a mâniat foc şi a zis că nu
şi pe uliţi. La Crăciun Irozii băgau spaimă în aşteaptă nici un sfat dela nime. Ştia el Vintilă
femeile mai fricoase. Dar odată a venit un domn că-1 doare pe învăţător de ce-a făcut, dar acum
mare, — cine ştie de unde a venit — s’a uitat era prea tîrziu.
la şcoală, a văzut că-i bună şcoala, a mers în De cîteori i se pornia cu rău de dimineaţă,
lăuntru, acolo tineri de toată vrîsta pînă la al dascălului îi venia în minte slujba ce a purtat-o
17-lea an. Veniau că era cu lipiciu la vbrbă cu atîta cinste pentru biata Ileana, Dumnezeu
dascălul Vintilă. Şi-l întreabă domnul acela: s’o ierte. Şi mai simţia încă aşa o răzvrătire
„Ăştia toţi umblă la şcoală ?“ — „Dumneata nu împotriva dascălului cestui nou, de nu mai
vezi că toţi ?“— „Apoi bine, după regulament avea astîmpăr prin curte. Altădată, cînd nu
trebue să umble deosebit, trebue făcută împăr­ da nime de el in cotitura aceea de uliţă,
ţire în secţii şi clase?" Vintilă se uită la el făcea pe copii să rîdă cu lacrimi îmbinate sub
mirat, dar nu zise nimic. „Cum îi poţi învăţa barbă, să stee smirnă şi să-l asculte cu ochii
dta pe toţi deodată ?“ mari, miraţi, să priviască speriaţi unii la alţii.
„Vezi dacă ai fi dascăl ai şti. Dar văd că Şi Vintilă îşi neteza barba lungă, se uita cu
nu eşti. Aici fiecare îşi are meseria lui. Placă-ţi ochii blînzi la odraslele din jurul său şi de
numai de stai aici şi ascultă". Şi domnul cel cîteori găta cîte ceva de spus, plescănia din
străin rămase crucit de ceea ce-a văzut. Au limbă şi zicea: „Mă, şoldanilor, mă!" Pe ziua
fost numai două puncte: Cititul şi dotatul. aceea întreagă era muiţămit. O linişte adîncă
Citiau cei mici, iar cei mari se adunau roată i se aşeza pe faţă, de părea că e omul muiţă­
în jurul lor şi se uitau şi ei la litere. „Vezi la mit cu sine, ce aşteaptă să-î sune ceasul. Şedea
ceşti înaintaţi în ani nu le mai poţi băga în pe podmolul căsuţiî, sub straşina lungă de
cap buchile să le tot spui, dar cînd văd cum pae, fuma şi tuşia, mai mişeîndu-şi din cînd
învaţă cei mici, prind cu mult mai bine". A în cînd cîte-un picior, să şi-l desmorţiască. Ochii
urmat cîntatul. Un cor puternic, aproape băr­ albaştri, spălăciţi ca cicoarea veştedă, nu mai
bătesc, a făcut să se zbată între păreţiî şcoaleî vedeau nimic, deşi priviau mereu în depărtări
melodiile din „Deşteaptă-te Române", „Drum- mari. Din cînd în cînd i se părea că deschide
bun-drum-bun, doba bate“, „Oştile stau faţă ’n cineva uşa căsuţiî, îşi întorcea capul într’acolo,
faţă‘‘, „Hai să dăm tnînă cu mină". Apoi s’au şi nu vedea nimic. Dar nu-i venia să crează,
apucat de celea bisericeşti, dar cînd au ajuns şi cînd vedea că nu vine nime, mergea pînă
la „Cari pe Cheruvimi" domnul cei străin şi-a la uşe, o deschidea şi-şi băga capul în tindă:
luat pălăria şi a mers aţă la preotul — era un „Tu eşti, Ueano?" Apoi fără să mai aştepte
popă tînăr, venit din şcoli mari — şi i-a spus vre-un răspuns venia iar şi se aşeza pe pod-
să pue lacăt pe şcoală, pînă va veni învăţător mol. Barba i se aşeza domol pe piept, ple­
nou. oapele i se închideau de jumătate, iar pipa stinsă
Şi-a venit învăţătorul cel nou, îmbrăcat nem­ spînzura din colţul gurii, tristă şi afumată.
ţeşte şi cu cort în mînă. Vai de capul lor, Dar nu era aşa de pacinic Vintilă, cînd vr’o
de vor fi toţi dascălii ăşti noi aşa. Dascălul afurisită de nevastă se trezia ca din întîmplare,
Vintilă ori cît a fost de năcăjit n’a putut să cînd rîdeau copiii mai bine de poveştile lui.
nu rîdă din tot sufletul cînd l-a văzut. îl vede Atunci o spăla cum ştia el mai bine, pe cînd
şi acum, uscat şi subţire, cum umblă prin sat barba i se zbătea repede de piept şi intra mî-
şi aşteptă să-şi iee toţi pălăria dinaintea lui. nios în curte. Iar dupăce se convingea în ghi­
Dar în strană în biserică l-a şi făcut de multeori dul lui despre nemernicia oamenilor de-acum
de rîs. Că da să cînte şi el cîte ceva, dar ce şi-a dascălilor, intra bolborosind în casă. la,
folos că nu-l ajuta sufletul. Se năduşa. Şi acolo în ungherul acela de fereastră şi-a pus
dascălul Vintilă, privindu-1 dispreţuitor, cu faţa el tăbacul mai înainte cînd a eşit ia poartă.
zimbitoare, începea el cîntecul dela început. Unde poate fi, că nu-l găseşte! Şi pipae stinsă
Ş’apoi totuşi vreau să fie domni. Asta de mult! în fereastă nu-i! Dar pe cuptor? Nici
nu-i intra în cap dascălului Vintilă. De ce să acolo. De bună sama va fi în masă! 1-1 punea
nu-şi iee de nevastă o fată din satul unde e baba cîteodată acolo, să nu mai dee de el,
dascăl, şi de ce să mai umble şi el după că făcea un fum ca acela în casă, de biata
domnişoare ? Să împreune două sărăcii, să rîdă Ileană cum şedea pe vatră se umplea de ce-