Page 11 - 1905-23-24

Mrul 23-4, 1905. LUCEAFĂRUL 49i
nuşe pînă după urechi, atîta tuşîa. Zicea cîte- aici. Şi ghiceau ei şi nu prea. Da unu nu zicea
odată baba: „Vezi, dascăle, mi-oi scuipa odată nimic, ci sta şi tot rîdea. „Hep! zice dada
sufletul". „Scuipăţi-1“ zicea Vintilă, fără să se ăsta-i mai cuminte, c’aşa le ştie de bine pe
uite la ea. toate că ride de noi ce întrebări uşoare punem !“
Dar acum nu e nici în masă! Şi l-au pus în teleaga cea mai mare, şi-au prins
Unde dracu i-a fi pus baba? „Las’ numai la ea trei cai roşcaţi, la spate cufundaţi, trei
c’om grăi noi, numai să viu odată acasă!" Şi cai căluşei să te tot căruţî^cu ei. Şi aşa l-au
Vintilă trebuia să meargă acum să-şi cumpere adus pe popa şi l-au pus în uşa bordeiului
alt pachet. Pe drum se mai gîndia aşa în răs­ celui mai frumos şi s’a strîns toată ţigănimea,
timpuri: „A fost pachetul de jumătate. Ce va neagră ş’afumată, mîndru ’mfrumseţată, zdren­
fi făcut Ileana cu el ?“ Tîrziu de tot, dacă se ţele curgeau, vîntul le bătea, s’a strîns înaintea
întîlnia cu vr’un creştin pe drum şi acesta îi bordeiului să le ţie popa cel nou o căzanie.
da tare bineţe, Vintilă trăsăria, spunea cu glas Dar ăla săracii n’a putut să zică o vorbă legă­
înalt, aspru: „Viaţă,tinere", şi-î venea în minte nată, că din păcate era mut din naştere.
că pachetul cu tăbac e afară pe podmol, iar — Bravo, dascăle! Vezi, aşa mai înţăleg şi
de baba lui îşi uita, ca şi cînd n’ar fi trăit eu! Al dracului de cuminte vodă ţiganilor. Dar
nici odată în lume. Acum însă era mai departe să vezi, dascăle Vintilă, adică stai! Vino aici
de drumul jumătate, şi nu se mai întoarce. la masa asta, să ne mai şadă stupii că şi aşa
Trecea pe lingă bolta jidanului, fără să se uite nu avem. Vin beai dumneata ori bere?"
la ea. Cînd pleca tare cătrănit de-acasă, pe Dascălului pare că i-aî luat neliniştea cu
dinaintea bolţii lui Ghidali mergea încet şi-şi mina! Clipeşte repede din ochi, şi fără să-şi
făcea trei cruci largi, să-l vadă lifta şi să dee sama îşi pune mîna sub nas şi-şi netezeşte
crape necuratul în el de ciudă. Dar de-aci nu odată mustăţile şi barba mestecîndu-le.
mai e să mergi de-o aruncătură de băţ şi dai „Bere! Aia-ileşie, cumetre. Cine-a scornit-o
de bolta mărgineanului. Asta ştie alege pachete să-i fi săcat porodiţa. Şi eu nu ştiu cum aîne-
pentru dascălul: tari ca piatra. Ştii, unu să facă bunit lumea! Vin doi oameni din tîrg morţi de
două de-ale jidovului. Mărgineanul îl cunoştea beţi? îţi vorbesc cu fală o săptămînă că s’aă
pe Vintilă de e în toane bune ori rele, după îmbătat de bere! Beutură domnească! Hei, cu­
cum întră în boltă. Că de era în toate apele, metre, să nu fie cu supărare, dar eu ţin cu
venia ca ori şi ce creştin, deschidea uşa, da Cana Galileiî."
bineţe, sta de vorbă, şi în sfîrşit spunea ce-i Mărgineanul aduce o jumătate de vin şi se pun
năcazul. Dar de era cătrănit dascălul, ciocănea amîndoi la masă. Vintilă îşi moaie mustăţile
la uşe, ca şi cînd ar intra la domni în casă, în vin, şi-şi tot ridică capul, pînă nu mai ră-
şi nici nu închidea bine uşa, şi zicea, fără să mîne nici un strop în păhar. Apoi clatină odată
se uite la boltaş: „Un tăbac de trei" şi-î şi din cap, se uită la păiiar şi la sticlă şi zice
izbia creţarii pe masă. odată: „Hm".
„lan las’, dascăle, nu-ţi mai bate joc de mine. — Ce zici, dascăle ?
Doar dta eşti om luminat. Uite ce bani îmi — Buruiană sădită de Dumnezeu, să îndul-
dai! ciască zilele oamenilor, cum zice apostolul
— Ce bani ? zicea Vintilă. Pavel. Dar berea d-voastră cine a sădit-o ?
— Bani cari nu mai umblă azi. De pe vre­ Spun că bagă var în ea cind o ferb şi să fe-
mea lui Por împărat! riască Dumnezeu cîte amestecături îi dau. Am
— Auzi, Bucure, şi tu vrei sfadă azi ? trecut odată pe lingă o fabrică de acelea.
— Ce sfadă, dascăle ? Dacă-s banii răi! — Prin oraşe asta se bea acum vara, das­
— Măi, că învăţaţi sînteţi voi, ăştia cari aţi căle, că răcoreşte. Eu o ţin, că mai vine das­
răsărit acum. Ştie şi el trage două dungi cu călul pe-aici, judele şi cîte-odată şi părintele."
creta pe tăbliţă. Asta zice: s’au dus două litre Vintilă se uită la păhar şi clatină din cap.
de vinars! Şi hait! Şi el om învăţat, om cu Boltaşul pricepe şi jumătatea gîlgăe.
carte la cap. Săca-v’ar capu şi să rămîit cartea. „Hei, cumetre, cum se ticăloşeşte lumea asta !
Nu cumva dela dascălul cest nou ai învăţat să Cind eram eu în floare, mergeam la un păhar
cunoşti banii ? — Boltaşul ride şiret şi ia creiţarii. de vin cu cine mă ’ntîlniam pe drum. Acum
— Acum ori ce-aî zice dumneata, dascălul se aleg popa, dascălul şi judele. Zic că-s fe­
ăst nou ştie carte cit un popă . ţele, vezi doamne. Ei îs cei învăţaţi şi beii ca
— Da! cît un popă de-a ţiganilor. Ştii tu învăţaţii, ei îs domni şi se desfac de cei de
vorba aceea, c’odată aii vrut şi ţiganii să-şi rînd. Cînd eram eu în vremea mea, umblam
aleagă popă şi n’au găsit în tot satul lor aşa c’o ceată după mine, iar cînd mergeam cu irozii,
om cuminte cum le trebuia lor. Aii prins de- nu încăpeam într’o crîşmă!
şelatele la telegî şi-au mers în satul vecin. Dada — Vezi dumneata, dascăle, că azi s’au schim­
s’a pus cu pilde şi cu ghicituri pe faraonii de bat trebile. Un dascăl învaţă 7—8 ani, un popă