Page 12 - 1905-23-24

492 LUCEAFÂRUL Nrul 23-4, 1905.
cîte doisprăzece. Ştiu atîta carte de te ’ncru- toate cu capul ridicat, privind cîte-odată ţintă
ceştî. Mat ’nainte ce ştiafl? Ia să cînte ’n bi­ la boltaş. în toată povestirea lui numai odată
serică, să boteze şi să îngroape. Ăştia cum s’or a oftat: cînd i-au închis şcoala.
mal pune în rînd cu orice om ? Dar toate acestea îi vin aşa de rar lui Vin­
— Tu gîndeşti că învaţă, cumetre. Nu’nvaţă tilă în minte: cînd i se începe rău dimineaţa,
nimic! Din două trei cărţi ştii tot ce-i în lumea şi cînd e silit să vie aici la un păhar de vin.
asta! Dar le arde lor să stee mult pe la oraş, La boltă maî dau şi alţi creştini, şi cum e şi
să zvînte averea părinţilor şi să nu facă nici o crîşmă aici, creştinii pe ’nserate, cum vin dela
ispravă. Uită-te, cumetre, la mine! Eu cînd pri­ muncă, maî trag cîte-o porţie la măsea. Vintilă,
vesc la un om în oclil ştiu ce plăteşte. Şi m’am sub toropeala caldă a vinului, se simte aşa de
uitat la dascălul cest nou, şi nu plăteşte nimic. bine, şi abia tîrziu îi vine în minte că nu va
Hoho! ţară, tu nu ştii cum era odată. Atunci fi deschis nime portiţa să intre caprele lui, să-
eram mal tot satul un singur om, şi cel ce racile, — averea ce a rămas după moartea babei
ştiau mai multe spuneau şi celor ce nu ştiau. să-i poarte numai el de grije. Iasă încet, pipă-
Azi ? Vine Dumineca, asculţi slujba şi te dud indu-şî tăbacul de după şerpar, păşeşte mărunt
pe-aci încolo. Dacă te ’ntîlneşti pe drum cu şi pe ’ndelete şi totuşi se clatină. Din cînd în
popa, îţi ridici pălăria şi mergi în calea ta, şi cînd se opreşte: „Oare să fi slobozit cineva
merge şi el în calea lui. Dacă te ’ntîlneşti cu caprele în curte? Cine să le fi slobozit?" Şi
dascălul, tot aşa. Şi vezi, cumetre, aici e răul, merge iar, şi cîte-odată îi vine aşa ca o umbră
că drumurile acestea nu se întîlnesc! Nu vezi de gînd, cum merge: „Le-a deschis baba“. Şi
tu că dascălul ăsta e de 12 ani la noi şi e nu se gîndeşte maî departe căci nu peste mult
tot străin încă? se opreşte iar şi-i vine ghidul cel dintîi: „Oare
Jumătatea se goleşte şj vine alta, iar Vintilă să fi slobozit cineva caprele în curte?"
îşi tot suge mustăţile. începe să povestiască Tîrziu ajunge, dar caprele nu-s acolo. Vintilă
cum a fost el dascăl, cum îl iubiau şcolarii şi se treacă la ochi şi nu le vede. Dar cînd se
şcolăriţele, cum răsuna biserica Dumineca de deschidă portiţa, se aude în curte behăitul ca­
cîntările tinerilor învăţaţi de el. Vorbia cu glas prelor. „Săracile"! zice Vintilă şi intră în curte.
încet, ca şi cînd ar trezi o viaţă de mult trăită, Caprele vin la el, îi ling mîna. Dascălul le
numai din cînd în cînd — unde vorbia de-o mîngăe pe cap, pe grumazi, pe părul aspru.
faptă mare, de cîntece — ochii i se umpleau „Săracilor!" zice Vintilă şi intră încasă. îşi în­
de unde uşoare ce lumină, ce treceau grabnic. doapă pipa, o aprinde şi se trînteşte aşa în pat.
Din obraji părea că i se desprinde un ziinbet Ce să facă el acum ? Ia să pipe, şi-apoi, să
senin, dar trist. Rîdea cînd îşi aducea aminte adoarmă! Dac’ar putea durmi, dar nu poate!
de vorbele babii, cînd el umbla cu irozii la Vintilă cum stă în pat, în răstimpuri se ridică în-
sărbătorile Crăciunului: „Vintilă, mă, măi Vin­ tr’un cot şi ascultă: se miră cum de nu aude pe
tilă, ai grije că tu faci răsmiriţă". Ochii i se Ileana horcăind. Apoi nu se mai miră, ci sloboade
umpleah de mîndrie cînd se gîndia cum l-a fumuri groase. Pipa sacă, nu maî cîntă nici
bătut odată protopopul pe umăr, în faţa satu­ ţevea, şi liniştea din odaie par’c’ar vrea să-l
lui întreg, dupăce s’a gătat slujba din biserică, împetriască. Alta ar fi dacă ar trăi baba. Ar
şi i-a zis: „îţi cîntă băeţiî ca privighitorile! maî tuşi împreună şi le-ar mai trece din vreme.
Dumnezeu să-ţi ajute, dascăle!“ Şi le spunea I. Agîrbiceanu.

E R E . . .
Departe . . . departe ’n apusul de soare Şi ’n suflet... în suflet un cînt fără nume
Adoarme pe veci o minune... II simt cum de-abia se trezeşte...
Şi vîntul îi cîntă molatic din strune Plîng stelele ’n ceriuri şi luna jeleşte,
Şi-adoarme povestea de-abia începută, beleşte şi pletele-î cad obosite,
De nimeni ştiută, Se frîng risipite
Şi moare. Prin lume.
Departe ... departe te stingi liniştită, Tăcere o clipă ... Tăceţi că-î durere ...
In praful vieţii pierdute ... In două mi-e inima frîntă
mor florile toate ... Cîntări începute Şi-o parte murit-a ... iar cealaltă-î cîntă,
Şi visuri lăsate pe drumuri străine li cîntă şi ’n groapă acum o coboară
Se sting Iînqătine, Uşoară ... uşoară,
Iubită. Tăcere...
Z. Bârsan.