Page 14 - 1905-23-24

494 & LUCEAFĂRUL Nrul 23-4, 1905.

sticlă, în care apa bolboroseşte după fiecare catacombe, în care domneşte dragostea numai
pufăit ce trage fumul prin tubul acoperit cu a durerii şi a întristării. Acolo nu vezi rîs, acolo
măestrite împletituri. nu-s bucurii; cei ce-au vrut să le aibă, au pă­
In jurul unui astfel de bătrîn stau cei mic, răsit acest loc al strămoşilor şi s’au împrăştiat
de zile, de avere şi de mîndrie, sorbindu-şî printre ghiauriî împărăţiei stâpînitoare ; ori aii
din gură cuvintele rari, care vor fi spunînd răspuns la chemările Padişahului, care i-a
din vremi apuse. Un astfel de bătrîn, care poftit de atîteaori să se strămute în strimta
umblă pe la doctorii din Budapesta să-şi pre- împărăţie pe care i-a cruţat-o urgia soartei.
lungiască bătrîneţele de care-i pare rău — se Cei mai mulţi însă au rămas acolo, să moară
vede — să se despartă, le e stăpîn şi judecător pe cenuşa strămoşilor şi s’ar fi stins de bună
mai mult decît administraţia oficială sprijinită samă cu toţii piuă acuma, dacă bunul Padişah
de un post de soldaţi ce stă totdeauna în in­ nu le-ar trimite, din cînd în cînd, ajutoare şi
sulă. dacă împăratul stăpînitor creştin, — n’ar fi
Pe zidurile mai mult bătute de soare şi pe făcut „pomană" cu ci, cum îţi spun cei ce-ţî
laturile mai deschise stau acăţate coarde de ştiu limba. Cu toate că fac parte adică din
viţă, care adăpostite în cazanul acesta de munţi, statul austro-ungar, ei au căpătat privilegiul de
ferite de vremuri rele, şi cultivate cu îngrijirea a nu plăti vamă pentru produsele orientale pe
ce izvoreşte din pofta cu care doresc orientalii care le aduc din dreapta Dunării şi mai ales
lucrurile delicioase, dau struguri ce pe piaţa din Turcia. Ei îşi pot avea astfel mai ieftin
Severinuluî sînt o minune. Turcii îi duc lin în zahărul, orezul, tutunul, cafeaua, fără de care
bărci şi dezvălue neatinse din frunze boabele n’ar putea trăi. Statul le-a dat încă mai mult,
de ţîţă albă, de malagă cu boabele rari cît nuca, dreptul de a putea vinde aceste produse, însă,
de coarbă neagră, de razachie ca mierea. — lezne de înţeles, — numai cu mărunţeaua,
In tot cuprinsul acesta umilit şi prăpădit altfel locul acesta ar fi fost o spărtură, prin
numai moscheia mai însamnă ceva pentru ochii care s’ar fi scurs, lipsite de vamă, produse într’o
deprinşi cu lucrurile mari, numai minaretul ei ne mai pomenită măsură.
se zăreşte din depărtarea, care amăgeşte ochiul,
De aceea cînd te înapoezi din insulă, soldaţii
făcîndu-te să crezi de zid turnul, pe care să­ păzitori au grijă să vadă dacă ai ascuns prin
răcia de azi de abia l-a putut face din lemn
sîn, ori prin căptuşeala hainelor mai mult de
văpsit. cît cele atîtea grame îngăduite. Iar în Orşova
Aşa cum e însă, el tot mai picură în suflete ei aduc în fiecare dimineaţă luntri, încărcate
balsamul răbdării şi a) resemnării. Spre el
cu zahăr, curmale, cafea, pe care le vînd în
se îndreaptă femei, care nu-s vestitele cadîne pacheţele mărunte, intr’un anumit loc, sub su­
ale haremurilor, ci nişte umbre încovoiate, cu pravegherea soldaţilor.
faţa acoperită, învăluite într’un soi de rasă largă, Aşa trăesc.
spălăcită, prin faldurile căreia întrevezi nu
forme, ci colţuri osoase. Ele clepăe din papuci, Iar Dunărea bătrînă, care vine din ţinuturi
merg tăcute şi singuratice ca nişte chipuri ale depărtate, care din vechimi perdute în întune-
rec a văzut prăbuşindu-se în ţărînă atîtea măriri
morţii, spre templul lui Alah.
In urma lor vezi însă cîte o fetiţă cu picio­ şi ştie povestea atitor veacuri, atîtor neamuri
mari şi tari, trece mîndră, măreaţă şi liniştită,
ruşele goale, cu faţa descoperită, albă, de o
zmâcinînd fără zor meterezurile, zidite de cei
deosebită fineţe şi frăgezime, cu întreaga-î în­
ce-au fost spaima zmeritului nostru popor, de
făţişare aşa de gingaşă, cu ochii buni, aşa de
cei ce-au năzuit la stăpînirea lumii.
blînzi şi aşa de umezi, că te înduioşează. Sînt
par’că îngerii acestui ţinut al morţii, acestor G. C. Ionescu.