Page 15 - 1905-23-24

Nrul 23-4, 1905. LUCEAFĂRUL 495

S E C E R I Ş U R I -
Mai prinde grind sfintă în strămoşeşti pămînturî,
Nu-i încă, frate, ceasul deşertelor suspine;
Şi n’au murit nici marii sămănătorî de bine
Ce merg cu dreapta ’n soare şi-aruncă ’n patru vînturi.
O vin’, să-ţi culci urechea alăturea cu mine,
S’auzi zvîcnind pămîntul de rodnice avînturi,
Sauzi urcînd din sere dulci primăveri de cînturi,
Ca imnuri de credinţă spre mugurul ce vine.
O frate! svîntă-ţi plînsul cu sterpele-î revolte:
Spun graiuri din adîncuri, miresme spun prin boite,
Că nu în multă vreme vom fi secerători. ..
Atunci vre-o ciocîrlie ne va trezi din noapte
Şi’mbrăţişaţi ferice vom asculta prin zori:
„Secerători de visuri, recoltele sînt coapte!“ a. Toma.

Victimele Feşterei lalomicioara.
„Ce mai faci? De ce eşti aşa trist? mine să-l iert, că „nu mai face altă dată"
— Iată de ce sînt trist, trebue să-mi petrec Asta a scăpat, dar ăilalţi ba. Rînd pe rînd, au
un prietin, şi nu găsesc o coroană. început să dea ortul şi azi se îngroapă ultima
— Nu te înţeleg. Coroană, pentru ce? Unde-I victimă a excursiunilor mele.
petreci ? Nu te uita aşa mirat: cînd al să cunoşti
— Unde? La groapă! cauza acestei mortalităţi printre excursionişti, ai
— Aşaa! Hm! Săracul băiat... să te miri de un singur lucru: cum de maî
— Mal bine m’al compătimi pe mine, căci trăesc eu ?
eu trebue să-î duc lui coroana, iar nu el mie. îţi spun aci o singură excursie, după care
Şi abia erî am mal dus unul alt prietin tot o vel putea judeca aşa cum se cuvine.
coroană...“ Speriat de halul în care-inl aduceam amicii
Celalalt, se uită în ochii vorbitorului ca şi înapoi, nu mal îndrăzniam să fac nici o excursie,
cînd ar zice: „Pe mine nu mă păcăleşti aşa, cu dar atîta insistau pe lîngă mine vre-o cîţiva cu­
una cu două, eu nu sînt prost!" Totuşi politi­ noscuţi cu cari locuiam, atît plănuiseră să meargă
cos adaogă: la Peştera lalomicioara, îneît pînă şi obiectele din
„Dar bine. frate, cum de-ţî mor prietenii aşa? casă ştiau drumul într’acolo, iar hainele de
Sper că mal al vre-o cîţiva de rezervă ?. .. excursie şi ghetele ţintuite le găsiam în fiecare
— Iată, vezi, să-ţî povestesc cum s’aîi pe­ dimineaţă aproape de uşe, gata să plece singure.
trecut lucrurile : astăvară locuiam pe lingă munţi, Nu mal pomenesc de brînzeturile ce cumpă­
şi din pricină că sînt un bun cunoscător al lo­ rasem, căci făcuseră picioare de atîta nerăb­
calităţilor, amicii mei mă rugau să-I conduc. dare. Vreau să spun numai în treacăt, că nişte
— Ei şi! ce are a face asta cu morţii de erî brînză Kamembert, pe care o avea unul din
şi de azi... Acuma sîntem în plină iarnă. amicii mei, plecase într’un rînd pe poartă afară,
— Are a face, fiindcă eu aveam specialitatea şi fugea întins în direcţia Peştereî.
de a-î lua vil, întregi, pentru a-i întoarce ca Norocul nostru că gardistul de zi, la care
val de lume. Pe unul l-am adus bolnav de febră am făcut apel ca să aresteze pe fugar, a dat
tifoidă; pe altul l-am adus înapoi pe targă; cîteva ţignale, a scos revolverul şi dupăce a
pe altul l-am dus în desagii cailor: capul şi alergat cîteva sute de metri după Kamembert
mînile erau într’o parte, trunchiul într’alta, iar a reuşit să-l aresteze, ajutat de trecători, şi să ne
picioarele lui erau în desagii de pe calul meu. aducă înapoi brînzoiul recalcitrant.
— Nu maî spune! în sfîrşit, dupăce eu am luat toate măsurile
— Serios! Numai unul a scăpat mal teafăr, necesare, punînd pe fiecare să-şi facă testamentul
dupăce şi-a rupt obrazul de un pom, cînd a şi să dea la biserici bani pentru slujbele ce
văzut ce-l aşteaptă, s’a dat jos de pe cal, a aveau să li se ţină, am plecat, asigurînd pe
căzut în genunchi şi-a început să se roage de fiecare, domnişoară, damă sau domn, că-I voi