Page 17 - 1905-23-24
P. 17

Nrul 23-4. 1905.              LUCEAFĂRUL                       497
         „Cu  ăştia  nici  un  diluviu  de  zece  ani  nu  o   cu  astfel  de  privelişti  şi  mirezme,  mă  cam  tîm-
       scoate  la  câpătîî...  Dacă  mai  urmez  încă  vre-o   pise  contactul  cu  prea  sfînta  murdărie  dela
       zece  zile,  socotind  cîte  un  ban  sacaua  de  apă,   peşteră.
       ăştia mă scot la covrigi!“          La  o  lună  după  sosirea  mea  în  capitală,  am
        Şi-a renunţat.                   aflat  că  au  murit  pe  rînd,  intîî  domnişoarele,
        Pentru  locuitorii  peştereî  lucrul  este  expli­  apoi  cucoanele,  apoi  cei  mai  slabi  din  bărbaţi,
       cabil,  şi  ei  explică  foarte  simplu  această  în­  iar azi se îngroapă cel din urmă.
       grijire cu care acumulează straturi peste straturi.  Am  mai  rămas  eu  din  Caravana  de-atuncî.
        Intîî  le-ar  veni  enorm  de  greu,  să  se  scape   Dacă  aşi  fi  ştiut  că  Peştera  şi  cu  frumuseţile
       de  aer.  Un  inginer  de  mine  le-ar  fi  propus  să  eî  are  un  efect  „â  la  longue",  m’aşî  fi  pus  to­
       întrebuinţeze  dinamita,  dar  cum  e  cam  scumpă   varăş  cu  dricarii  capitalei  şi  aşi  fi  cîştigat  mult
       eî  au  renunţat  la  acest  plan;  şi-au  renunţat   mai  sigur  decît  pînă  aci...  Dar  ce  vrei  să
       din imboldul ce-1 au pentru linişte şi nemişcare,   fac,  n’am  avut  noroc,  azi  sînt  ruinat;  dricarii
       dar  mai  ales  fiindcă  aşa  cum  sînt,  sînt  apăraţi   cîştigă  şi  eu  perd  mereO.  Acuma,  aştept  să-mi
       iarna  de  frig  (căci  ar  trebui  geruri  polare  ca   vină  şi  mie  rîndul,  ca  să  mor  de  efectele  pro­
       să  pătrundă  aşa  straturi),  iar  vara  le  ţine  de   duse  de  splendidele  lucruri  ce-am  văzut  în
       răcoare. Ne-am îngrijit de cei leşinaţi, dar greu.  această ultimă a mea excursie.
        în  sfîrşit,  pînă  am  deşteptat  pe  cei  adormiţi,   Acuma  mai  am  o  singură  şi  ultimă  dorinţă,
       pînă  am  reuşit  să  facem  pe  cucoane  să  renunţe   anume:  să  găsesc  o  coroană  pentru  prietenul
       la  moarte,  au  trecut  vre-o  cîteva  oare.  Cu  chin   meu,  şi-apoi,  dacă  voi  muri  şi  eu,  să  dee  D-zeu
       cu  vai  ne-am  dedat  cu  aspectul  şi  cu  parfu­  să-mi fie ţărîna uşoară, căci mult am suferit.
       mul  prea  cuvioşilor  locuitori  ai  Peştereî,  dar   —  Să  te  audă  D-zeu!  adaugă  prietenul  cu
       vai!  nici  nu  ştiu  cum  e  Peştera  pe  dinăuntru.   un aer de compătimire.
       Am  fost  prin  ea.  Cîţiva  din  Caravană  erau  să-şi    Vasile Pop.
       lase  oaseie  pe  acolo,  sufocaţi  de  aroma  celui
       care ne conducea. Şi aci aşi fi pierdut eu enorm
       căci  în  Peşteră  n’aî  voie  să  strici,  sau  să  în­
       drepţi nimic.                            VERPE, FRUNZfl-l VERPE.
        în  sfîrşit,  cînd  am  eşit,  năuciţi,  buimăciţi
       complect,  cîţiva  erau  decişi  să  moară  acolo,   Haidem, dragă, să ne ’mpace
       dar  numai  gîndul  că  vreunul  din  călugări  o
       să  le  stea  de  veghie,  i-a  oprit  din  această  ho-   Taina boljilor pădurii.
       tărîre.                                 Pat frumos din Flori ţi-oiu face
        Ni  s’a  pus  la  dispoziţie  o  odaie  alături  de   Ochii mei să le desmerde,
       aceea  a  unui  sfînt  părinte:  şi  stătea  sfînta  mur­  Sărutindu-ji colţul gurii...
       dărie  de-o  palmă  pe  saltea,  iar  peste  necură­
       ţenia saltelei, era „aceea“ a unui cearceaf pe care   Verde. frunza-î uerde.
       acumulări  de  tot  soiul  îl  făcuseră  mai  gros  decît
       o plapumă, şi  ceva mai  strălucitor decît o  cizmă   Să cufreerăm noi singuri
       văcsuită.                               Strimtele cărări perdute
        Unul  din  noi,  obosit,  s’a  aşezat  pe  ceva  care
       aducea  cu  o  laviţă,  şi  a  simţit-o  că  începe  să   Şi prin rarişfi şi prin crîngurî
       mişte...  Mai  mare  spaima  decît  toată  treaba,   Să uităm prin codrul uerde
       dar  ne-am  revenit  uşor  din  spaimă,  căci  nu  era   Vechile dureri trecute.
       decît  sfintul  gunoi  ce  se  adunase  în  decursul   Verde, frunza-i uerde.
       veacurilor  acolo,  şi  care  pînă  acuma  căpătase
       o viaţă proprie şi chiar şi o aromă specială.
        Am  vrut  să  punem  de  mămăligă,  dar  ceaunul   Fermecaţi de-aceleaşi ginduri
       şi  chiar  şi  sfîntul  făcăleţ  aveau  aere  de  buşteni   Prinşi mereu de subsuori
       şi  de  stîncî  de  mămăligă...  şi  nu  erau  de   Ne-or priui copaci ’n rîndurî
       mişcat din loc.                         Şi şăgalnici ne uom perde
        Văzînd  că  mai  mulţi  umblau  să-şi  dea  duhul,
       iar  domnişoarele  cădeau  dintr’un  leşin  într’altul,   Printre frunze, printre flori...
       am  pornit  cu  greu,  înspre  casă,  şi  eu  zoriam   Verde, frunza-i uerde ...
       mai  ales  că  speram  să  umple  cîţi-va  vre-una       G. Prut.
       sau două prăpăstii de-ale Eforiei.
        Pe  drum,  cînd  am  eşit  din  zona  mirositoare,
       au  început  cu  toţii  să  se  întremeze,  dar  le  pie­
       rise  veselia...  Chiar  şi  pe  mine,  deşi  obişnuit
   12   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22