Page 4 - 1905-23-24
P. 4
484 LUCEAFĂRUL Nrul 23-1, 1905.
ii
El ia luminarea dela cap, mi-o apropie de chiar să dau un ţipet, cînd o recunosc. Era în
fată. gerul păzitor, pe care îl sărutasem în fiecare sară,
— Cască gura. deasupra căpătîiului meii, numai faţa-î era mai
Şi se uită cu ochi de pricepător în grumazul tristă... şi avea în mînă un paloş sclipitor.
meu. El s’a aşezat de marginea patului, m’a aco
— E tot roşu, ca şi la mine, nu te speria, perit cu plapoma, s’a culcat alăturea de mine
lan uită-te ... pe perini şi a început să-mi vorbiască mîngă-
Mă uit şi eu şi rămînem pe gîndurî. indu-mă cu desmierdări...
Oare cum e acea cînd moare omul ? Dimineaţa cînd m’am deşteptat, tata veghia
lată o întrebare, care nu putea să încapă în că- la căpătîiul meii; doctorul şi prefectul de studii
păţina unui mic student de-a ll-a clasă gim erau veseli.
nazială ! Criza trecuse.
Mărturisesc sincer, că nici cea mai mică teamă Şi eu priviatn în jur de mine cu un fel de
nu mă preocupa. mirare că mai trăiesc şi cu un fel de regret
Mai mult un fel de curiozitate mă luase în după viaţa de apoi, întrevăzută în spasmul deli
stăpînire. Eram curios de toate ce auzisem de rului.
cealaltă viaţă, de surorile mele moarte, cu cari, Şi nici astăzi, după 18 ani, nu ştiu bine
nu mă îndoiam nici o clipă, aveam să mă în- dacă mă bucur sau dacă îmi pare rău, că pro
tîlnesc negreşit. Şi-mi părea bine, că am să feţia doctorului nu s’a împlinit.
scap de matematică, şi mai ales de geografie, Al. Ciura.
din care răspunsesem odată cam slăbuţ.
Aud paşi pe coridor.
Dintr’o săritură mă azvîrlu sub plapomă. Pre
fectul venia cu cartea şi cu patrafirul, să mă hÎNGAlERE.
spovediască. La o prietină.
M’a luat de mină, mi-a povestit aşa de fru Mă furişez şi plec de-acasă ...
mos ... şi eu mă uitam mirat, cum îşi ridică Trec drumul lin, la uşă-|i bat...
într’una ochelarii şi-şi şterge ochii cu batista. hă rog de-ai tăi ca să mă lasă,
Pe urmă mi-a pus patrafirul pe cap şi eu am
început să înşir tot ce rău am făcut pe lumea Un ceas la tine lîngă pat...
asta: cum anume am fumat odată după lemnă
rie, cum am sărit odată gardul de m’am scăl îţi pun încet pe frunte mîna ...
dat în Tîrnavă, cum am minţit odată tatii Ascult ce-mi spui... ascult... şi tac.
în scrisoare că mi-s rupte ghetele, şi mie îmi „Ce lungă-i ziua ... săplămîna ...
trebuiau bani pe bomboane... Şi uită-i luna de cînd zac...“
Am tot spus... multe păcate aveam eu la vîrsta
aceea... pe urmă prefectul mi-a dat un borcan
de dulceaţă şi mi-a schimbat compresele la gît. M’aplec şi sărutindu-ţî faţa ...
îmi era somn. Şi înainte de-a închide ochii, 0 faină la ureche-|î spun ...
mi-ain adus aminte de părinţi şi de fraţi şi de Car’ poate să topiască ghiaţa ...
casa noastră. Vedeam ca în vis pe servitorul „Ştii că-î aproape de Crăciun ?“
cel bătrîn care m’a ţinut pe genunchi cînd eram MARIA CUNŢAN.
mic şi mi-a spus atîtea poveşti frumoase, şi
cinele nostru îmi lingea mîna şi mişca din fltîta mi-a rămas ...
coadă... Atita mi-a rămas şi mie
— Petre, auzi Petre ... Din visurile tinereţii:
Tovarăşul meu se ridică speriat. O dragoste neprihănită
— Ce-î? Ca ’ntiia rază-a dimineţii.
Dar focul el n'a fost ursit
—'’Auzi... clopotele ! Să ardă ’n miazazi de vară,
Auziam desluşit clopotele dela noi, pentru Căjn’a putut ca să trăiască —
cari mîncasem atîta bătae. Dar nici nu poate ca să moară...
El vine şi se aşează ia marginea patului.
— Nu-i nimic, visezi, doar noaptea nu trage Si-atîta mi-a rămas din toată
Furtuna dorurilor multe:
nime^clopotele. Că sufletul mi-e azi cuminte
Mă uitam la el cu neîncredere, auziam des Şi-i gata vecinie să m’asculte.
luşit doar. Din tot belşugul de văpaie
în colţul de lîngă uşă, vedeam ceva ca o A mai rămas o luminiţă
umbră mototolită. îmi era frică să mă mai mişc. Dar asia una tot mai arde —
Şi nu mal pot s'o sting, bădiţă.
Şi umbra se ridică ... vine spre mine... era M. Popovicl.
