Page 12 - 1906-01
P. 12
Nrul 1 1906. LUCEAFĂRUL 19
bucură de sosirea lui Mişu, dar ca om cu bună Băiatul se prefăcea că se uită cu băgare de
educaţie, nu vrea să turbure prin prezenţa lui seamă spre a face pe placul bătrînului.
cele dinţii clipe ale revederii. Increţia fruntea, strîmba din obraz:
— Drum bun ! Drum bun, domnule colonel! — Pînă unde? Aha! Pînă colo, nu-i aşa?
Livaridi se simţi linguşit de acest salut adine, — Da, da! Pîn’acolo . . . Frumoasă moşie!
pe care i-l făcuse un colonel în faţa lume! de — Şi ştii că proprietarul e la noi ? Mă ru
pe peron şi de pe la ferestrele vagoanelor. gase de mai de mult să nu care cumva să nu-l
Par’că se ridicase şi mai mult în ochii lui în chem şi pe el cînd vei veni tu. Şi l-am chemat.
suşi. Şi pentru întîia oară judecă mai puţin Trăsura ajunse la curte şi se opri scurt în
aspru pe acest proprietar risipitor, care zvîrlia faţa caselor boiereşti. Măcieş era pe cîmp. Ca-
în cele patru vînturî averea agonisită de părinţi liopi sta în capul scărilor, surizînd, cu sufletul
şi strămoşii lui ? ... scăldat de bucuria revederii fiului ei, singurei
Trenul şueră şi porni; tatăl şi fiul se îndrep ei odrasle.
tară spre trăsură. Tînărul sări iute şi se repezi spre ea cu bra
— Gata, loniţă? ţele întinse!
— Gata, boierule! — Bonjour, maman!
— Să te văd ce poţi! — Puişoru mamei! . . . Ce slab eşti!
Trăsura porni repede. Cei doi oameni stăteau Şi mama se uita cu drag la odorul ei. Ce-i
unul lîngă altul şi se pîndiafl cu coada ochiu păsa ei că n’a luat diploma? Ce-i păsa eî
lui, ca doi străini cari vor să se spioneze unul că a cheltuit treizeci de mii de lei?!
pe altul, spre a afla ce le zace în fundul sufle Era acum înaintea eî fiul cel înstrăinat, era
tului. Vorbiau puţin ca oamenii cari n’au ce-şî înaintea eî, cam slăbuţ — ce-î drept — dar
spune. Trăsura mergea prin sate cu căsuţe mă aşa sînt toţi tinerii cari se întorc dela învăţă
runte, curăţele, cu uliţele pline de praf şi de tură. Şi ce bine-î stă costumul acesta de călă
copii desculţi şi pîrliţî de soare, cu cîinî obraz torie, ce bine-i stă şapca de mătase! . . .
nici cari se ridicau djn ţărînă şi se năpustiau lată că sosi şi Măcieş de pe cîmp. Arenda
asupra trăsureî, lătrîndu-i cîte-o bucată de drum. şul îl văzu de departe şi-i făcu din cap, par’-
Apoi gonia pe cîmp, printre lanuri verzi, pline c’ar fi vrut să-i spuie: da’ calcă inaî repede,
de viaţă nouă. — Ah! Ce departe era acum de omule, dacă vrei să-mi cunoşti băiatul.
Mişu acel Paris fermecat, cu străzi curate, cu case — Fiul meu Mişu, doctor în drept dela Paris.
înalte, cu temei frumoase! — Domnul Ilie Măcieş, stăpînul nostru.
1 se părea că plecase de un an de zile din Arendaşul rîdea. Cei doi oameni îşi dădură
el. Depărtarea în spaţiu îl făcea să creadă că a mina.
trecut la mijloc multă vreme. — Încîntat, domnule!
Şi o întrebare îl chinuia fără încetare: oare — Să trăieşti, tinere! . . . Şi . . . cinstit gi
se va mai putea el obicinui vreodată să trăiască nere de-acu’ncolo! Ai ochit ceva, Jani?
în ţara românească? 1 se părea că e o mare Caliopi se repezi la bucătărie. Tocmai azi
cruzime a soartei ca el, omul supţiat, poleit, cînd trebuia să se mişte mai iute toată lumea,
care a trăit ca un mare boier în cel mai fru tocmai azi i se părea că de-abia se mişcă argă-
mos oraş din lume, să fie acum aruncat la ţară, ţimea. Par’c’ar face înadins! . ..
între nişte ţărani proşti, aproape sălbateci. Se aşezară la masă în balcon: Mişu în faţa
Iar bătrînul simţia că feciorul lui nu e plă lui Măcieş, arendaşul în faţa soţiei sale. Aşa
mădit din acelaşi aluat ca el, simţia că sufle spusese Mişu că se aşează mesenii în Paris:
tul lui e slab şi se poate rupe uşor. boierii de gazdă faţă în faţă la mijlocul mesei,
Au mers aşa o bucată bună de cale, schim- oaspeţii la stînga şi la dreapta lor, după vîrstă
bînd cînd şi cînd cîte-o vorbă. Bătrînul fuma şi consideraţie. Tînărul mînca puţin şi făcea
ţigare după ţigare, băiatul se prefăcea că-1 fură fazoane de boier nemuncit. Măcieş îl cîntăria din
somnul, spre a arăta bătrînului cît e de obosit. ochi şi se gîndia că acest firfizon se va amesteca
Iar vizitiul de pe capră se gîndia că boeriî au altfel mîne-poimîne în politică, va ajunge departe, va
de suflete, nu ca oamenii de rînd, ca ţăranii răzbate şi va pune într’o zi la cale treburile
cari se stîng de dor. ţării, va vorbi despre nevoile ţăranului român,
Şi tocmai cînd intrară în ţarina Vultureşteni- va atinge cele mai grele chestiuni cu uşurinţa
lor, bătrînul se întoarse către fecior: omului cu un pospaiu de cultură. în vre-o două
— Uite, Mişule, de aici se ’ncepe Vultureasca rîndurî încercă să vază ce-i poate capul, dar tî
şi merge ’ncolo spre dreapta pînă la puţul cu nărul avu o strîmbătură din nas, răspunsuri de
cumpănă de colo din fund. îl zăreşti? De acolo sus, ca un om care nu stă de vorbă cu ori şi
cîrneşte spre stînga şi ţine aşa pînă dincolo de cine, cînd e vorba să. se atingă un subiect mai
Movila Berzii. O vezi? serios.