Page 22 - 1906-01
P. 22
1906. LUCEAFĂRUL 7
LACUL TRASIMEN.
Pesfăcîndu-şi lacul ceafa, Silfii tineri prin pădure
Poarme leneş dimineafa, Cu cotiţi de uin de mure
Clipotind uşor din gene, Şi prin păr cu lăuruscă;
Iar în ape i se joacă Toate nimfele mărunte,
Braţele de promoroacă Zeea L a ş a , gonitoare.
Ale Nimfei Trasimene. Satirii, bărbaţi în frunte,
A iubit-o altădată Şi berbeci pela picioare;
Cind erau toate în urere, P a n cu naiul subţioară,
Şi iubirea mai curată Ba c h u s cu ulcica 'n mînă,
Şi el biet mai în putere. Chief şi risete să moară
Şi cum stă privind pe gîndurî Pe păţania de zînă.
Locul sfintelor morminte, Par de-atunci, cîte necazuri
Se deşteaptă rînduri rînduri
Lumea ţinerii-de-minte. Amărîtele-i talazuri
N’au gustat din rostul oieţii!...
Răsăria pe dealuri luna Moartea lumei lui păgîne,
Mîngâind ca ’ntotdeauna Foafe dor de alte zîne.
Truda naşterilor firei, Poate zborul tinereţii. . .
Cînd ginestra, din petale. N’a trăit oare să vadă
Pa miresme ideale Punii cum se ştiu ascunde?
Geniului tăptuirei.
Elefanţi şi cai, grămadă,
Şi din funduri de izuoare Inecîndu-i-se ’n unde ?
Aeşit atunci o zî nă Legioanele învinse,
Ce-a pornit-o, plutitoare, Annibal slăpîn pe toate,
Pupă apa din fîntînă. Totul putred, toate stinse ?.. .
Apa, clocotind de dorul Nu se poate, nu se poate !
Lacului umflat de spume, Nu se poate să se stingă
Sărută zînei piciorul, Cine-î învăţat să ’nvingă
Peşteptîndu-î dor de lume.
Armii ca nisipul mării;
Cînd ajunse ea în oale, Nu se poate să îngheţe
Lacul, desfăcut de zale, Sîngele ce ’n tinereţe
Aburia uedeniî calde. Clocotia la glasul ţării.
Nimfa, albă şl rotundă, ,.Nu se poate!" geme ’n unde
Se rostogoli în undă, Mersul furios de valuri,
Poritoare să se scalde.
„Nu se poate !“ îi răspunde
Cînd o strînse lacu 'n brafe, Echo stîncilor din maluri.
Bolta ceriului înaltă „Noi, sădiţi aici de Joe
Se umplu de zbor de rafe, „Pentru veacurile toate,
Lebede, nagîfi de baltă, „Te slujim de bună-voie
Cucove chiuitoare „Şi noi nu vrem. Nu se poate !“
Ajutînd cu nor de pene îmbunat de vorbe bune,
Lacului să se însoare Lacul, palid, se supune
Cu zeifa Trasimene.
Şi-şi adună vînturile,
Şi cîntară prin prejururî Iar noi, barzii de departe,
Fericirea cea de-apururi îţi trimitem, Poamne, carte
Toată ţara lor etruscă : Că-ţî începem cînturile.
Roma, 1905. Duiliu Zamfirescu.
