Page 4 - 1906-01

Mrul 1, 1906. LUCEAFĂRUL II
mult scheletul de ele — şi mai ales praf şi Scoase o hîrtie de o sută, trei de două-zeci
hîrtiî: cataloage de pe vremuri de ale lui Tase şi vre-o cinci-spre-zece Iei mărunţi pentru bac­
şi cărţi de limba elină. Coana Frosa le da Ia şişuri şi alte cheltuieli.
o parte, cu nerăbdare, una după alta, cătînd D’abia închisese, cînd auzi un glas necunos­
bişacteaua; cînd, o clipă, degetele ei, apucară cut. în grabă, domnu Tase lăsă un lacăt des­
un carton, o poză veche cu o fetiţă de vre-o cuiat şi ieşi să vadă.
zece ani: ochi mici, sprîncene abia estompate, Coana Frosa nu se înţelegea cu un neamţ.
gura zîmbitoare. Coana Frosa izbucni în plîns. Cînd se coborîse din pod, îl găsise la uşa
Păuna, speriată, zvîrli jos o umbrelă, pe care geamnîcului din dos:
tocmai avea de gînd să i-o ceară, şi alergă — Ce pofteşti dta ?
spre ea. Neamţul îngînă ceva neînţeles şi da să intre
— Ce e, coniţă? Vre-o pîrdalnică de albină.. în casă. Coana Frosa începu să strige la el:
Te-a pişcat? — Să ieşi de aici, că te dau pe mîna
Printre suspine, bătrîna o lămuri. poliţiei...
Era fetiţa lor, Anicuţa, mai mare mult decît Cînd văzu pe Domnu Tase, prinse inimă şi
Cănuţă... Dacă ar fi trăit, ce bucurie ar fi începu să vorbiască din guşe :
fost pe ea acum ! — A, ui-te bărbatu-meu. Anastase, vezi dta,
— Ascunde-o, Păuno, să n’o vază Tase. Lui te rog, ce pofteşte dumnealui.
îi face rău; e în stare să se bolnăviască şi să Domnu Moinea se făcuse ca ceara. Casele
nu mai meargă. Doamne, cum s’a rătăcit pe erau în fundul curţeî şi cam ascunse de boltă.
aici. Şi eu înebunisem căutînd-o. Credeam Noroc că fostul profesor era om cu înfăţişare :
că mi-a furat-o. Ţine-o la tine, Păunico, şi să pe cît de fricos, pe atît de înalt şi bine făcut.
mi-o dai mai pe sară, s’o ascund în chichiţa Neamţul salută, păru că-sî cere iertare şi
lăzii, între lucrurile mele. plecă în grabă.
Apoi, luă bişacteaua, o suflă de praf şi se Bătrîna căzuse pe un scaun, obosită de plîn-
coborîră în sală. sul din pod şi de spaimă.
Domnu Tase pîndise lipsa Coani Frosi, ca Domnu Tase veni spre ea. Amîndoî cam
să-şi facă rost de bani de drum. Avea o ladă tremurau.
mare, de Braşov, închisă cu trei lacăte. — Ce căta şoacăţul ?
Trase zăvorul, îngenunchiă înaintea icoanei, Coana Frosa dete din umeri, zîmbind :
făcu mai multe cruci; apoi începu să probeze — Dta ştii. Ce mă întrebi pe mine ? N’aî
cheile în lacăte. fost profesor ? Ce fel de profesor ai fost, să nu
în Iadă, miros de naftalină trezită şi de ştii să te’nţelegî cu un om ? ... Şi să te sperii
tutun. Acolo îşi ţinea hainele mai bune. Domnu de el, ca o femee ?
Tase le dete cu îngrijire la o parte. Din fund, Lui Domnu Moinea îi fu ruşine.
scoase o cutie la fel cu bişacteaua Coani Frosi. — Am fost de limba elenă, Froso. Şi dacă
Le cumpăraseră amîndoî, în aceeaşi zi, de la vrei să afli, pot să-ţi spui că era un cerşetor.
acelaş negustor din Podu Mogoşoaeî. Într’însa Cerea să-l ajutăm pe nemţeşte. Acum l-a găsit
îşi păstra economiile din pensie, pe care nu le şi pe el, tocmai în ajunul plecării...
ştia nimeni, nici Coana Frosa. Eraii cîte-va La nouă erau în paturi, în aceeaş odae cu
inele fără pietre, mai multe pietre fără inele, geamantanele, care se odihniau în mijloc, lîngă
monede vechi de aur şi de argint. Sub un două boccele legate foarte rău cu o sfoară.
capac, într’o cutie mai ascunsă, hîrtiî de bancă Zarzavatul aştepta afară, la răcoare, în fundul
şi galbeni. Peste tot, vre-o două mii de lei, unei desage. Domnu Tase tîrguise pătlăgele
lîngă care, într’un plic pecetluit, un fel de roşii, cartofi noi, bame, toate pe alese; peste
testament hotăra soarta lor: trei părţi lui Că­ tot trei lei.
nuţă, şi o parte „soţiei mele Frosa, care m’a Toată noaptea, plin de grije, n’a închis ochii.
iubit şi îngrijit." Avea călduri şi se întorcea cînd pe dreapta,
Cît a tremurat cînd l-a scris! cînd pe stînga. Coana Frosa adormise. Tocmai