Page 5 - 1906-01

12 LUCEAFĂRUL Nrul 1, 1906.
visa pe Anicuţa într’o grădină, cînd auzi glasul linişteşte, căci îi vede absorbiţi în vorbă. Unul dă
lui Tase : încet celuilalt lămuriri asupra lui domnu Tase.
— Froso, hai mai iute că pierdem trenul. Tovarăşul ascultă şi rîde cu poftă. Apoi se jn-
Era două noaptea şi cu toate că trenul pleca voesc la o glumă: să-l făcă pe bătrîn să creadă
la opt, dumnealui ţinea să fie la gară de la că a greşit trenul...
cinci. Altfel n’ar fi fost liniştit. Apoi, Frosa Semnăturile aleargă una după alta, dînd roată ;
uitase să-i dea guler curat şi aceasta cerea cerul şi orizontul se ţin după ele în fugă mare,
timp. De şi n’avea gîtul gros, incit i s'ar fi po­ sub stăpînirea sfîntă a soarelui, scurtînd calea
trivit chiar şi un număr mai mic, totuşi Domnu către Slatina.
Tase avea grija să-şi cumpere totdeauna gulere îndată după plecarea din Titu, unde se
largi. Gîtul putea să-î joace, ca într’un cerc de schimbă trenul pentru Tîrgovişte, unul din ei
bute, iar cravata se ţinea Ia cîte-va degete de­ scoate ceasornicul şi zice liniştit, dar tare, celui­
parte de trup. lalt:
Păuna spăla şi coana Frosa călca toată rufăria — Aşa dar, la două-spre-zece sîntem la Tîr­
casei. govişte.
Fără multă vorbă, somnoroasă, se dete jos din Vorbele acestea cad ca un trăsnet. Domnu
pat şi-î aduse gulerul. Era cam afumat, cam ars Tase le aude şi deschide ochii mari spre coana
pe ici pe colo cu fierul. Domnu Tase îl găsi de Frosa, căreia îi îngînă, jumătate înecat:
minune, mai cu samă că avea şi un miros plăcut — Auzi, Froso, că trenul ăsta merge la Tîr­
de pelin şi iarbă mare, dichisuri de ale coanii govişte. Va să zică ne-am rătăcit!
Frosi, presărate în fundul lăzii cu rufe. Domnu Pe feţele bătrînilor, în ochii lor, s’a săpat o
Moinea luă butonul de cilic, îl suci, vru să-l spaimă adîncă. Domnu Tase, mai ales, stă pe
închee; peste putinţă : gulerul era ca ferul. jăratec. Canapeaua îl supără.
— Froso, vino tu. Să întrebe pe cei doi călători nu îndrăsneşte.
Dar, ceas răD. Fie din somn, fie din pricina E un păcat al dumnealui să nu intre în vorbă
căinăşei sau chiar a butonului, coana Frosa nu cu persoanele străine, şi numai cu slujbaşi,
ştiu cum făcu, cum îl apăsă, că-1 rupse. Domnu cari au datoria să-i răspunză, să-l lămuriască.
Tase era în culmea desnădejdei: n’avea alt De aceea, s’a hotărît — fie ori-ce — să aştepte
buton. venirea conductorului.
— Cum făcuşi, soro ? Ne-am dus pe copcă ! Cum îl vede trecînd, se ia după el şi-I apucă
Intr’adevăr, la ceasul acela, era peste tot în­ de haină.
chis : Noroc că-î veni tot ei în gînd să ia o — Domnule ... Domnule !
sfoară şi să lege cum o putea cămaşa, în loc Şi mişcările şi glasul i le-a schimbat frica.
de buton. Sub cravată nu se bagă de samă. Are o intonaţie străină, afectată, cam pe nas.
Şi aşa făcu. în tot domnu Moinea e acum un uşor aer de
în sfîrşit, după o crudă despărţire de casă, neamţ.
după o aşteptare de trei ceasuri în gară, în — Domnule, mă rog, trenul acesta merge
care n’a rămas om cu şapcă roşie sau hamal la Tîrgovişte ?
neîntrebat şi nedescusut, iată-i aşezaţi într’un Conductorul se gîndeste puţin. Apoi pe un
vagon de clasa a doua, la fereastră, unul în glas cintat:
faţa altuia. Coana Frosa, în rochie cărămizie cu — Dar de unde, domnule ? Noi mergem
flori turceşti, şi cu cauc pe cap. Domnu Tase Piteşti — Slatina — Craiova — T.-Severin —
în haine negre şi cu plastron din rochia Frosi. Vîrciorova. Aţi greşit, poate.
De partea cealaltă, doi domni: unul, un fost Şi le cere biletele.
elev pe vremuri al lui Domnu Tase. îşi recu­ în dreptul vorbei Slatina, domnu Tase s’a
noaşte profesorul, însă nu-1 salută. în schimb şi întors la loc, înseninat. Ochii lui mici cată
îl cercetează cu ochii. Domnu Moinea simte şi ironic în ochii Frosi. Şi se ’nţeleg de minune:
aceasta îl cam supără. Tace. Numai din cînd în Un rîs pitit în amîndouă gîtlejurile, un rîs copilă­
cînd îi fulgeră cu cîte o uitătură. La urmă se resc, stăpînit de ruşine şi de teamă. Rîd pe înfun-