Page 8 - 1906-01

Nrul 1, 1906. LUCEAFĂRUL 15

„Noroc sâ dea Dumnezeu!“ nu cred nici în sfinţi, nici în tata sfinţilor! Eu
Cuconu Costăche! tresări ca la o chemare spun foarte serios, cu convingere! De cîteori
veche. Cam cu chef, cu gust de vorbă, se în­ am spus şi-am dovedit?
dreptă în scaun, zîmbind cu dispreţ: — Of! totdeauna! totdeauna ! Aşa mă omori
„P-eh! ce Dumnezeu! Nu există, cucoane, cu zile dumneata! se văeta cu mînile la cap
ce-mî umblaţi mie cu fleacuri ?“ cucoana Nastasiica. Părinte, spune şi dumneata
Şi bău încet, zîmbind, păharul de vin. Toţi o vorbă. Nu vezi că aista-î un păgîn?"
tăcură. Cucoana Nastasiica îi aruncă o privire Preotul, zîmbind, îşi mîngăia barba.
lungă, şi zise apăsat: „Spun, cum nu?"
„Iar? Of! cînd îl aud, nu mai pot!“ Boerul Costăchel Mîndru tresări:
Dar boerul nu voia să ştie. Acesta era calul „Ce-e? Cu-m ?
lui de bătae; aici era mîndria lui; aici era — Da, cucoane Costăchel, eu îţi dovedesc
cultura lui veche dela Academia Mihaileană; că este!"
asta era ambiţia lui de libercugetător; asta era Cuconu Costăchel voi să sară de pe scaun,
prada, pe care mult o adulmecase, şi asupra dar boerul Văieanu îi puse moale mîna în piept.
căreia se repezia vijelios. „Stai, frate,— să vezi că-ţî dovedeşte..."
„Ce-e? Cu-um? Adică... vra să zică e vorba Cuconu Costăchel privi în jur, cu ochi bul­
pe discuţie? Unde-i Dumnezeul dumneavoastră? bucaţi, sforăind, răsucindu-şî cu amîndouă
unde-s sfinţii dumneavoastră?" mînile mustăţile sure. Apoi deodată se linişti.
Şi se uita străpungător spre popa Dumitrache, Popa-1 privia ţîntă, cu ochi buni, zîmbind, şi
care învîrtia blajin, zîmbind, între două degete, cuconu Costăchel, par’că-şi aduse aminte de
o bobi{ă de pine. ceva şi nu mai zise nimic.
Boerul Neculai Văieanu ridică mina împă­ „Vezi, cucoane Costăchel ? zise foarte domol
ciuitor. preotul. Vezi? De ce te tulburi de geaba? Nu-ţî
„Ei lasă, frate, — glumeşti? Par’că cine nu aduci dumneata aminte de iarna aceea grozavă
ştie că este Dumnezeu? Cine-o făcut lumea, de-acu opt ani ? Aşa-i că-ţî aduci aminte ? Ştii,
cine-o făcut pămîntul? Cine ne-a făcut pe noi ? atunci cînd a căzut deodată bolnavă duduia
He-he! las-o încolo!... Ce să ne batem noi Florica? îţi mai aduci aminte, dudue Florică?
capul! Da, îşi aduce aminte...“
— Nu, nu se poate! strigă cuconu Costăchel Boerul Mîndru voi iar să zvîcniască de pe
privind crunt la popa Dumitrache. Iată, aici scaun, dar cuconu Neculai Văieanu îi puse zim-
avem un preot! Acesta e om de treabă, îl ştim bind palma pe piept. Toţi ochii erau îndreptaţi
cu toţii! (Tinerii zimbiau privindu-se). E foarte spre el.
de treabă ! Dar unde mai este unul aşa ? Spu- „Vezi că-ţî aduci aminte, cucoane Costăchel?
neţi-mi mie, mă rog! Eu nu cred nici în sfinţi, urmă.popa Dumitrache. la uite la cucoana Na­
nici în tata sfinţilor! stasiica : şi-acu-i vin lacrimi în ochi... Era o
— Uf! omul ista mă omoară! strigă cu nă­ viforniţă afară, era o mînie a lui Dumnezeu ...
duf cucoana Nastasiica. Aşa face totdeauna! Şi duduia Florica era slabă, slabă, o umbră,
Uite-aşa face, şi cînd îl aud, — mor! de-abia sufla_______“
— Nu! nu se poate! rosti convins şi liniştit Preotul se întoarse uşor spre doctorul Iohan.
bătrînul, trecîndu-şi dreapta prin părul cărunt. „Nici dumneata n’ai fi putut atunci face ni­
Eu nu cred nici în sfinţi, nici în tata sfinţilor! mic... Puteai face ceva? Atunci era la noi un
— Ei lasă, cucoane Costăchel, lasă! strigă doctor bun, săracul, bătrîn care-şi pricepea
cu ochii luminoşi, aprinsă la faţă, cucoana meşteşugul... Şi cu el mă împăcăm bine ...
Garofiţa. Şi ce-a zis? Ce-a zis, cucoană Nastasiică, doc­
— Nu se poate! nu las! Unde-i? L-aţi vă­ torul ... Adică de-acu s’a sfîrşit!... Poţi face
zut vreodată ? EiTnu l-am văzut! (Privind pe ceva cînd e gata ? — Doctorul Johan dădu
doctorul Iohan.) Dumneata l-ai văzut? Nu l-ai încet din cap: Nu. —Ei vezi? Numai cucoana
văzut! Nici eu nu l-am văzut! Nu există! Eu Nastasiica s’a gîndit că mai este o nădejde...