Page 11 - 1906-02

ap—"

Nrul 2, 1906. LUCEAFÂRUL 35
DOUĂ IUBIRI.
De departe aî gîndi că e o pădurice şi că menii zic că vor face el şi biserică nouă, dar
printre arborii stufoşi cine ştie cum a rămas întîl au trebuit să şteargă de pe faţa pămîntu-
cîte-o pată albă de var. Numai cînd te apropii luî casa cea veche în care a şezut popa cel
şi vezi cum iasă pe drumul alb carele cu bol bătrîn. Că era mal mare ruşine o aşa casă.
îndesaţi, ce-şi mişcă pe-’ndelete lăstareie, rume- Vrednici oameni!
gînd, cu ochii de jumătate închişi, —vezi că acolo Dacă eşti domn şi trecînd prin satul ăsta nu
treime să fie o gospodărie de oameni. Şi ce intri la popa, a doua oară să nu mal treci,
mai oameni! Cînd vezi unul, să stal în loc şi că-ţl iasă ’n drum şi te spală, — ori cine aî
să te uiţi după el piuă îl scapi din vedere, fi. „Crezi că n’am să omenesc un oaspe ? Crezi
înalţi, albeneţl la faţă de par’că nu el stau în că trebue să cumpăr vin dela jidanul ca să-ţî
arşiţa soarelui, cu mustăţi negre şi cu nişte dau un păhar? Ce mal lume! Să meargă ca
ochi pătrunzători, de-î simţi pînă’n suflet cînd pe lîngă o poartă străină, pare că sîntem urşi
s’au oprit odată asupra ta. După ce nu-î mal şi nu oameni! Ce, nici acum nu vrei să vil ?“ —
vezi, simţi că trebue să priveşti sus în înălţimi, Tu eşti străin, nu I-al văzut în viaţa ta, dar
caşi cînd ar fi să vezi un vultur cum trece acum simţi că trebue să-l urmezi. E de o frum-
pe de-asupra ta. — Intri însă pe drumul neted seţă cum n’al mal văzut. Mustăţile groase,
în păduricea acea şi vezi că nu e numai o perdute în bogăţia de barbă neagră, nişte ochi
gopodărie de oameni, o hodae, ci un sat întreg, în cari totdeauna vezi sufletul, — sufletul aprig,
ce stă tihnit în umbra pometuluî bogat. O mă­ aprins, o frunte înaltă şi senină. Să-l tipăreşti
reţie, un simţ de neatîrnare se desprinde par’că şi să-l pul în biserica cea dinţii din ţară, unde
din orice casă şindrilită, cu păreţi albi ca de umblă crăese şi cocoane mari, şi să vorbiască
lapte, cu ograda largă. BăeţI sănătoşi bulgări o ţară întreagă de el. De unde Dumnezeii sfîntu
se joacă pe la portiţe. Ţi se opreşte privirea pe să se fi sălăşluit în satul acesta? Dar n’al vreme
el: au ochi umezi, negri, obrajii împurpuraţi, să te gîndeştl mult, că popa-ţl deschide portiţa.
fragezi, de să-I tal c’un fir de păr. Femei nu Simţi de-acuma de ce-l arde pe popa să nu
prea vezi, — unde şi unde cîte-o bătrînă, cu treci pe lîngă el, fără să-l cercetezi. O curte
furca în brîu, şede la poartă şi-şi umple jpoala curată ca un păhar şi nişte şoproane şi nişte
şurţil de lînă cu guşile din caer, ce atîta le-a grajduri, de să te întorci şi să te uiţi mirat
amestecat în gură, pînă era aproape să le în- la popa. „Apoi de, astea ce-s ? lac’aşa ! Ziduri*.
ghiţă. Şi tot mergi pe drum încolo mirîndu-te, Zice şi te duce în casă. La început nu vezi
pînă ce între arbori înalţi, bătrînl, cu ramurile nimic, al senzaţia că visezi. Şi aşa în vis vezi
mestecate, zăreşti o casă înaltă grea, cu păreţi! două chipuri de fete, de-ţî pierzi toate min­
suri, ce pare că a împietrit de veacuri acolo. ţile cînd stal înaintea lor. Vin şi dan mina
Două turnuleţe, la meazăzi şi la răsărit, işl cu tine, şi tu nu ştii de le-ai strîns mîna
desvălue în lumina soarelui, coperişele pline ori numai umbra mîniî lor. Dintr’o altă odaie
de negel suri şi verzii. AI zice că e biserică, vine preuteasa: ea trebue să fie, e mal în
dar prea pare că-ţî spune: „stal departe, trecă- vrîstă, dar tot aşa de frumoasă. Nu poţi zice
torule!“ Şi în jurul bisericilor nu se trage aşa un civînt legănat, abia tîrziu îţi scapă un
un zid gros şi înalt, cum e zidul ce încunjură oftat adînc din piept. încetul cu încetul îţi trece
hotarul de grădină în care e casa asta. Vezi bine senzaţia că visezi şi ochii ţi se luminează de
că nu-î biserica! iată biserica, drăguţa, colo odată şi inima ţi se umple de o bucurie ne­
mal la luminiş, pe-o măgură mică. Vezi crucea mărginită. Şi nu al văzut în viaţa ta oamenii
neagră de lemn de-asupra clopotniţei cernite, aceştia pînă acum! Dar te simţi aşa de bine
şi ştii că lîngă ea zidirea ceea trebue să fie între eî, aşa de acasă, de nu ţi-ar mal veni
casa Domnului. — Si aproape de biserică casa nici cînd să te duci de acolo. Numai acum
popii, — ştii, să fie cinste satului întreg. Oa­ înţelegi deplin stăruinţa popii de a te avea