Page 16 - 1906-02

40 LUCEAFĂRUL Nrul 2, 1906.

A doua zi, cînd era şi popa Iancu în casă, ţile, de să nu faci alta, numai să-ţi tot întorci
zise preuteasa: „Vezi, Dane, tu aî putea să-ţî capul după ciocănitul lor, caşi cînd te-aî apăra
petreci frumos vacanţa. Să vezî ce raiu e în de-o albină, ce-ţi tot bîzăe pe la urechi? Vezi
grădina baroniţiî. Cum ştii tu ungureşte, i-aî mai bine că Dan nu-î de vină, că el nu le-a che­
ţinea de urît Elleî, că n’are săraca pe nime să mat. Şi în urmă păcat e că închide cartea şi
mai schimbe o vorbă, numai florile din straturi iasă la uliţă ? Şi aşa s’a mai răcorit şi ’n-
şi paserile din întunecimea arborilor stufoşi“. ţepeneşte omul dacă nu se mai mişcă.
Dan aruncă o privire furişe la popa, apoi îşi Dan a eşit in sat, dar nu ştia unde să meargă.
plecă capul în pămînt. Dar nu poate sta mult Va da el pe undeva, că doar într’o zi de vară
aşa şi iasă afară. Iancu se uită întrebător la ne­ e larg hotarul. Cînd a ajuns însă pe lîngă zi­
vastă Preuteasa rîse şi-î spuse păţania d. erî dul lor înalt, a simţit aşa un fel de frică şi a
a lut Dan. „Copil, părinte, să-l vezi cum ini-a trecut grabnic: Să nu se deschidă cumva por­
povestit de însufleţit cum s’a întîlnit cu baro- ţile grele ale curţii, şi căruţa baroniţiî să ese
niţa şi cu fată-sa“. Popa Iancu, după un răstimp chiar acum, şi să treacă în ropotul de copite
de tăcere, caşi cînd s’ar fi gîndit la altceva, a celor doi cai negri, cumu-i tăciunele, cu gîturi
zise, fără să se uite la preuteasa: „Copil copil, încordate. Cînd era departe acum, a stat şi a
dar uite că-î dă mustaţa!" Apoi, privind la Ma- privit în urmă. Nu era nimic, numai un car
ria, zise iar: „Nu vezi că-î dă mustaţa?" venia în mersul legănat al boilor. Dan porni
Zilele din Iulie dogoresc ca un cuptor şi-i veni în gînd : oare ce ar fi să audă duruitul
aprins, dar popa Iancu are o grădină cu iarbă trăsurii de eri ? Ce să fie, ia ar trece pe drum
subţire, de mătasă, vecinie umbrită. Sub nucul încolo de nici nu ar avea vreme s’o vadă. Fără
rotat, cu coaja crăpată, doamne, cum citia de să se mai gîndiască la căruţă, îi veni deodată
bine Dan, cu ghidul dus departe, prin pădu­ în minte lunca de ieri, cosaşii, brazdele de iarbă
rile de brazi cu aerul tare, pe potecile uitate mirositoare. Doamne, mai ales sulfina şi sîn-
a munţilor bătrîni, de unde s’a pogorit odată zienele cum îmbalzamau aerul. Şi se vedea de
atîta cinste şi vitejie, ca să se stingă batjoco­ acolo departe, de săfi tot privit cum se înalţă
rită în văi, şi să rămîe munţii goi, înegriţî de munţii vineţi.
durere. Avea popa cărţi frumoase, şi Dan, cum Cosaşii erau acum în altă parte, adine. în
învăţa la străini, trebuia să citiască şi româ­ lunci. Şi nu se auzia şueratul de şerpi a coa­
neşte, că româneşte avea să facă odată slujba selor, nu vedeai cum se înclină domol iarba,
sfîntă în biserică. Şi Dan sta ceasuri întregi înaltă. Vedeai numai cum se leagănă, stînd
acolo la umbră şi citia, şi cînd îi spunea popii par’că în loc, românii plecaţi de spate. Şi din
ce i-a plăcut mai mult, acesta îl privia cu nişte cînd în cînd coasele se răzimau în toporîşti şi
ochi, ce păreau că voesc să vadă în inima începeau să glăsuiască, cum fac primăvara prin
băiatului. frăgarî stigleţiî: ciovinc-ciovinc-ciovinc-ciovinc.
Dan merse şi acum în grădină. Dar ceeace Copiii spun că atunci zic stigleţiî: opinci-
citia acum i se părea foarte cunoscut, a mai opinci.
citit de atîtea ori aceleaşi pagini par’că. întor­ Dan se plimbă pe drumul alb dintre lunci,
cea foaie după foaie, ochii îi lunecau peste şi­ cum se plimba şi asară, dar mirosul de sulfină
ruri ca peste o oglindă lucie de apă. Şi e nu se mai simte, şi colo spre miazăzi, unde
veche cartea asta şi, iată, unele şire sînt mai dau munţii, azi e o negură deasă, de nu se
şterse. Pare că el n’are alta de făcut decît să mai vede nimic.
strîngă din ochi ca să vadă slovele acelea. Da, Cîteva zile tot aşa a dus-o ficiorul popii
de alteori putea să citiască în tihnă. Dar Iancu, se plimba în toată sara printre lunci şi
acum cine e de vină, că dintre pruni nu zboară trecea repede — în sat —_pe lîngă.zidul acela
bine o mierlă galbină şi vine alta să fluere cu sur. Simţia aşa nişte unde uşoare, străvezii,
atîtea întorsături, par’că anume ca s’o asculţi? călduţe, cum cearcă să-îj pătrundă întreg tru­
Şi cînd au mai dat prin grădina popii atîtea pul, dar cari se depărtau iarăşi. Acasă, preu­
gheunoî verzi să bată mărunt toaca in toate păr­ teasa nu i-a mai amintit nici odată de Ella,