Page 18 - 1906-02

42 LUCEAFÂRUL Nrul 2, 1906.
Baroniţa întinde mîna ficiorului popii Iancu de obraz, şi să nu-ţî acopere nici jumătate
şi se urcă în trăsură. Ella răniîne nemişcată obrazul. Şi cu mînuţele aceste îi da Ella cînd
înaintea lui Dan, cu ochii în pămînt. Mînuţa 0 prăjitură, cînd un picior de pui fript, şi rîdea
i se ridică de cîteva ori, dar se lasă iar în Ella cînd el scăpă vr’o bucată, ori cînd îi tre­
lungul trupul svelt, ce părea că începe să tre­ mura aşa tare păhărelul cu vin în mînă.
mure, cum ar tremura un fir de trestie la adie­ Dacă-şî închidea ochii, avea sensaţia că şi
rea 'zefirului. Apoi porni deodată sprintenă, ca acum e în trăsură, şi că zboară caii într’un po­
şi cînd s’ar fi speriat de ceva, şi se lipi de top de tropot, dar totuşi căruţa mergea aşa de
mamă-sa în trăsură. O prinse de după gît. „Cît lin, ca şi cînd ar aluneca pe o apă. Şede cu
e de bine aici, mamă, unde mergem noi acum ?“ faţa spre cele două femei, şi atîta se uită în
„Putem s’ajungem pînă nu sfinţeşte soarele ochii mari ai Ellei, şi ea atîta priveşte în ochii
la marginea pădurii. Ştii, trebue să luăm ojina lui, pînă ce i se pare că unul vede prin ochii
acolo. Ce zici Ella, ţi-e frică ? N’are de ce să-ţi celuialalt o lume aşa de frumoasă, de nu li se
fie. Lupii pornesc tîrziu din văgăunile lor. Şi-apoî mai puteau despărţi privirile. Şi cînd pleoapele
dacă vrei tu, vine şi ficiorul popii cu noi. El 1 se .ridicau, tresăria neştiind că unde e acuma.
ştie toate locurile cu primejdie, că doar pe aici Cu ceva numai nu era mulţumit de cîteori se
a crescut". Şi mama şi fata priviră acum la gîndia la ziua aceea. Ella a zis c’aşa e voia ei,
Dan, care sta în marginea drumului, cercetînd să audă o cîntare, ca aceea dela secere. Şi
cu ochii depărtări foarte mari. Soarele ce se Dan a trebuit să cînte o doină! Cum va fi
apropia de sfinţit, înveştmîntîndu-se în purpură, cîntat? El nu şi-a auzit glasul de loc, dar bine
îi scălda faţa şi fruntea într’o lumină tare. După nu a putut să cînte. O, va fi cîntat rău de bună
ce-1 priviră mult aşa în lumină, Ella îmbrăţişă sama! Dacă nu, Ella de ce ar fi rămas aşa de
iar pe mamă-sa, şi baroniţa chemă pe Dan să serioasă şi părea că ochii ei i-s alţii acum ?
meargă cu ele. Dan avea sîmţămîntul că are De bună sama îi va fi părut rău, că l-a pus
să se topiască aci sub privirile Ellei. Simţia că la o încercare aşa de nepotrivită pentru el. Adică
trebue să meargă, şi totuşi atîta s’a împotrivit, stai, potrivită ar fi fost ea, că doamne, ce cîntece
pînă ce baroniţa era pe-aci să se mînie. frumoase ştia Dan, atunci însă nu a fost po­
Drumul acesta şi ojina dela marginea pădurii trivită.
o săptămînă întreagă l-a ţinut în ferbinţelî pe Popa Iancu nu zicea nimic, ci ochii i se în­
feciorul popii Iancu. Preuteasa îi spunea că cruntau din cînd în cînd, uitîndu-se la băiat.
prea e palid, prea de multeori se împiedică Dar încruntarea trecea grabnic, şi cînd preu­
prin casă, şi-l întreba că ce are? Bolnav e? teasa îl întreba pe Dan ce are, popa se răstia
„Nu ini-e nimic, mamă, ce să-ini fie. Ia, se apro­ cu vorbe aspre: „Ce să aibă ? Nimic. Vezi bine
pie Septembre şi plec iar în străini. Ce să-mi că nimic, dar voi femeile, cu atîtea întrebări îm­
fie ?“ Mergea în grădină, acolo sub nucul ce bolnăviţi şi pe omul cel mai sănătos."
lucia ca bronzul în lumina soarelui. De sta cu Dan n’a mai cutezat să meargă niciodată
ochii deschişi vedea stejarul dela marginea pe drumul dintre lunci, nici la lanul unde a
pădurii. Vedea cum razele soarelui ce apuneau fost griul lor. Pe lingă zidul sur, înalt, trecea
se furişează printre frunze şi se joacă în şu­ cu capul în pămînt caşi cînd l-ar alunga cineva.
viţele de păr alt Ellei, ca o mîngăiere, ca Acasă putea să citiască mai bine, şi preuteasa
o desniierdare, venită dela un suflet îndră­ se bucura cînd băga de samă cum i se rume­
git ce-i departe. Auzia glasul acela curat, nesc pe fiecare zi obrajii.
aşa de curat, încît de-atuncî par’că i s’au Dar înainte de Septembre — Dan trebui să
inseninat toate glasurile omeneşti, chiar şi a colinde odată tot hotarul, că se desparte pe-un
slugii cînd răcneşte la boul ce dă să împungă. an de el. Numai cîteva zile mai are, şi va
Şi de cîteori îl auzia, părea că-î învălue inima pleca acolo, unde, Doamne, cît e de strimtă
valuri uşoare, luminoase, ce-1 gîdîlă, aşa-1 gîdîlă lumea. Feciorul popii Iancu îşi vedea pentru
de-î vine să rîdă. Vedea mînuţele albe — nişte cea din urmă oră locurile scumpe. Dar de ce-i
mînuţe de cum le vezi să le iei, să ţi le lipeşti venia aşa de cu supărare, cînd trece pe lingă