Page 19 - 1906-02

Nrul 2, 1906. LUCEAFĂRUL 43
o măgură, pe lingă un părăiaş, şi se gîndia: ai pe suflet. Vezi, n’ai plecat nici cînd aşa de
pînă la anul n’o să le mai văz! Ştie Dumnezeu fără voe ca acum. De ce nu vrei să-mi spui?
sfîntul ce inimă are omul cîteodată. Stai în Ioc — Cum să-ţî spun, mamă, dacă nici eu
tu şi te gîndeşti, că-î inima ta, şi nu pricepi. nu ştiu. Iacă. m’a cuprins şi pe mine aşa o
Aşa şi Dan acum. jale. Dar o să-mi treacă, numai să mă apuc
Porni spre casă nemulţumit cu sine, şi cu odată iar de învăţat.
presimţul că trebue «ă se sfădiască cu cineva. — Vezi bine că o să-i treacă, zicea
Şi cu cit se apropia mai mult de sat, cu atîta popa. Trebue să treacă, Acolo n’are vreme de
inima i se făcea tot mai amară. Era aşa pe gîndit. O să-i treacă, Mario, n’ai grije."
la însărate, cînd potolindu-se căldura, mier­ Dar cînd sluga Gheorghe sta cu căruţul
lele galbene flueră tare şi curat din prunii gata înaintea pridvorului, Dan nu ştia încătrău
grădinilor. Numai cîte una dă să se înece cîte­ să-şi îndrepte privirile pline de lacrimi. Cînd
odată. Aşa o răcoare senină pluteşte de-asupra sărută mîna popii, din gene i se desprinse un
grădinilor largi, iar pe hudiţile mai ascunse se strop cald. Iancu-1 îmbrăţişă, apoi eşi grabnic
pornesc umbrele, umede par’că. Pe lingă zidul în curte să deschidă poarta. Cînd eşi căruţul,
înalt, Doamne, ce răcoare-î. Şi Dan nu trece lancu răcni odată la un mînz ce da să scape
acum grabnic pe lingă el, ci se gîndeşte: „Oare după trăsură, de bietul mînz se întoarse, ca lovit
de ce-i aşa de rece zidul acesta?" Dar nu cu parul, şi fugi în grajd ca alungat de streche.
se gîndeşte mult la asta, căci de după el, din Popa şi preuteasa în ziua aceea n’au vorbit
grădină, sufletul unui cîntec prinde să se stre­ nimic, dar sara Maria nu se mai putu stăpîni.
coare printre arborii bătrîni, să se învălue prin „lancule, ni se prăpădeşte feciorul! Nu
coroanele lor bogate, să se împrăştie apoi tîn- era mai bine cum am zis eu ? Să-l fi trimis la
guinduse, umplînd grădina toată. Era un plîns preoţie! Vezi că nu-l trage inima să mai umble
domol de strune, din care se desprindeau sus­ la străini."
pine calde, înlăcrimate. Dan se opri lingă zid, Popa cum se frămîntase cu gîndurile
aproape de poartă, ca înlemnit. Nici nu bagă toată ziua, răspunse scurt: „Nu se prăpădeşte,
de samă cum s’a deschis poarta şi o căruţă Mario, nu se prăpădeşte. Ştiu eu că o să-i
cu doi cai suri eşi în drum. Sluga se întoarse prindă bine. Las’ că-î trece! Tot popă o să fie
să închidă celea două aripi mari, grele ale porţii din el odată."
şi stătu apoi locului uitîndu-se la Dan. * * *
„Zice frumos hoaţa, Doinnişorule, aşa-i că La şcoală, Dan sta de multeori cu cartea
zice frumos? Ascultă şi d-ta, că eu era să nu in mină ceasuri întregi şi nu putea învăţa trei
mai pornesc odată după trifoiu!“ şire. Dar dupăce odată dase un răspuns aşa
Dan tresări şi se uită ia român. „Cine zice de slab, de se cruci profesorul şi se miraseră
acolo din ceteră ?“ conşcolarii, mîndria de student bun îi învioră
— Cine se zică, baroniţa ai tînără. Să vezi sufletul. Copil e el acum, într’al 19-lea an, să
ce mai puiu de fată. Dta n’o cunoşti ? se lase dus de farmecul poveştilor ca copiii?
— Nu! zise Dan şi porni grabnic spre casă. Doar’ e o prostie şi numai să te gîndeşti, să
Abia sara tîrziu se gîndi mai desluşit: să fi te pui alături cu copila unei baroniţe, tu un
cîntat el totuşi frumos atunci în pădure, că Ella copil de popă românesc de pe sate. Mare
cînta acum pe violină doina ce i-a tremurat-o orostie! Şi Dan se puse pe învăţat, şi cerca
el atunci. mereu să-şi ţină gîndurile acasă. Şi le-a ţinut
în celea trei zile din urmă Dan n’a vorbit el pînă odată, cînd servitorul dela şcoală îi
nici zece cuvinte. Îşi pacheta cărţile, şi nu le ceru doi bani căci are să-i dee o carte. Va fi
putea potrivi bine. Preuteasa îi ajuta, dar după vr’o scrisoare de-acasă. Dar nu era deacasă,
ce puse odată în iînd, lui nu-î plăcea, şi se căci popa lancu nu i-a scris nici cînd o cartă
apuca să le aşeze altcum. ilustrată. Doamne sfinte, de unde va fi, căci
în ziua plecării, preuteasa nu se putu răbda Dan nu a primit în viaţa lui ilustrate. O scri­
să nu-i zică „Auzi, Dane, spune-mi tu mie ce soare măruntă, fină, aşa de necunoscută de nu