Page 7 - 1906-02
P. 7
Nrul 2, 1906. LUCEAFÂRUL 31
LA OASTE'.
Vioara luî Bratosin Ţiganul avea săgetături horii şi pufăia din lulea. Stoica Năvodaru o
cari te pătrundeau la inimă, iar flăcăii prinşi văzu, o prinse de rr.înecă din fugă şi o zvîrli
pe după gît, aduşi de umeri, frămîntau pămîn- între el şi Pleşea.
tul în tropăituri repezi cari cădeau ca o zgo — Sus, băbuşco!
motoasă grindină, răpăind în ritmul furtunos — Aoleo, mamă, da ce-aveţi cu mine, pă
al Brîului. Iar cînd jocul se sparse şi flăcăii catele mele !
se strînseră ’n jurul paharelor, Bratosin înfiora — Zi-î mai cu foc, Bratosine, că vrea să joace
coardele cu o trăsătură meşteră de arcuş şi şi baba Jordăchioaia niţel!
cîntecul recruţilor începu a se revărsa din lăută Jocul porni şi mai furtunos şi mai sălbatec,
mai lămurit ca nici odată, mai frumos ca ori iar baba se prăpădia în zbuciumul acela de
şi cînd. Flăcăii începură a-l cînta din gură şi tinereţe zgomotoasă. Şi cînd jocul se sparse,
cuvintele acestui cîntec plutiră departe în sat, Stoica Năvodaru îi dădu un pahar:
în mlădieri de valuri : — Bea, babă Jordăchioaiă, că vei fi năduşit
„Foae verde de măr dulce sub limbă!
EşI, măicuţă ’n deal la cruce — Bodaproste, mamă, bodraposte! Slujbă
Şi te uită cum ne duce!“
uşoară să vă dea Dumnezeu !
Flăcăii cîntau prinşi pe după gît şi dorul — Amin ! . . . Mai ia un pahar şi spune-ne
fiecăruia pornia pe aripele cîntecului spre cîte care din „răcuţii" ăştia pune galoane de sergent.
o inimă de fată. — Nu ştie baba, zău nu ştie!. .. Dar uite:
Iar cînd cîntecul se sfîrşi, Stoica Năvodaru ’i rău că pleacă flăcăii din sat şi rămîn fetele
întinse luî Bratosin un pahar cu vin: singure!
— la de colea, moşule, că l-ai zis cu foc!... — Da’ de ce ?
Dar să te mai învăţ şi eu ceva.
— la aşa!
Şi flăcăul cîntă singur alte patru versuri pe
— O fi ştiind baba Jordăchioaia ceva !
care le învăţase de la un Moldovan cu care-şî
făcuse armata: — O fi ştiind, mantă, că doar n’a ’mbătrînit
de geaba.
„Perişorul gălbior!
Strînge-1, rnaigă, binişor, — E şireată baba, măi! — zise un flăcăii.
Şi-l scoate la zile mari — Şireată ca oaia! — răspunse Năvodaru...
Să mi-1 plîngă fete mari!" Ia, zi o „Muşama", Bratosine!
Apoi chiui năpraznic: Şi pe cînd lăutarul trăgea arcuşul pe sacîz,
— Dreepţi, l e a t ! . . . Care plînge ? . . . Brato- Stoica Năvodaru se dădu lîngă Pleşea şi-î
sine, ce faci ? şopti ceva. Acesta dădu din cap în semn de
Lăutarul zise de joc şi o putere mare, îna învoire mai stătu niţel şi porni în circiumă.
intea căreia nu puteai sta, prinse pe flăcăi de Luna plină zvîrlia un şuvoiu de aur topit în
mîni în lanţul unei hori sprintene. Şi hora se bătătura plină de flăcăi. „Muşamaua" porni
măria cu prieteni de-aî recruţilor, cu rezervişti săltăreaţă şi Stoica se furişă de flăcăi, eşi în
ce se liberaseră în toamna aceia. uliţă şi de acolo intră nebăgat în samă în cir
— Sus, dorobanţi! ciumă. Luă pe Pleşea în odaia din fund şi
— Năvală, călăraşi! chemară pe Năstrapă.
— Nu vă lăsaţi, tunari! — Nene Cristeo, ia vezi nu poţi abate în
— Loc, să treacă flotila! coace pe Jordăchioaia ?
„Flotila" o alcătuiau Stoica Năvodaru, Ne- Cîrciumarul umplu două ulcele cu viu şi le
culai Pleşea şi Vintilă Caval. aşeză pe mesele din bătătură. Apoi se duse
Şi iată că’n frămîntarea aceea de tinereţe se lîngă babă:
ivi şi baba Jordăchioaia. Se oprise în marginea — Hat încoacî, Jordăchioaio, să-ţi dau un rachiu
1 Fragment din romanul „Două neamuri şi lasă flăcăii în pace.