Page 11 - 1906-03
P. 11

Nrul 3, 1906.               LUCEAFÂRUL                         59

                                    doua iubiri.
                                     (Urmare).

        Dan  trimise  acasă  o  epistolă  plină  de   —  Mie-mi  spui  ce  se  cuvine  ?  Nu  ştiu  eu  ?
       seninătate  şi  de  viaţă.  Aşa  bine  nu  s’a  simţit  Auzi acolo, să vie ea să-mi spue ...
       de  cînd  e  la  şcoală,  ca  în  anul  acesta.  Învaţă   —  Dacă  nu  vrei,  nu  mă  duc,  tată.  Dar’  ce-i
       tot mai uşor, şi răspunde de uimeşte pe dascăli.  dacă  mă  duc?  D-ta  ştii  că  am  fost  odată  în
        „Vezi,  am  spus  eu  că-î  bine!  Las'  că-î   trăsura  lor.  Ştii,  atunci  ai  zis  să  merg.  Mă  duc
       bine  aşa  !“  zicea  popa.  Prin  depărtarea  mare   şi vin. Ce-î într’asta?"
       sufletul  lui  Dan  şi  al  Eilei  se  apropiau  tot  mai   Popa  Iancu  privi  îndelung  la  Dan.  îi  păru
       mult  deolaltă.  Dan  simţia  că  să  fie  Ella  acum   aşa de liniştit, aşa de cuminte, şi totuş, Doamne,
       aci  lingă  el,  mai  ales  dacă  ar  fi  şi  mamă-sa   ce  ochi  rugători  avea  acum.  I  se  păru  că  stă
       baroniţa,  n’ar  putea  să-î  vorbiască  pentru  lumea   aşa  de  hotărît  în  faţa  lui,  ca  atunci  cînd  l-a
       asta  aşa  de  liber  cum  îi  scria.  Cînd  lua  peana   dus  mai  întîî  la  şcoală  străină,  cînd  i-a  zis:
       în  mînă  nu-şi  mai  aducea  aminte  că  cine-i   „Rămîn,  tată!“  Caşi  cînd  i-ar  fi  părut  rău  de
       Ella,  ci  o  vedea  numai  aşa  cum  a  văzut-o  mai   pornirea  lui,  îi  zise  cu  glasul  aşezat:  „Du-te,
       întîî,  cu  pălărioara  albă,  cu  ochii  şi  sprîncenele   Dane, de ce să nu te duci. Iacă, mie de mamă-ta
       negre,  şi  încolo  zăpadă  din  pădure.  Simţia   mi-e, că se tot pune să-mi dee sfaturi."
       cum  i  se  odihnesc  ochii  de  mură  pe  chipul   Baroniţa-î  cine  ştie  prin  ce  odae,  într’un  fund
       lui,  şi  vedea  iar  o  lume  nespus  de  frumoasă   de  divan,  dar  Ella,  în  veranda  dinaintea  casei
       cînd  i  se  uita  mult  în  ochi.  îşi  scriau  aşa  de   grele,  încearcă  să  acaţe  nişte  viţe  sălbatice,
       pretineşte,  aşa  de  sincer,  de  abia  aşteptau  amîn-   să  stee  aşa  încurcate,  să  nu  pătrundă  soarele.
       doî  să  vie  vacanţa  să  se  ’ntîlniască.  Cătră   In  după  amiaza  aceea  Ella  i-a  arătat  toată  frum-
       sfîrşitiii  anului  lui  Dan  i  se  păru  că  i-a  trecut   seţa  grădinii,  şi  cînd  se  despărţiră  —  fără  să
       orice  sfială  şi  era  hotărît  să  meargă  la  baro-   se  ’ntîlniască  şi  cu  baroniţa  —  numai  atunci
       niţa  cit  ce  va  ajunge  acasă.  Că-î  scrisese  Ella   a  văzut  Dan  bine  cu  ce  ochi  se  uită  fata  asta
       acum  în  primăvară,  c’au  înflorit  florile toate şi-i   la  el.  Doamne,  ce  mai  ochi,  de  să  meargă  Dan
       un  miros  de  tei,  de  te  îmbată,  şi  că  ea  aşa  se   acasă  şi  să-şi  sărute  sorioarele,  una  de  11,  alta
       simte  de  singură,  deşi  numai  de-o  săptămînă   de  12  ani,  îneît  să  se  mire  preuteasa  ce-î  de
       a venit acasă.                    capul lui.
                                             Dar  după  vizita  dintîi,  nu  mai  treceau
        Preuteasa,  cînd  îl  văzu  aşa  voios, aşa  de mîn-
       dru,  nu  mai  ştia  cum  să  se  învîrtă  în  jurul  lui.   două  zile  ca  Dan  să  nu  meargă  în  grădina
       Iar  Popa  Iancu  îi  puse  mina  pe  umăr  şi-î   largă  cît  un  hotar.  Baroniţiî  îi  părea  bine  că
                                         fată-sa  are  cu  cine-şi  petrece  şi-i  ducea  pe
       zise  cu  un  glas  plin  de  căldură  mare:  „Să   amindoî cu dînsa la plimbare în trăsură.
       trăeşti, Dane, ficiorul meu !“
                                           De  multe  ori  se  gîndia  baroniţa  că  oare  ce
        Dan  în  cea  dintîi  Duminecă  spuse  foarte  se­
                                         se  va  alege  din  fata  ei?  în  societăţile  baroni­
       rios:  „Vedeţi,  eu  cunosc  pe  baroniţa,  cunosc   lor  vedea  bine  că  nu-î  place,  că,  neştiind  cum
       şi  fata!  Pînă  acum  a  mai  mers  iac’aşa.  Eram
                                         să  se  poarte  cu  lumea,  nu  o  bagă  nimeni  în
       băiat.  Dar  acum  cred  că  trebue  să  merg  odată
                                         samă.  De  altcum,  rămase  de  mult  văduvă,  a
       la ele, că de nu, vor gîndi că-s urs din pădure."  trecut  prin  multe  năcazuri  şi  măreţia  de  odată,
        Preuteasaîirăspunsecuochiîplini  pe  bucurie:...   cînd  trăia  baronul,  era  pe  cale  de-a  se  şterge.
       „vezi  bine  că  se  te  duci.  Nici  nu  se  poate  alt­  Pămînturile  se  împuţinau,  numele  lor  nu-1  mai
       fel. Să nu gîndiască că eşti...   citiau  pe  nicăiri.  Fata  o  crescuse  într’un
        —  Ce  să  gîndiască  ?  la,  spune  tu  ce  să  gîn­  institut  de  călugăriţe.  Numai  de  un  an  a  eşit
       diască?  zise  răstit  popa,  care  tresări,  cînd  auzi   de-acolo.  De  aceea  poate  că  e  aşa  de  nepri­
       pe  Dan  vorbind de  baroniţa.  —  Stai numai, Ian-   cepută încă şi aşa străină de lume.
       cule,  nu  le  lua  toate  ca  o  furtună.  Uite,  se   Şi  fata  asta,  Ella,  era  tot  ce  mai  avea  pe
       cuvine..                          lume,  tot  ce  mai  rămăsese  dintr’o  veche  familie
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16