Page 11 - 1906-03

Nrul 3, 1906. LUCEAFÂRUL 59

doua iubiri.
(Urmare).

Dan trimise acasă o epistolă plină de — Mie-mi spui ce se cuvine ? Nu ştiu eu ?
seninătate şi de viaţă. Aşa bine nu s’a simţit Auzi acolo, să vie ea să-mi spue ...
de cînd e la şcoală, ca în anul acesta. Învaţă — Dacă nu vrei, nu mă duc, tată. Dar’ ce-i
tot mai uşor, şi răspunde de uimeşte pe dascăli. dacă mă duc? D-ta ştii că am fost odată în
„Vezi, am spus eu că-î bine! Las' că-î trăsura lor. Ştii, atunci ai zis să merg. Mă duc
bine aşa !“ zicea popa. Prin depărtarea mare şi vin. Ce-î într’asta?"
sufletul lui Dan şi al Eilei se apropiau tot mai Popa Iancu privi îndelung la Dan. îi păru
mult deolaltă. Dan simţia că să fie Ella acum aşa de liniştit, aşa de cuminte, şi totuş, Doamne,
aci lingă el, mai ales dacă ar fi şi mamă-sa ce ochi rugători avea acum. I se păru că stă
baroniţa, n’ar putea să-î vorbiască pentru lumea aşa de hotărît în faţa lui, ca atunci cînd l-a
asta aşa de liber cum îi scria. Cînd lua peana dus mai întîî la şcoală străină, cînd i-a zis:
în mînă nu-şi mai aducea aminte că cine-i „Rămîn, tată!“ Caşi cînd i-ar fi părut rău de
Ella, ci o vedea numai aşa cum a văzut-o mai pornirea lui, îi zise cu glasul aşezat: „Du-te,
întîî, cu pălărioara albă, cu ochii şi sprîncenele Dane, de ce să nu te duci. Iacă, mie de mamă-ta
negre, şi încolo zăpadă din pădure. Simţia mi-e, că se tot pune să-mi dee sfaturi."
cum i se odihnesc ochii de mură pe chipul Baroniţa-î cine ştie prin ce odae, într’un fund
lui, şi vedea iar o lume nespus de frumoasă de divan, dar Ella, în veranda dinaintea casei
cînd i se uita mult în ochi. îşi scriau aşa de grele, încearcă să acaţe nişte viţe sălbatice,
pretineşte, aşa de sincer, de abia aşteptau amîn- să stee aşa încurcate, să nu pătrundă soarele.
doî să vie vacanţa să se ’ntîlniască. Cătră In după amiaza aceea Ella i-a arătat toată frum-
sfîrşitiii anului lui Dan i se păru că i-a trecut seţa grădinii, şi cînd se despărţiră — fără să
orice sfială şi era hotărît să meargă la baro- se ’ntîlniască şi cu baroniţa — numai atunci
niţa cit ce va ajunge acasă. Că-î scrisese Ella a văzut Dan bine cu ce ochi se uită fata asta
acum în primăvară, c’au înflorit florile toate şi-i la el. Doamne, ce mai ochi, de să meargă Dan
un miros de tei, de te îmbată, şi că ea aşa se acasă şi să-şi sărute sorioarele, una de 11, alta
simte de singură, deşi numai de-o săptămînă de 12 ani, îneît să se mire preuteasa ce-î de
a venit acasă. capul lui.
Dar după vizita dintîi, nu mai treceau
Preuteasa, cînd îl văzu aşa voios, aşa de mîn-
dru, nu mai ştia cum să se învîrtă în jurul lui. două zile ca Dan să nu meargă în grădina
Iar Popa Iancu îi puse mina pe umăr şi-î largă cît un hotar. Baroniţiî îi părea bine că
fată-sa are cu cine-şi petrece şi-i ducea pe
zise cu un glas plin de căldură mare: „Să amindoî cu dînsa la plimbare în trăsură.
trăeşti, Dane, ficiorul meu !“
De multe ori se gîndia baroniţa că oare ce
Dan în cea dintîi Duminecă spuse foarte se­
se va alege din fata ei? în societăţile baroni­
rios: „Vedeţi, eu cunosc pe baroniţa, cunosc lor vedea bine că nu-î place, că, neştiind cum
şi fata! Pînă acum a mai mers iac’aşa. Eram
să se poarte cu lumea, nu o bagă nimeni în
băiat. Dar acum cred că trebue să merg odată
samă. De altcum, rămase de mult văduvă, a
la ele, că de nu, vor gîndi că-s urs din pădure." trecut prin multe năcazuri şi măreţia de odată,
Preuteasaîirăspunsecuochiîplini pe bucurie:... cînd trăia baronul, era pe cale de-a se şterge.
„vezi bine că se te duci. Nici nu se poate alt­ Pămînturile se împuţinau, numele lor nu-1 mai
fel. Să nu gîndiască că eşti... citiau pe nicăiri. Fata o crescuse într’un
— Ce să gîndiască ? la, spune tu ce să gîn­ institut de călugăriţe. Numai de un an a eşit
diască? zise răstit popa, care tresări, cînd auzi de-acolo. De aceea poate că e aşa de nepri­
pe Dan vorbind de baroniţa. — Stai numai, Ian- cepută încă şi aşa străină de lume.
cule, nu le lua toate ca o furtună. Uite, se Şi fata asta, Ella, era tot ce mai avea pe
cuvine.. lume, tot ce mai rămăsese dintr’o veche familie